23 ianuarie 2019

HCL 5/2019 București Sectorul 5 adoptată

Hotărâre privind aprobarea încheierii unei convenții de colaborare între Primăria Sectorului 5, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5, Școala Gimnazială Petrache Poenaru și Fundația SERA ROMÂNIA

Denumire
Hotărârea nr. 5 din 2019 a Consiliului Local București Sectorul 5
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 5
Număr
5 / 2019
Data
23 ianuarie 2019
Localitate
București Sectorul 5, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea unei convenții de colaborare între Primăria Sectorului 5, DGASPC Sector 5, Școala Gimnazială Petrache Poenaru și Fundația SERA România, după cum este prevăzut în Anexa ce face parte integrantă din hotărâre. Convenția stabilește modul în care vor coopera pentru proiecte/deziderate comune legate de educație, asistență socială și drepturile copiilor, iar bunuri, finanțare sau termene vor fi specificate în Anexă. Pentru locuitori înseamnă că vor fi puse în mișcare activități comune în sprijinul copiilor și familiilor, cu posibilitatea finanțării sau accesului la servicii prin aceste parteneriate, în termenele și condițiile ce vor figura în acord.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încheierea unei convenţii de colaborare între Primăria Sectorului 5, Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Sector 5, Şcoala Gimnazială Petrache Poenaru şi Fundaţia SERA ROMÂNIA, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂRE Privind aprobarea încheierii unei convenții de colaborare între Primăria Sectorului 5, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5, Școala Gimnazială Petrache Poenaru şi Fundaţia SERA ROMANIA Consiliul Local al Sectorului 5 al Municipiului București, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, întrunit în şedinţă ordinară, astăzi, 23.01.2019; Având în vedere: - Raportul comun al Primăriei Sectorului 5 - Direcţia Generală Educaţie și Carieră şi al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5, înregistrat la Primăria Sectorului 5 sub nr. 3844/16.01.2019 şi la DGASPC sub nr. 885/16.01.2019; - Expunerea de motive a Primarului Sectorului 5, înregistrată sub nr. 3862/16.01.2019; - solicitarea DGASPC Sector 5 nr. 21790/30.06.2018, înregistrată la Primăria Sectorului 5 sub nr. DGEC 3623/13.12.2018; - solicitarea DGASPC Sector 5 nr. 652/11.01.2019, înregistrată la Primăria Sectorului 5 sub nr. 3004/14.01.2019; Luând în considerare raportul Comisiei Educaţie, Tineret şi Sport, Raportul Comisiei Protecţie Socială, Sănătate şi Societate și al Comisiei Urbanism, Lucrări Publice, Administrarea Teritoriului, Domeniul Public şi Patrimoniului, Fond Funciar; Ținând cont de prevederile Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și ale Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. 2, lit. £) şi al art. 81, alin 2, lit. n) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5 HOTĂRĂȘTE: ART. 1. Se aprobă încheierea unei convenţii de colaborare între Primăria Sectorului 5, Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Sector 5, Şcoala Gimnazială Petrache Poenaru şi Fundaţia SERA ROMÂNIA, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri. ART. 2. Primarul Sectorului 5, Serviciul Evidenţă Acte Administrative — Direcţia de Asistenţă Tehnică şi Juridică, Direcţia Generală Educaţie și Carieră, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5, Școala Gimnazială Petrache Poenaru şi Fundaţia SERA ROMANIA vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Contrasemnează, Secrgtar Sector 5, Elena Luminiţa Petrescu Nr. 09 /23.01.2019 — DD Anexa la HCLS Snr.. 09_123.01.2019 CONVENȚIE DE COLABORARE În temeiul HCLS 5 nr. [23.01.2019 şi a adreselor nr. 21790/30.06.2018, respectiv nr. 652/11.01.2019 emise de Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului, părţile, respectiv: Primaria Sectorului 5, cu sediul în str. Fabrica de Chibrituri, nr. 9-11, sector 5, Bucureşti, cod fiscal 4433953, legal reprezentată prin dl. DANIEL FLOREA, în calitate de Primar, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5, cu sediul în str. Fabrica de Chibrituri, nr. 9-11, sector 5, Bucureşti, cod fiscal 17104480, legal reprezentată prin dna. FLORENTINA POPESCU, în calitate de Director General, Fundaţia SERA ROMANIA, cu sediul în Str. Pictor Iscovescu Barbu, nr. 24A, ap. 3, sector 1, Bucureşti, CUI 8327386, legal reprezentata prin dl. BOGDAN SIMION, în calitate de Director Executiv şi Şcoala Gimnazială „Petrache Poenaru“, cu sediul în str. Bacau, nr. |, sector 5, Bucureşti, legal reprezentată prin dna. LOREDANA POPA, în calitate de Director, convin încheierea prezentei convenţii de colaborare ART.1. OBIECTUL CONVENȚIEI Obiectul prezentei convenţii îl constituie colaborarea părţilor în vederea amenajării unui teren de sport multifuncțional si a unui spaţiu de joacă destinat copiilor cu dizabilități, inclusiv suprafaţa elastica aferenta acestora, pe terenul din spatele corpului B al imobilului aparţinând Şcolii Gimnaziale Petrache Poenaru, care să deservească atât interesele copiilor cu dizabilităţi din Complexul de servicii socio-educative, cât şi interesele elevilor Şcolii Gimnaziale Petrache Poenaru. ART. 2. DURATA CONVENȚIEI Prezenta convenţie de colaborare se încheie pe o perioada de 1 an cu posibilitatea prelungirii prin act adițional. ART. 3. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR 3.1. Primaria Sectorului 5 are urmatoarele obligaţii: a) asigură asistenţă de specialitate Şcolii Gimnaziale „Petrache Poenaru“, în vederea amenajării unui teren de sport multifuncțional si a unui spaţiu de joacă destinat copiilor cu dizabilități, inclusiv suprafaţa elastica aferenta acestora în incinta acesteia; b) asigură fondurile pentru achiziționarea bunurilor necesare dotării terenului de sport multifuncțional si a spaţiului de joacă destinat copiilor cu dizabilităţi, inclusiv suprafata elastica aferenta acestora ; ec) virează Şcolii Gimnaziale „Petrache Poenaru“ sumele necesare achitării contravalorii bunurilor achiziţionate pentru dotarea terenului de sport multifuncțional şi a spațiului de d) joacă destinat copiilor cu dizabilități, inclusiv suprafața elastica aferenta acestora, în baza cererii de finanţare însoţite de documente justificative transmise de unitatea de învăţământ și în limita creditelor bugetare aprobate; desemnează un reprezentant pentru a participa la recepţia lucrărilor. 3.2. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 are urmatoarele obligaţii: a) b) c) a) b) c) sprijină derularea activităţilor proiectului; asigură suport metodologic şi consiliere de specialitate în vederea amenajării și dotării terenului, în concordanţă cu nevoile specifice copiilor cu dizabilităţi; va lua toate măsurile pentru folosirea corespunzătoare a terenului, cât şi pentru obţinerea randamentului scontat. 3.3. Fundaţia SERA ROMANIA are următoarele obligaţii: asigură întocmirea documentaţiei tehnico-economice a lucrărilor de amenajare a terenului de sport şi joacă în incinta Școlii Gimnaziale „Petrache Poenaru“, de către o firmă specializată, denumită în continuare Contractor, ce va fi desemnata de Fundatia SERA ROMANIA in conformitate cu legislaţia ce reglementează activitatea fundaţiei. Documentaţia va fi întocmită cu respectarea legislaţiei române aplicabile în materie. Fundaţia SERA ROMANIA se obligă să facă toate demersurile necesare refacerii sau, dupa caz, completării documentaţiei, astfel încât să poată fi obţinute autorizaţiile necesare construcției şi funcționării. în vederea realizării obiectului convenției, va numi o echipă de specialişti, precum şi un coordonator de proiect . asigură efectuarea lucrărilor de amenajare a unui teren de sport multifuncțional si a unui spaţiu de joacă destinat copiilor cu dizabilităţi, mai puţin: -dotarea acestuia cu echipamentele necesare funcţionării sale, precum si -asigurarea suprafeței elastice aferente acestora conform autorizaţiilor de construcție/ avizelor/permiselor obținute de către Şcoală; d) UI) desemnează atât firma responsabilă cu execuţia lucrărilor de construcţii ce fac obiectul convenției, numita în continuare Executant, cât şi o firmă responsabilă cu urmărirea şi verificarea conformităţii lucrărilor efectuate de Executant, numită în continuare Consultant. Executarea lucrărilor, precum şi urmărirea şi verificarea conformităţii acestora se vor realiza în conformitate cu legislaţia română în vigoare aplicabilă în materie. Contractorul şi Executantul vor lua toate măsurile de siguranţă şi securitate care se impun pe parcursul executării lucrărilor de construire. Executantul este responsabil pentru toate daunele cauzate de furt, accidente şi orice alte situaţii similare, dar și de posibilele daune ce pot fi aduse în mod accidental terţilor şi mediului prin efectuarea lucrărilor de construcţii; la terminarea lucrărilor de construcţii, Fundaţia SERA ROMANIA. în calitate de investitor, va proceda la recepţia lucrărilor, predând Școlii Gimnaziale „Petrache Poenaru“ documentaţia aferenta acestora. Recepţia finală a lucrarilor se va realiza la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor, la aceasta participând atat reprezentanţi ai Fundaţiei SERA ROMANIA, în calitate de investitor al lucrărilor, cât şi reprezentanţi ai Şcolii Gimanziale „Petrache Poenaru“ și ai Primăriei Sectorului 5. după finalizarea și recepționarea lucrărilor de construcții, va efectua demersurile necesare predării, către Şcoala Gimnazială „Petrache Poenaru“, a obiectivului. b) d) 3) 3.4. Școala Gimnazială „Petrache Poenaru“ are următoarele obligaţii : va efectua toate demersurile necesare obţinerii tuturor aprobărilor, avizelor şi autorizaţiilor necesare executării lucrărilor de amenajare a terenului de sport multifuncțional si a spațiului de joacă destinat copiilor cu dizabilități, inclusiv suprafata elastica aferenta acestora în incinta sa, pe baza informaţiilor furnizate de catre Fundaţia SERA ROMANIA, suportând costurile generate de acestea; pentru asigurarea unei bune comunicări, a transmiterii eficiente a documentaţiei necesare şi a colaborării între părţi, va desemna o persoană care va reprezenta instituţia pe parcursul implementării conventiei. Persoana astfel desemnată are obligaţia de a colabora, în bune condiţii, cu Coordonatorul de Proiect, Contractorul, Executantul și Consultantul, părți responsabile cu implementarea convenției, în vederea realizării obiectului acesteia; va pune la dispozitia Fundaţiei SERA ROMANIA toate informatiile si documentele necesare întocmirii documentaţiei menţionate la art. 3.3, lit. a), va depune documentaţia și va urmări obținerea avizelor, aprobărilor şi autorizaţiilor necesare executării lucrărilor. Este în mod expres precizat că, în lipsa obţinerii avizelor şi aprobărilor/autorizărilor necesare pentru efectuarea de lucrări, Fundaţia SERA ROMANIA va fi exonerată de obligaţia efectuării lucrărilor respective. pentru ca activităţile convenției să se poată desfășura în cele mai bune condiţii, să se poată obţine randamentul dorit, dar și pentru preîntâmpinarea eventualelor probleme, va acorda Coordonatorului Proiectului, Contractorului, Executantului și Consultantului suportul necesar, în special în faza premergătoare demarării activităţilor efective. va lua toate măsurile care se impun pentru a facilita lucrările Contractorului, Executantului si Consultantului şi, de asemenea, pentru a nu permite accesul persoanelor neautorizate în aria de lucru. va asigura achiziţionarea bunurilor și echipamentelor necesare dotării terenului, în scopul desfășurării de activităţi sportive şi ludice și, în vederea achitării acestora, va înainta Primăriei Sectorului 5 cererea de finanțare, împreună cu documentele justificative. va efectua demersurile necesare preluării obiectivului după finalizarea și recepţionarea de către Fundaţia SERA Romania a lucrărilor de construcţii, precum și pentru înregistrarea în evidenţele financiar-contabile ale instituţiei a contribuţiei Fundaţiei SERA ROMANIA la amenajarea terenului de sport și joacă în incinta sa. ART. 4. CARACTERUL CONFIDENȚIAL AL CONVENȚIEI Părţile semnatare au obligaţia respectării prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, ale Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi ale Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. ART. 5. FORȚA MAJORĂ Partea care invocă forța majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părti, imediat şi în mod complet, producerea forţei majore și de a lua orice masură care îi stă la dispoziţie în vederea încetării acesteia. Dacă forţa majoră acționează sau se estimează că va acționa o perioada mai mare de 3 luni, orice parte are dreptul să notifice celeilalte părţi încetarea de drept a prezentei convenţii, fără ca nicio parte să poată pretinde daune-interese. Forţa majoră exonerează părțile de neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în prezenta convenţie. ART. 6. MODIFICAREA CONVENȚIEI Orice problemă, situaţie specială sau detalii suplimentare care nu sunt prevăzute în prezenta convenţie, dar care ar putea apărea în timpul implementării acesteia vor fi rezolvate, discutate şi stabilite în urma discuţiilor directe purtate între părţi, urmând să fie semnat un act adiţional în acest sens. Modificarea prezentei convenţii poate fi efectuată prin act adiţional, cu acordul parţilor şi cu condiţia obținerii, în prealabil, a acordului Consiliului Local al Sectorului 5. ART. 7. ÎNCETAREA CONVENŢIEI Prezenta convenţie încetează: a) Prin acordul de voinţă al părţilor; b) Prin reziliere, la solicitarea motivată a uneia dintre părţi; c) La data expirării duratei pentru care a fost încheiată, în cazul în care convenţia nu a fost reziliată; d) Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioadă mai mare de 3 luni. În cazul în care una dintre părţi nu își respectă obligaţiile asumate prin prezenta convenţie, partea lezată va notifica parții în culpă să depună toate diligențele pentru executarea corespunzatoare a obligaţiilor contractuale. Dacă partea în culpă nu se conformează în termen de 15 zile de la primirea notificării, partea lezată poate rezilia în mod unilateral convenţia. ART. 8. LITIGII În caz de litigiu, părţile vor încerca soluţionarea acestuia pe cale amiabială. În cazul în care nu reuşesc soluționarea în mod amiabil a litigiului, acesta se soluţionează de către instanţele judecătoreşti, potrivit legii. ART.9 DISPOZITII FINALE Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentei convenţii, trebuie să fie transmisă în scris. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii. Prezenta convenţie s-a încheiat în patru exemplare, câte unul pentru fiecare parte semnatară, toate cu valoare de original. Prezenta convenţie intră în vigoare la data de Contrasemnează, pei Secretar Sector 5, Elena ip tr cu = Ch d: D072) ÎS

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: sector5.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă