11 aprilie 2017

HCL 131/2017 București adoptată

Hotărâre privind aprobarea infiintarii societatii pe actiuni compania municipala sport pentru toti s.a. se modifica prin hcgmb nr. 205/2017 se modifica prin h.c.g.m.b. nr. 245/2017

Denumire
Hotărârea nr. 131 din 2017 a Consiliului Local București
Emitent
Consiliul Local București
Număr
131 / 2017
Data
11 aprilie 2017
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Ce se aprobă

art. 2 lit c), art. 8, art. 9, art, 10, coroborate cu prevederile titlului III — Cap IV din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONFORM CU ORIGINALUL privind aprobarea înființării societăţii pe acţiuni Compania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti S.A. Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al Municipiului Bucureşti, dovada privind disponibilitatea şi rezervarea firmei nr. 117317/15.03.2017, raportul de specialitate ai Direcţiei Generale Dezvoltare şi Investiţii — Direcţia Cultură, Sport, Turism, prin care se propune aprobarea înființării unei societăţi cu obiect principal de activitate construcția, dezvoltarea şi administrarea de baze sportive şi terenuri de sport; În conformitate cu prevederile: - Hotărârii C.G.M.B. nr. 72/28.02.2017 privind aprobarea, de principiu, a inființării unei societăți comerciale pe acţiuni având ca obiect principal de activitate — construirea, dezvoltarea şi administrarea de baze sportive şi terenuri de sport; - Art. 1, art. 2 lit c), art. 8, art. 9, art, 10, coroborate cu prevederile titlului III — Cap IV din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Cap. III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare; - Art. 35 alin.(2) din Legea 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând cont de obiectul Contractului de Comodat încheiat între societatea APA NOVA BUCUREŞTI SA şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, având ca obiect punerea la dispoziţie a unui spațiu necesar stabilirii sediului social. În temeiul prevederilor art. 17, art. 36 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 6, art. 37 şi art. 45 alin. (2), alin. (5) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă înființarea unei societăți pe acțiuni cu denumirea “Compania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti tă Art.2 Membrii fondatori ai ietăţii Ca ania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti S.A. vor fi: RR A B- dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 50013 sector 5 Tel: 021.305.55.00. http:/Aww.pmb.ro “8: e = > (că E: LONFORIA CU ORIGINALUL - Municipiul Bucureşti prin Consiliul Generai al Municipiului Bucure “Bucuresti, Bd. Regina Elisabeta nr. 47, sector 5, reprezentat prin consilier Orlando . - S.C. Service Ciclop S.A., cu sediul în Bucureşti, Şos. Giurgiului nr. 260, sector 4, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/2545/1999, CUI RO 11573879, reprezentată prin administrator Simona Butacu. Ar-3-(4) -Se-aprobă domeniul-prineipal-de-aetivitate — activități-ale bazelor-sportive——— —-— caen 931 : (2) Activitatea principală a societăţii este: 9311 Activităţi ale bazelor sportive (8) Societatea va desfăşura şi următoarele activităţi secundare: 6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing 6832 Administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract 7721 Activităţi de închiriere şi leasing de bunuri recreaţionale şi echipament sportiv 8551 Învățământ în domeniul sportiv şi recreațional 9312 Activități ale cluburilor sportive 9313 Activităţi ale centrelor de fitness 9319 Alte activităţi sportive 9329 Alte activități recreative şi distractive n.c:a. Art.4 Se aprobă sediul social al societății la adresa din Bucureşti, sector 1, str. Aristide Demetriade nr. 2, etaj 2, biroul nr. 19, conform Contractului de comodat încheiat intre societatea APA NOVA BUCUREŞTI S.A. şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General. Art.5 (1) Se aprobă capitalul social al societății Compania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti S.A în cuantum de 120.000 lei, respectiv 12.000 acțiuni nominative cu valoare nominală de 10 lei fiecare. (2) Structura acţionariatului va fi: - Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti va deţine un număr de 11.988 acţiuni numerotate de la 1 ia 11.988, reprezentând 99,9 % din capitalul social; - S.C. Service Ciclop S.A. subscrie un număr de 12 acţiuni numerotate de ia 11.989 la 12.000 reprezentând 0,1% din capitalul social. (3) Se aprobă vărsarea capitalului social în contul de capital social deschis pe numele societății Compania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti S.A în cuantum de 119.880 Iei, reprezentând aportul Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti (4) Se aprobă vărsarea capitalului social de către S.C. Service Ciclop S.A. în contul de capital social deschis pe numele societății Compania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti S.A, în cuantum de 120 lei reprezentând aportul S.C. Service Ciclop S.A. Art.6 (1) Se aprobă compone iliului de Administraţie asttel: - Membru — Netolitzchi Mih etățeâhn ân, născut la data de .............. în Mun. aa uaanau jud. «u.uaeee:+:, domidiliat îriezmaczia StPĂ +++. NF. +...» sector ... identificat cu CI seria ... nr. ........ elibeyâtă IA dâi: B- dul Regina Ellsabeta nr, 47, cod poştal 50013 sebțăr$- Tel: 021.305.55.00. N http/Aww.prnb.ro CONFORIA CU ORIGINALUL - Membru — Petrescu Cristian cetățean român, născut la data de 3a....... us „domiciliat ÎN , ae Str, E N i NR „= Membru — Tudor Vesa cetățean ........ „ născut la data de ................. în nneeannnanee rea aeee , domiciliat în anna enaee str. - Membru - Penciu Robertino cetățean ........ „ născut la data de ................. în nnnnanen eee naeee , domiciliat în anna nanageeaaa str. nau MT noa eeeeeeneaeee eliberată la data de .................. de .............. „CNP... eee - Membru — Laufer Alina Cristina cetătean ........ născut la data de ................. în anna morasonuaee mnaaaaa domiciliat în aeneanee nenea str. nenea eee eee en ae aan aaaea aaa aaeaeaaae „ identificat cu CI seria ...... nr. .......mccc.k... eliberată la data de .................. de... „CNP ............ aan - Membru -— Dumitru Florentin cetătean ........ „ născut la data de ................. în an... dnnnnnen neo nnaay domiciliat în aan eeaneasey str. ne eeeaennaa ame aee ea nee o nea aa enaneneza see „identificat cu CI! seria ...... nr. ....cccceeeeeeee eliberată la data de .................. de .............. „CNP... aere eliberată la data de .................. de ..... | aan aasse + CNP „cecene eseeee (2) Durata mandatului este de 2 (doi) ani şi puterile le exercită împreună. Art.7 Se aprobă delegarea atribuţiilor prevăzute la art. 113 lit. b), c) şi f) din Legea 31/1990 către Consiliul de Administraţie, respectiv directoratului, conform prevederilor art. 114 din Legea 31/1990. Art.8 Se aprobă componenţa primei comisii de cenzori ai societății, formată din: - Stănucă Victor - Vasile Mihaela - Vâjiac Costei Claudio Cenzor supleant: -Andrei Lorinczi Bernard Art.9 Se aprobă durata societăţi Compania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti S.A — nelimitată. Art.10 Se aprobă reprezentanți Municipiului Bucureşti prin Consiliul General al! Municipiului Bucureşti şi S.C. Ciclop S.A. în Adunarea Generală a societății Compania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti S.A.: „Chirică Petre - Voicu lon Valentin - Reprezentant S.C. Ciclop Art.11 Se aprobă actul integrantă din prezenta hotăr Me i | său etăţii conform anexei care face parte B- dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 5001 Tel: 021.305,55.00. http/Avww pmb.ro Sa) Art.42 Se mandatează Culea Marian Orlando cetățean român, născut la data de e eennnaena nenea în a eeaeneeee ae eaneasea domiciliat în d euaneaneeneae str. aaa aaa enaeeaaeenennenenneaaaneanenee „ identificat cu CI seria ...... Nr. «ua... eliberată la data de .................. de ......icenoeee + CNP „eee „ consilier din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti să procedeze la efectuarea tuturor procedurilor legale cu privire la semnarea şi înscrierea Actului Constitutiv la Registrul Comerţului. Art.13 Se majorează în Bugetul Municipiului Bucureşti pe anul 2017 la articolul 72.01.01 — participare la capitalul social al societăţilor comerciale la subcapitolul 54.02.50 cu suma 119,88 mii lei de la subcapitolui 54.02.50 articolul 50.04 — Fond de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale. Art.14 Direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General ai Municipiului Bucureşti vor aduce !a îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Această hotărâre a în şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti di dăta PREŞEDINTE DE ŞEDI j SECRETAR GENERAL e AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, Mafia Orlando Culea Georgiana Zamiir n SS CONFORM Ci) OBIȘINALUL 7 Bucureşti, 11.04. 2017 Nr. 131 B- dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 50013 sector 5 Bucureşti, România| sk CUL za Sk Tek: 021 305,55,00. V V ;/Aurww.prmb.ro s Ppihempme as || | XI las ant Ta

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă