30 martie 2021

HCL 100/2021 București adoptată

Imputernicirea expresa a consiliului local al sectorului 4 de a hotari cu privire la aprobarea procedurii de colaborare si a parteneriatului pentru dezvoltare locala intre sectorul 4 al municipiului bucuresti, directia…

Pe scurt

Se decide să se autorizeze în mod expres Consiliul Local al Sectorului 4 să aprobe procedura de colaborare și parteneriatul pentru dezvoltare locală între Sectorul 4, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 și Federația Filantropia pentru proiectul „Parteneriat de dezvoltare locală pentru tinerii dezinstituționalizați”, în cadrul apelului Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Scopul este introducerea unor sisteme și standarde comune în administrația publică locală pentru a optimiza procesele orientate către beneficiari. Pentru locuitori, înseamnă mai bine coordonate servicii sociale pentru tinerii care părăsesc instituțiile, cu posibilitatea de finanțare și îmbunătățiri ale unor servicii, bineînțeles în funcție de implementarea efectivă a proiectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se Imputernice~te Consiliul L~cal al Sectorului 4 sa hotarasca, In conditiile legii, cu privire la aprobarea procedurii de colabprare ~i a parteneriatului pentru dezvoltare locala Intre Sectorul 4 al Municipiului Bucure~ti, Qirec1ia Generala de Asisten1a Sociala ~i Protec1ia Copilului Sector 4 ~i Federatia Filantropia,lprivind proiectul "Parteneriat de dezvoltare locala pentru tinerii dezinstitu1ionaliza1i" in cadrul apelului de proiecte lansat prin Programul Opera1ional Capacitate Administrativa 2014-2020, Obiectivul specific 2.1 Introducerea de sisteme ~i standarde comune In admini~tra1ia…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în București

Denumire
Hotărârea nr. 100 din 2021 a Consiliului Local București
Titlu oficial
Hotărâre privind imputernicirea expresa a consiliului local al sectorului 4 de a hotari cu privire la aprobarea procedurii de colaborare si a parteneriatului pentru dezvoltare locala intre sectorul 4 al municipiului bucuresti, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului sector 4 si federatia filantropia privind proiectul "parteneriat de dezvoltare locala pentru tinerii dezinstitutionalizati" in cadrul apelului de proiecte lansat prin programul operational capacitate administrativa 2014-2020, obiectivul specific 2.1 introducerea de sisteme si standarde comune in administratia publica locala ce optimizeaza procesele orientate catre beneficiari in concordanta cu scap
Emitent
Consiliul Local București
Număr
100 / 2021
Data
30 martie 2021
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Teme
Contracte și achiziții · Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în București

Documente

Text

I Consiliul General al Municipiului Bucure~ti HPTARARE privind Imputernicirea expresa a Consili~lui Local al Sectorului 4 de a hotarl cu privire la aprobarea procedurii de colaborare !?ia paeeneriatului pentru dezvoltare locala intre Sectorul 4 al Municipiului Bucure!?ti, Directia Gen1eralade Asistenta Social a !?iProtectia Copilului Sector 4 !?iFedera1ia Filantropia privind J:j)roiectul"Parteneriat de dezvoltare locala pentru tinerii dezinstitutionalizati" in cadrul apelu'lui de proiecte lansat prin Programul Operational Capacitate Administrativa 2014-2020, dbiectivul specific 2.1 Introducerea de sisteme !?i standarde comune in administratia public~ locala ce optimizeaza procesele orientate catre beneficiari in doncordanta cu SCAP Avand in vedere retera!ul de aprobte al Pri~arUIUi General al Municipiului Bucure~!i 2244/29.03.2021 ~i raportul comun de sp~cialitate al Directiei Rela1ia cu ONG, Sindicate !?i Patronate si " al Directiei Generale dr' Asistenta , Sociala a Municipiului Bucuresti , nr.147/26.03.2021 ; Vazand avizul Comisiei de cultura culte!?i educa1ie civica, rela1ii internationale !?i relatia cu societatea civila nr. 11/30.03.2~21 !?i avizul Comisiei juridice !?i de disciplina nr. 104/30.03.2021 din cadrul Consiliului Gen~ral al Municipiului Bucure~ti; in conformitate cu prevederile: - Legii asistentei sociale nr. 292/2011, cu modificarile !?icompletarile ulterioare; - Hotararii Consiliului General al Mu icipiului Bucure!?ti nr. 496/2017 privind aprobarea Strategiei Locale privind Incluziunea Sociala !?i Reducerea Saraciei in municipiul Bucure!?ti 2017-2021 !?ia Planului de Implementare al Strategiei 2017-2021; - Hotararii Consiliului Local al Sectorului 4 nr. 42/25.03.2021 privind solicitarea acordului Consiliului General al Municip,ului Bucure!?ti pentru imputernicirea expresa a Consiliului Local al Sectorului 4 de a hotaril cu privire la aprobarea procedurii de colaborare !?i a Parteneriatului pentru Dezvoltare Locala intre Sectorul 4 al Municipiului Bucure!?ti, Directia Generala de ASistenta Social a !?iProtectial Copilului Sector 4 !?i Federatia Filantropia privind proiectul "Parteneriat de dezvoltare locala pentru tinerii dezinstitutionalizati" in cadrul apelului de proiecte lansat prin Programul Operatiohal Capacitate Administrativa 2014-2020; - Hotararii Consiliului Local al Secto~ului 4 nr.127/2019 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelJI Sectorului Municipiului Bucure!?ti pentru perioada 2019-2024 cu modificarile !?icompletarile ~oll1r~ <1 * Tinand cont de Cererea de Proiecte nr. C ~ MI : POCAl660/2/1), pentru o ~ .~.~~\. ."'\:\ ...l &t, ~~. ~-< ~' ~m ~~ct/ AtINIC\P\\)'v ~ 0 Tn temeiul prevederilor art. 129 ali~. (2) lit. d) ~i e), alin. (7) lit. b), alin. (9) lit. a), art. 139 alin. (3) ~i art.166 alin. (2) lit. s) ~i alih. (3) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu motficarile ~i completarile ulterioare; CONSILIUL GENERAL lL MUNICIPIULUI BUCURE$TI H OTA RA $ T E: Art.1. Se Imputernice~te Consiliul L~cal al Sectorului 4 sa hotarasca, In conditiile legii, cu privire la aprobarea procedurii de colabprare ~i a parteneriatului pentru dezvoltare locala Intre Sectorul 4 al Municipiului Bucure~ti, Qirec1ia Generala de Asisten1a Sociala ~i Protec1ia Copilului Sector 4 ~i Federatia Filantropia,lprivind proiectul "Parteneriat de dezvoltare locala pentru tinerii dezinstitu1ionaliza1i" in cadrul apelului de proiecte lansat prin Programul Opera1ional Capacitate Administrativa 2014-2020, Obiectivul specific 2.1 Introducerea de sisteme ~i standarde comune In admini~tra1ia publica locala ce optimizeaza procesele orientate catre beneficiari In concordanta c~ SCAP. Art.2. Directiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului Bucure~ti ~i Consiliul Local al Sectorului 4 al Municipiului Bucure~ti vor aduce la Indeplinire prevederile prezentei hotarari. I Aceasta hotarare a fost adoPtat~ In ~edin1a ordinara a Consiliului General al Municipiului Bucure~ti din data de 30.03.20 1. PRE$EDINTE DE $EDINTA. SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURE$TI, Sorin Purcarea Georgiana Zamfir Bucure~ti, 30.03.2021 Nr.100 BdR,gi~EIi~b".",47, cod po,tal 050013, ~,w 5, B="""I~"i' tel. •• 4021305 55 00, _.,mb." prg2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala