2 iunie 2022

HCL 306/2022 București adoptată

Transmiterea de catre municipiul bucuresti a documentatiei tehnico – economice aferenta obiectivului de investitii “construire complexe multifunctlonale pentru activitati didactice si sport la unele unitati de…

Pe scurt

Municipiul București transmite către Consiliul Local al Sectorului 3 răspunsul său privind finalizarea lucrărilor pentru „Construire complexe multifuncționale pentru activități didactice și sport la unele unități de învățământ”, adică trimite documentația tehnico-economică necesară spre aprobare și continuare a cheltuielilor. Practic, se aprobă transmiterea documentației tehnico-economice pentru finalizarea investiției, iar Sectorul 3 va primi documentele într-un proces formal de predare-primire. Pentru locuitori, înseamnă că proiectul poate avansa spre execuție, cu impact asupra spațiilor educaționale și sportive din zona respectivă, iar finanțarea și etapele urmează să fie stabilite conform planului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba transmiterea de catre Municipiul Bucure9tia documentajieitehnico – economice aferenta obiectivului de investitii '’Construire complexe multifuncjionale pentru activitali didactice 9i sport la unele unitali de Tnvalamant”,Consiliului Local Sector 3, in vederea finalizarii lucrarilor, conform anexei care face parte integranta din prezenta hotarare. I

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Magnetului, Pictor Gheorghe Tattarescu, Patulului.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Magnetului” în București

Denumire
Hotărârea nr. 306 din 2022 a Consiliului Local București
Titlu oficial
Hotărâre privind transmiterea de catre municipiul bucuresti a documentatiei tehnico – economice aferenta obiectivului de investitii “construire complexe multifunctlonale pentru activitati didactice si sport la unele unitati de invalamant”, consiliului local al sectorului 3, in vederea finalizarii lucrarilor
Emitent
Consiliul Local București
Număr
306 / 2022
Data
2 iunie 2022
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Locuri citate
Regina Elisabeta nr. 47 (hartă) · Magnetului nr. 1-3 (hartă) · Pictor Gheorghe Tattarescu nr. 1 · Patulului nr. 2 (hartă)

Pe același subiect în București

Documente

Text

Consiliul General al N/lunicipiului Bucure$ti HOTARARE privind transmiterea de catre Municipiul Bucure9ti a documentatiei tehnico – economice aferenta obiectivului de investitii “Construire complexe multifunctlonale pentru activitati didactice 9i sport la unele unitati de invalamant”, Consiliului Local al Sectorului 3, in vedereafinalizarii lucrarilor Avand Tn vedere referatul de aprobare al Primarului General al Municipiului Bucure9ti nr. 69076/26.05.2022 9i raportul de specialitate al Direcjiei Generala InvestiIii – DirecTia Planificare ( Investitii nr. 63557/18.05.2022; ’vazand avizul Comisiei economice, buget finante 9i credite externe nr. 188/31.05.2022, avizul Comisieide invatamant9i tineret nr. 28/31.05.20229i avizul Comisieijuridice $i de disciplinanr. 302/31 .05.2022: Tinand cont de solicitarea Primariei Sectorului 3 – DirecIia InvestiIii, AchiziIit nr. 126891/ 05.07.2021 inregistrata la Registratura Primariei Municipiului Bucure9ti cu nr. 1969693/ 05.07.2021; in conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finan+elepublice locale, cu modificarile 9i completarile ulterioare; in temeiul prevederilorart. 129 alin. (2) lit. b), lit.d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. a) 9i art. 139 alin. (3) din Ordonanta de UrgenR a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile 9i completarileulterioare; CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURE$TI HO TARA $ T E: Art.1 Se aproba transmiterea de catre Municipiul Bucure9tia documentajieitehnico – economice aferenta obiectivului de investitii '’Construire complexe multifuncjionale pentru activitali didactice 9i sport la unele unitali de Tnvalamant”,Consiliului Local Sector 3, in vederea finalizarii lucrarilor, conform anexei care face parte integranta din prezenta hotarare. I Art.2 Documentatia tehnico – economica va fi predata de catre Municipiul Bucure9ti, Consiliului Local Sector 3, pe baza de proces verbal de predare – primire. Art.3 Direcjiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului Bucure9ti 9i Consiliul Local al Sectorului 3 vor aduce la Tndeplinireprevederile prezentei hotarari. Aceasta hotarare a fost adoptata Tn 9edinja ordinara a Consiliului General al Municipiului Bucure§ti din data de 02.06.2022. PRE§EDINTEDE $ElyhTA SECRETARGENERAL AL MUNICIPIULUIBUCURE§TI *;-~'"–"~it/ 6lovici GEORGIANAZAMFIR Bd. Regina Elisabeta nr. 47, cod po$taI050013, sector 5, Bucure$ti, Romania; tel.: +4021 305 55 00; www.r>mb.ro Anexa Ia H.C.G.M.B. nr 3. ok 202 Z "Construire complexe multifuncjionale pentru activita li didactice qi sport la unele unitati de invatamant" Va fi predata documentajia tehnico – economica pentru construire complexe multifuncjionale pentru activitali didactice 9i sport la urmatoarele unitali de Tnvatamant: ( 1. $coala Gimnaziala nr.67, Strada Magnetului nr.1 - 3; 2. §coa/a Gimnaziala nr.112, Strada Patulului nr.2; 3. Liceul Teoretic Benjamin Franklin, Strada Pictor Gheorghe Tattarescu nr.1. (1 ;\ IIII1111S1:111A Bd. Regina Elisabeta nr. 47, cod po9taI 050013, sector 5, Bucure9ti, Romania; tel.: +4021 305 55 00; www.pmb.ro Pag3 h

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala