Pe scurtSe aprobă modificarea și completarea hotărârii din 2008 cu privire la indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții pentru Teatrul Municipal Bulandra, care vizează extinderea, reabilitarea și desființarea parțială a unor spații pentru accesul actorilor, cabine și spațiu de recreere, precum și actualizarea fațadei. Etapa și impact pentru locuitori: se pot aloca fonduri publice pentru renovare, iar lucrările vor afecta spațiile deja existente, cu potențial impact asupra zonei din proximitate pe durata execuției și îmbunătățiri ulterioare în termeni de siguranță, accesibilitate și estetică a clădirii. Decizia menține cadrul legal pentru finanțarea și execuția proiectului, conform cerințelor tehnico-economice și avizelor comisiilor relevante.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Consiliul General al Municipiului Bucure$ti
HO TARA RE
privind modificarea 9i completarea Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr.
230/08.05.2008 privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenti obiectivului de
investi+iial Teatrului Municipal L.S. Bulandra - “Extindere, reabilitare 9i desfiinjarepar+iala
spatii existente pentru acces actori, cabine 9i spajiu de recreere 9i actualizarefa+ada’
Avand Tnvedere referatul de aprobare a Primarului General al MunicipiuluiBucure9ti
nr. 7781/21.10.2021 9i raportul de specialitate comun al Directiei Generale Investitii nr.
(
1261/22.09.2021 9i al Administrajiei Municipale pentru Consolidarea cladirilor cu Risc
Seismicnr. 7153/20.09.2021
;
vazand avizul Comisia economica, buget, finan{e 9i credite externe nr. 76/24.02.2022,
avizul Comisia de cultura, culte si educatie civica, relatii internationale si relatia cu societatea
civila nr. 7/21.02.2022 9i avizul Comisiei juridice 9i de disciplina nr. 89/25.02.2022din cadrul
Consiliului General al Municipiului Bucure9ti;
in conformitate cu prevederile:
- art. 2 alin. (1), art. 3 9i art. 13 alin. (4) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea Tn
constructii, republican, cu modificarile 9i completarile ulterioare;
- art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (4) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii
lucrarilor de constructii, republican, cu modificarile 9i completarile ulterioare;
- art. 1, art. 2, art. 10 alin. (1), alin. (2), art. 11 alin. (1) 9i art. 23 alin. (1) din Legea nr.
422/2001 privind protejarea monumentelor istorice cu modificarile 9i completarile ulterioare;
- art. 44 alin. (1 ) din Legea nr. 273/2006 privind finanjele publice locale, cu modificarile
gi completarile ulterioare;
(
- Ordonan}a Guvernului nr. 20/1994 privind masuri pentru reducerea riscului seismic al
constructiilor existente, republican, cu modificarile 9i completarile ulterioare;
- Hotararii Guvernului nr. 907/2016 privind etapete de elaborare 9i continutul - cadru al
documenta{iilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investi+iifinanjate
din fonduri publice cu modificarile 9i completarile ulterioare;
- Hotararii Consiliului General al Municipiului nr. 368/24.11.2016 privind Tnfiintarea
Administratiei Municipale pentru Consolidarea cladirilor cu Risc Seismic 9i aprobarea
organigramei, numarului total de posturi, statului de funcIii 9i Regulamentului de organizare
9i functionare ale acestui serviciu de interes local al Municipiului Bucure9ti, cu modificarile 9i
completarile ulterioare;
- Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucure§ti nr. 230/08.05.2008 privind
aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenji obiectivului de investijii al Teatrului
Cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa
pentru elaborarea actelor normative, republican, cu modificarile 9i completarile ulterioare;
in temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7). lit. d), lit. j)
9i art. 139 alin. (3) din Ordonanja de Urgenla a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificarile 9i completarile ulterioare;
CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
HO TARA STE:
Art.I Art. 2 din Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr.
230/08.05.2008 se modifica 9i va avea urmatorul cuprins:
“Finantarea investitiei prevazuta Ia art. 1 se va face din fonduri alocate de la bugetul
local prin bugetul propriu al Administrajiei Municipale pentru Consolidarea cladirilor cu Risc
Seismic”
Art.II Dupa art. 2 din Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr.
230/08.05.2008 se introduce un nou articol cu urmatorul cuprins:
”Art.21 Derularea investitiei se va face prin Administratia Municipala pentru
(
Cons61idarea cladirilor cu Risc Seismic pana la finalizarea 9i recepjia lucrarilor,
Tmputernicindu-sereprezentantul legal al Administrajiei Municipale pentru Consolidarea
cladirilor cu Risc Seismic.in acestsens”.
Art.III Art. 3 din Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr.
230/08.05.2008 se modifica si va avea urmatorul continut:
“Directiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului
Bucure9ti 9i Administrajia Municipala pentru Consolidarea cladirilor cu Risc Seismic vor
aduce la Tndeplinireprevederile prezentei hotarari”.
Art.IV Dupa art. 3 din Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr.
230/08.05.2008 se introduce un nou articol cu urmatorul cuprins:
”Art.31 Directia Generala Investitii va preda pe baza de protocol catre Administrajia
Municipala pentru Consolidarea cladirilor cu Risc Seismic Tntreagadocumenta+iein termen
de 15 zile de la data intrarii Tnvigoare a prezentei hotarari”.
Art.V Celelalte prevederi ale Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucure9tinr.
230/08.05.2008 raman neschimbate.
I Aceasta hotarare a fost adoptata Tn 9edinja ordinara a Consiliului General al
Municipiului Bucure9ti din data de 25.02.2022.
PRE$EDINTE DE §EDINTA SECRETAR GENERAL
AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
luliana – Roxana Carl GeorgJlana
Zamfir
Bucuresti,25.02.2022 BU
Nr. 128
Bd. Regina Elisabeta nr. 47, cod po$taI 050013, sector 5, Bucure$ti, Romania; tel.: +4021 305 55 00; www.r)mb.ro Pag 2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.