31 iulie 2024

HCL 201/2024 București adoptată

Aprobarea organigramei, numarului total de posturi, statului de functii si regulamentului de organizare si functionare ale teatrului evreiesc de stat inceteaza aplicabilitatea hcgmb nr. 62/2019

Pe scurt

Se aprobă organigrama Teatrului Evreiesc de Stat, numărul total de posturi, statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare al teatrului, iar incetarea aplicării HCGMB nr. 62/2019 se înțelege ca înlocuire sau actualizare a cadrului existent. Pentru locuitori, înseamnă clarificarea structurii teatrului, numărul de posturi bugetate, eventual creșteri sau reduceri de cheltuieli și reguli noi privind organizarea activității, cu impact potențial asupra programelor, accesului la spectacole și modului în care se folosesc resursele publice. De asemenea, decizia poate implica termene și condiții legate de finanțare, aprobări și implementare la nivel local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba organigrama,numarultotal de 112 posturi,din care 8 posturide conducere, statul de funcIii 9i Regulamentul de Organizare 9i Func+ionareale Teatrului Evreiesc de Stat, conform anexelor nr. 1, nr. 2 9i nr. 3, care fac parte integranta din prezenta hotarare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.
  • Privește angajații primăriei — posturi, organigramă, salarii plătite din bugetul local.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Cultură și sport” în București

Denumire
Hotărârea nr. 201 din 2024 a Consiliului Local București
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea organigramei, numarului total de posturi, statului de functii si regulamentului de organizare si functionare ale teatrului evreiesc de stat inceteaza aplicabilitatea hcgmb nr. 62/2019
Emitent
Consiliul Local București
Număr
201 / 2024
Data
31 iulie 2024
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Locuri citate
Regina Elisabeta nr. 47 (hartă)
Teme
Cultură și sport · Posturi și salarii la primărie

Pe același subiect în București

Documente

Text

Consiliul General al Municipiului Bucure$ti HO TARA RE privind aprobarea organigramei, numarului total de posturi, statului de funcjit 9i Regulamentului de Organizare 9i Funcjionare ale Teatrului Evreiesc de Stat Avand Tn vedere referatul de aprobare al Primarului General al MunicipiuluiBucure9ti nr. 104846/21.06.2024 9i raportul de specialitate comun al Direcjtei Managementul Resurselor Umane nr. 98747/18.06.2024 9i al Direcjiei Cultura, Tnvalamant, Turism nr. 103367/20.06.2024; vazand avizul Comisieieconomice,buget, finante 9i credite externe nr. 112/26.06.2024,avizul Comis tei de cultura,culte 9i educa jie civica,relatii internajionale 9i relajiacu societateacivilanr. 18/27.06.2024 9i avizul Comisiei juridice 9i de disciplina nr. 213/30.07.2024 din cadrul Consiliului General al MunicipiuluiBucure9ti; in conformitate cu prevederile: - Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile 9i completarile utterioare; - Legii nr. 296/2023 privind unele masuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilitaIii financiare a Romanieipe termenlung; - Ordonantei Guvernului nr. 21/2007 privind instituliile 9i companiile de spectacolesau concerte, precum 9i desfa9urarea activitalii de impresariatartistic, aprobata prin Legea nr. 353/2007, cu modificarile 9i completarile ulterioare; - Ordonan+ei de UrgenR a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul institutiilor pubtice de cultura, aprobata prin Legea nr. 269/2009, cu modificarile 9i completarile ulterioare; Luand Tn considerare prevederile Ordonan jei de Urgen Ia a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum 9i stabilirea unor masuri financiare, cu modificarile 9i completarile ulterioare; in temeiul prevederilorart. 129 alin. (2) lit. a) 9i lit. d), alin. (3) lit. c), lit. e), alin. (7) lit, d) 9i art. 139 alin. (3) din Ordonantade Urgen@a Guvernuluinr. 57/2019 privind Coduladministrativ,cu modificarile9i completarileulterioare CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURE$TI i'- HO TARA ; T E: Art.1 Se aproba organigrama,numarultotal de 112 posturi,din care 8 posturide conducere, statul de funcIii 9i Regulamentul de Organizare 9i Func+ionareale Teatrului Evreiesc de Stat, conform anexelor nr. 1, nr. 2 9i nr. 3, care fac parte integranta din prezenta hotarare. Art.2 Prevederile Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr. 62/2019 T9i inceteaza aplicabilitatea. Art.3 Directiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului Bucure9ti 9i Teatrul Evreiesc de Stat vor aduce la Tndeplinireprevederile prezentei hotarari. Aceasta hotarare a fost adoptataTnsedinta ordinara a ConsiliuluiGeneral al MunicipiuluiBucure9ti din data de 31.07.2024. PRE§EDINTE DE $EDINTA SECRETAR GENERAL L MUNICIPIULUI BUCURE$TI, Nicor€ Georgiana ZAM FIR Bucuresti. 31 Nr. 201 \ 2 Bd. Regina Elisabeta nr. 47, po9tal 050013, sector 5. Bucure$ti, Rin q021 .305.55.00; www.r)mb.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala