19 aprilie 2018

HCL 212/2018 București adoptată

Conferirea titlului de cetatean de onoare al municipiului bucuresti domnului prof. [persoană fizică]. dr. pavel nastase

Pe scurt

Consiliul General al Municipiului București conferă titlul de Cetățean de Onoare domnului Pavel Năstase, profesor universitar, în semn de apreciere pentru contribuția sa la promovarea învățământului românesc. Decizia marchează recunoaștere onorifică acordată în cadrul ceremoniei oficiale din 19 aprilie 2018. Pentru locuitori, înseamnă un gest simbolic de respect public, fără impact financiar direct, nefiind prevăzute fonduri sau termene de implementare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 212 din 2018 a Consiliului Local București
Titlu oficial
Hotărâre privind conferirea titlului de cetatean de onoare al municipiului bucuresti domnului prof. univ. dr. pavel nastase
Emitent
Consiliul Local București
Număr
212 / 2018
Data
19 aprilie 2018
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Locuri citate
Regina Elisabeta nr. 47 (hartă)

Pe același subiect în București

Documente

Text

CONTORM CU! Dricinran us Consiliul General al Municipiului Bucureşti ROMÂNIA 1518 2018 SĂRRATORIM ÎNZRENĂ PT RR E 0 E ERE PE CTE D050, HOTARARE privind conferirea titlului de cetățean de onoare al Municipiului București domnului [NUME]. Univ. Dr. Pavel Năstase Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al Municipiului Bucureşti şi raportul de specialitate al Direcţiei Cultură, Învățământ, Turism nr. 2623/18.04.2018; Văzând raportul Comisiei cultură şi culte nr. 21/19.04.2018 şi raportul Comisiei juridice şi de disciplină nr. 256/19.04.2018 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti; Ţinând seama de prevederile Hotărârii C.G.M.B. nr. 192/08.05.2008 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea titlului de "Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti“; In temeiul prevederilor art. 36 alin. (8) și ale art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI HOTĂRĂŞTE: Articol unic — Se conferă titlul de "Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti" domnului [NUME] — profesor universitar doctor în cadrul Academiei de Studii Economice, pentu contribuția adusă promovării învățământului românesc. Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din data de 19.04.2018. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL Marian OfandA Gulea Georgiana Z București, 19.04.201 Nr. 212 B-dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 050013, sector 5 Bucureşti, România; tel.: 021 305 55 00; www.pmb.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala