Pe scurtSe aprobă înființarea unei ADOI pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în București, ca parteneriat între autoritățile din București și sectoarele sale, cu scopul de a coordona colectarea, transportul și tratarea deșeurilor. Pentru locuitori înseamnă organizare mai eficientă a serviciilor de salubritate, posibile investiții finanțate din fonduri externe nerambursabile și clarificarea responsabilităților între autorități; nu se specifică rezultate financiare exacte sau termene concrete în textul prezentat, dar autoritățile cer să se stabilească regulile, finanțarea și funcționarea asociației. Veți fi afectați în mod indirect prin creșterea eficienței serviciilor, eventual îmbunătățiri ale gestionării deșeurilor și evidențe mai clare privind costurile, dar detalii precum taxe, tarife sau termene vor fi stabilite într-un act ulterior al asociației.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Consiliul General al Municipiului Bucure$ti
HOTARAR E
privind constituirea Asociajiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Gestionarea Integrata
a De9eurilor Municipale in Municipiul Bucure9ti
Avand in vedere referatul de aprobare al Primarulut General al Municipiulul Bucure9ti nr.
3861/27.05.202, raportul de specialitate al Direcjiei Generale Sewicii Publice nr. 587/27.05.2021 9i
/ nendamentul inregistrat Ia Cabinet Secretar General cu nr. 2676/19.07.2021;
vazand avizul Comisiei economice, buget, finante 91credite externe nr. 129/19.07.2021,
avizul Comisiei pentru utilitali publice 9i salubritate nr. 10/19.07.2021, avizul Comisiei de ecologie,
protecjia mediului 9i igienizare nr. 20/16.07.2021 9i avizul Comisiei juridice 9i de disciplina nr.
281/19.07.2021 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucure9ti;
in conformitate cu prevederile:
- Ordonan+eiGuvernului nr. 26/30.01.2000 cu privire la asocia;ii 9i funda+ii,republicata, cu
modificarile gi completarile ulterioare;
- art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a tocalita+ilor,introdus
prin art. III pct. 2 din Ordonanja de Urgenla a Guvernului nr.
172/2020 pentru modificarea 9i
completarea unor acte normative, aprobarea unor masuri privind proiectele de mediu cu finanjare
din fonduri externe nerambursabile, precum 9i pentru reglementarea serviciului public inteligent
alternativ pentru procesarea apelor uzate;
Tinand cont de:
- Hotararea Consiliului Local Sector 1 nr. 139/14.07.2021;
(
- Hotararea Consiliului Local Sector 2 nr. 208/10.06.2021;
- Hotararea Consiliului Local Sector 3 nr. 77/28.04.2021;
- Hotararea Consiliului Local Sector 4 nr. 85/30.06.2021;
- Hotararea Consiliului Local Sector 5 nr. 118/17.06.2021;
- Hotararea Consiliului Local Sector 6 nr. 105/30.06.2021:
in temeiul prevederilorart. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 91, art. 129 alin. (2) lit. d), alin.
(7) lit. n) 9i art. 139 alin. (3) din Ordonanja de UrgenP a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificarile 9i completarile ulterioare;
Sectorul 4 al Municipiului Bucure9ti, cu Sectorul 5 al MunicipiuluiBucure9ti, cu Sectorul 6 al
Municipiului Bucure9ti Tn vederea constituirii Asociajiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru
Gestionarea Integrata a De9eurilor Municipale Tn Municipiul Bucure9ti, persoana juridica de
drept roman 9i de drept privat.
(2) Se aproba participarea Municipiului Bucure9ti, in calitate de asociat – membru
fondator, la constituirea Asociajiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Gestionarea Integrata a
De9eurilor Municipale Tn Municipiul Bucure9ti;
(3) Se acorda Tmputernicireaexpresa a Sectorului 1 al MunicipiuluiBucure9ti pentru a fi
reprezentat 9i pentru a Tntruni calitatea de membru Tn cadrul Asociajiei de Dezvoltare
Intercomunitara pentru Gestionarea Integrata a De9eurilor MunicipaleTn Municipiul Bucure9ti;
(4) Se acorda Tmputernicireaexpresa a Sectorului 2 al MunicipiuluiBucure9ti pentru a fi
reprezentat 9i pentru a Tntruni calitatea de memE)ruin cadrul Asociajiei de Dezvoltare
Intercomunitara pentru Gestionarea Integrata a De9eurilor MunicipaleTnMunicipiul Bucure9ti;
(5) Se acorda Tmputernicireaexpresa a Sectorului 3 al MunicipiuluiBucure9ti pentru a fi
reprezentat 9i pentru a Tntruni calitatea de membru Tn cadrul Asociatiet de Dezvoltare
Intercomunitara pentru Gestionarea Integrata a De9eurilor MunicipaleTnMunicipiul Bucure9ti;
(6) Se acorda Tmputernicireaexpresa a Sectorului 4 al MunicipiuluiBucure9ti pentru a fi
(
reprezentat 9i pentru a Tntruni calitatea de membru Tn cadrul Asociajiei de Dezvoltare
Intercomunitara pentru Gestionarea Integrata a De9eurilor MunicipaleTnMunicipiul Bucure9ti;
(7) Se acorda Tmputernicireaexpresa a Sectorului 5 al MunicipiuluiBucure9ti pentru a fi
reprezentat 9i pentru a Tntruni calitatea de membru Tn cadrul Asocia+ieide Dezvoltare
Intercomunitara pentru Gestionarea Integrata a De9eurilor Municipale TnMunicipiul Bucure9ti;
(8) Se acorda Tmputernicireaexpresa a Sectorului 6 al MunicipiuluiBucure9tipentru a fi
reprezentat 9i pentru a Tntruni calitatea de membru Tn cadrul Asociajiei de Dezvoltare
Intercomunitara pentru Gestionarea Integrata a De9eurilor Municipale TnMunicipiul Bucure9ti.
Art.2 Se aproba Statutul Asociajiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Gestionarea
Integrata a De9eurilor Municipale TnMunicipiul Bucure9ti, in forma prevazutaTnanexa care face
parte integranta din prezenta hotarare.
Art.3 Se aproba participareaMunicipiuluiBucure9tila patrimoniulinijial al Asociatiei de
Dezvoltare Intercomunitara pentru Gestionarea Integrata a De9eurilor Municipale Tn Municipiul
Bucure9ti, cu o contribujie in valoare de 60.000 lei, reprezentand aportul Municipiului Bucure9ti la
r constituirea patrimoniului initial al asociajiei.
Art.4 Se aproba cotizajia anuala pentru Municipiul Bucure9tiTncuantum de 500.000 lei/an
(pentru primul an 2021), necesara pentru funcjionarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara
pentru Gestionarea Integrata a De9eurilor Municipale Tn Municipiul Bucure9ti, persoana juridica
de drept privat.
Art.5 Se aproba ca sediul Asociajiei de Dezvoltare Intercomunitarapentru Gestionarea
Integrata a De9eurilor Municipale Tn Municipiul Bucure9ti sa He in Municipiul Bucure9ti,
Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47, sector 5.
Art.6 Se Tmputernice9te Domnul Dan Nicu9or Daniel, Primar General al Municipiului
Bucure9ti, sa semneze Tn numele 9i pentru Municipiul Bucure9ti, Statutul Asociajiei de
Art.7 Se desemneaza Domnul Dan Nicu9or Daniel, Primar General al Municipiului
Bucure9ti,ca membru TnAdunarea Generala a Asociajiei de Dezvoltare Intercomunitarapentru
Gestionarea Integrata a De9eurilor Municipale TnMunicipiul Bucure9ti.
Art.8 Se desemneaza Domnul Dan Nicu9or Daniel, Primar General al Municipiului
Bucure9ti, ca pre9edinte al Adunarii Generale a Asociajiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru
Gestionarea Integrata a De9eurilor Municipale TnMunicipiul Bucure9ti.
Art.9 Primarul General at Municipiului Bucure9ti, direcjiile din cadrul aparatului de
specialitate al Primarului General at Municipiului Bucure9ti, Primarii Sectoarelor 1 – 6, Consiliile
Locale al Sectoarelor 1 - 6 vor aduce la Tndeplinireprevederileprezentei hotarari.
Aceasta hotarare a fost adoptata Tn 9edinjaordinara a Consiliului General al
Municipiului Bucure9ti din data de 19.07.2021.
r
PRE§EDINTE DE $EDINTA,
luliana – Roxana Cantea
Bucuresti. 19.07.2021
Nr. 233
(
Bd. Regina Elisabeta nr. 47, cod po9tal 050013, sector 5, Bucure$ti, Romania; tel.: +4021 305 55 00; www. I)mb.ro Pag3
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.