21 septembrie 2016

HCL 246/2016 București adoptată

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investitii "modernizare spatiu urban public sala palatului cu parcaj subteran (sud

Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru studiul de fezabilitate al obiectivului de investiții „Modernizare spațiu urban public Sala Palatului cu parcaj subteran (sud)”. Înseamnă pentru locuitori că proiectul poate primi finanțare din buget sau alte surse legale, iar lucrările vor fi urmate în conformitate cu lista obiectivelor aprobate; detaliile ar trebui să stabilească cât va costa și cum se vor utiliza fondurile. Practic, se autorizează pașii financiari și logistici pentru demararea lucrărilor, fără a preciza termenele exacte sau zone suplimentare afectate în acest text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Modernizare spaţiu urban public Sala Palatului cu parcaj subteran (sud)”, conform anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în București

Denumire
Hotărârea nr. 246 din 2016 a Consiliului Local București
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investitii "modernizare spatiu urban public sala palatului cu parcaj subteran (sud)
Emitent
Consiliul Local București
Număr
246 / 2016
Data
21 septembrie 2016
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în București

Documente

Text

CONFORM _ cu ORIGINALUL... A Consiliul General al Municipiului Bucureşti HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Modernizare spațiu urban public Sala Palatului cu parcaj subteran (sud)” Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al Municipiului Bucureşti şi raportul de specialitate al Direcţiei Generale Dezvoltare şi Investiţii; Văzând raportul Comisiei economice, buget, finanțe şi avizul Comisiei juridice şi de disciplină din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti; Luând în considerare avizul Consiliului Tehnico-Economic al Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 3/22.01.2015, actualizat în 2016 cu nr. 22/20.05.2016; in conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr.28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții şi lucrări de intervenții; În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) şi art. 45 alin. (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Modernizare spaţiu urban public Sala Palatului cu parcaj subteran (sud)”, conform anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Se aprobă devizul general aferent studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Modernizare spaţiu urban public Sala Palatului cu parcaj subteran (sud)”, conform anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3 Finanţarea investiţiei. prevăzută la art. 1 se va face din alocaţii bugetare şi/sau din alte fonduri legal constituite cu această destinaţie, conform listelor obiectivelor de investiţii aprobate conform legii. Art.4 Direcţiile din, cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului Bucureşti vor Aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureş din data de 21.09.2016. SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI Georgiana Zamfir Da Nr. 246 V > Splaiul independenței nr. 291-293, sector 6, Bucureşti, România; tel.: +4021. 305 55 00; wWw.pmb.ro -I

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala