29 ianuarie 2013

HCL 18/2013 București adoptată

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti studiului de fezabilitate referitor la realizarea bioparc zoo baneasa

Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai studiului de fezabilitate pentru realizarea BioParc Zoo Băneasa. Finanțarea lucrării se va face din bugete locale sau din alte surse obținute legal, iar direcțiile din Primăria Capitalei și Administrația Grădinii Zoologice vor duce proiectul la îndeplinire. pentru locuitori, înseamnă un proiect de parc zoologic în zona Băneasa, cu fonduri alocate din buget sau din surse atrase, iar execuția și implementarea vor fi gestionate de autorități locale până la finalizarea proiectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

se va face din alocaţii bugetare şi/sau alte surse atrase conform prevederilor legale

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în București

Denumire
Hotărârea nr. 18 din 2013 a Consiliului Local București
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti studiului de fezabilitate referitor la realizarea bioparc zoo baneasa
Emitent
Consiliul Local București
Număr
18 / 2013
Data
29 ianuarie 2013
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Locuri citate
Independentei 291-293 (hartă)
Teme
Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în București

Documente

Text

Consiliul General al Municipiului Bucureşti iati iii = EA a IE N po ERIE 3ze DEEE EREI AED a zar HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico — economici aferenţi studiului de fezabilitate referitor la realizarea BioParc Zoo Băneasa Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al Municipiului Bucureşti şi raportul comun de specialitate al Direcţiei Generale Dezvoltare Urbană — Direcţia de Mediu şi Administraţiei Grădina Zoologică; Văzând raportul Comisiei economice, buget, finanţe şi avizul Comisiei juridice şi de disciplină din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti; Ținând cont de avizul Consiliului Tehnico - Economic al Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 1/25.01.2013; În conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b), alin. (4), lit. d) şi art. 45 alin. (2) din Legea 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI HOTĂRĂŞTE: i Art. Se aprobă indicatorii tehnico - economici aferenți studiului de fezabilitate referitor la realizarea BioParc Zoo Băneasa, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Finanţarea investiţiei prevăzută la art. 1 se va face din alocaţii bugetare şi/sau alte surse atrase conform prevederilor legale. Art.3 Direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului Bucureşti şi Administrația Grădina Zoologică vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din data de 29.01.2013. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL Olteanu Cristian Marian Bucureşti, 29.01.2013 Nr. 18 Splaiul Independenţei 291-293, sector 6, Bucureşti, România; tel.: +4024. 305 55 00; snur buruțest-orima jar -

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala