HCL 210/2017 București Sectorul 5 adoptată
Hotărâre privind aprobarea încheierii unui acord de parteneriat între Primăria Sectorului 5 și Școala Gimnazială Mircea Sântimbreanu pentru susținerea proiectului educational extracurricular ”Europa-patria mea”, în perioada decembrie 2017 – iunie 2018
- Denumire
- Hotărârea nr. 210 din 2017 a Consiliului Local București Sectorul 5
- Emitent
- Consiliul Local București Sectorul 5
- Număr
- 210 / 2017
- Data
- 22 decembrie 2017
- Localitate
- București Sectorul 5, județul București
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă derularea proiectului educaţional extracurricular Europa — patria mea, conform acordului de parteneriat dintre Primăria Sectorului 5 şi Şcoala Gimnazială Mircea Sântimbreanu, prevăzut în Anexă, parte integrantă a prezentei hotărâri
Documente
Text
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5
HOTĂRÂRE
privind aprobarea încheierii unui acord de parteneriat între Primăria Sectorului 5 şi Şcoala
Gimnazială Mircea Sântimbreanu pentru susţinerea proiectului educaţional extracurricular
Europa — patria mea, în perioada decembrie 2017 — iunie 2018
Având în vedere:
- Raportul comun al Direcţiei Generale Educaţie şi Carieră şi al Direcţiei Generale
Economice, înregistrat sub nr. 7041 1/20.12.2017;
- Expunerea de motive a Primarului Sectorului 5, înregistrată sub nr. 70417/20.12.2017;
- adresa Şcolii Gimnaziale Mircea Sântimbreanu, înregistrată la Primăria Sectorului 5 sub
nr. 66380/11.12.2017;
În temeiul H.C.M.B. nr. 151/2001, privind trecerea unităţilor de învățământ preuniversitar de stat
în administrarea Consiliilor Locale ale Sectoarelor 1-6;
În conformitate cu prevederile art. 45, alin. 1, şi art. 81, alin. 2, lit. j şi k din Legea nr. 215/2001
privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5 BUCUREŞTI
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — Se aprobă derularea proiectului educaţional extracurricular Europa — patria mea,
conform acordului de parteneriat dintre Primăria Sectorului 5 şi Şcoala Gimnazială Mircea
Sântimbreanu, prevăzut în Anexă, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2 — Realizarea proiectului la care face referire Acordul de parteneriat, va fi susținută din
bugetul local al sectorului 5, Capitolul Învățământ.
Art. 3 — Primarul, Serviciul Evidenţă Acte Administrative — Direcţia de Asistenţă Tehnică şi
Juridică, Direcţia Generală Educaţie şi Carieră şi Direcţia Generală Economică și directorul
Şcolii Gimnaziale Mircea Sântimbreanu vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETA TOR 5,
CRISTINA CORNELI DEAN
Nr. 407 242 12 2017
ANEXĂ LA HCLS 5 nr. 9/0 1407 12.2017
ACORD DE PARTENERIAT
Ca urmare a adresei Şcolii Gimnaziale Mircea Sântimbreanu, înregistrată la Primăria Sectorului
5 sub nr. 66380/11.12.2017, în baza Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 5
nr. / .12.2017, părţile, respectiv:
Şcoala Gimnazială Mircea Sântimbreanu
Cu sediul în Bucureşti, Șoseaua Alexandriei, nr. 21, sector 5, numită în continuare Şcoala
Gimnazială Mircea Sântimbreanu, reprezentată prin domnul Dan Corneliu Culinovschi, în
calitate de director,
şi
Primăria Sectorului 5 Bucureşti
Cu sediul în București, Str. Fabrica de Chibrituri, nr. 9-11, sector 5, numită în continuare
Primăria Sectorului 5, reprezentată prin domnul Victor Viorel Coman, în calitate de
Administrator Public,
Convin încheierea prezentului acord de parteneriat:
Cap. 1 OBIECTUL ACORDULUI DE PARTENERIAT
Art.1.1 Obiectul prezentului acord de parteneriat îl constituie susţinerea derulării proiectului
extracurricular Europa — patria mea, în perioada decembrie 2017 — iunie 2018.
Context: Proiectul reprezintă continuarea colaborării dintre Şcoala Gimnazială Mircea
Sântimbreanu şi College Saint Benoît Maupertuis din Le Mans, Franţa, consolidată în perioada
2006 — 2017, în cadrul mai multor proiecte Comenius, dintre care pot fi amintite: Moștenirea
culturală a adolescenților europeni, Viaţa pădurilor din Europa, Adolescenții europeni şi
evoluția pieţei muncii. De-a lungul anilor, 107 elevi ai Şcolii Gimnaziale Mircea Sântimbreanu
şi 35 de cadre didactice au participat la reuniuni şi schimburi de bune practici, prilejuite de
implementarea celor trei proiecte. În egală măsură, în urma derulării acestor proiecte, dar şi a
altora similare, Şcoala Gimnazială Mircea Sântimbreanu a obţinut certificatul de Școală
Europeană.
De asemenea, la nivelul unităţii au fost înregistrate şi alte rezultate notabile:
- premiul al II-lea la etapa naţională a concursului Made for Europe;
- numeroase premii la olimpiadele de limbă franceză (fazele locale, municipale sau
naţionale);
- peste 500 de elevi au obţinut diplome de certificare a cunoştinţelor de limba franceză
(DELF);
- dintre cei 21 de elevi care, în 2006, au participat la primul schimb de bune practici, în
cadrul programului Comenius, 6 lucrează în mediul francofon, 2 sunt bursieri de masterat în
Franţa şi | în Belgia.
Totodată, Școala Gimnazială Mircea Sântimbreanu se bucură de recunoaştere în mediul
francofon elitist, fiind percepută ca exemplu de bună practică în învăţarea limbilor străine de
reprezentanţi ai Ambasadei Franţei la București, ai Institutului Francez din București, ai
Ministerului educaţiei din Belgia.
Scopul proiectului Europa — patria mea îl constituie promovarea valorilor naţionale în context
european, fiind adresat elevilor şi cadrelor didactice din învăţământul gimnazial.
Obiective specifice
Prin acest proiect, Școala Gimnazială Mircea Sântimbreanu şi Collăge Saint Benoît Maupertuis
urmăresc:
- lucrul în echipă, dezvoltarea spiritului de solidaritate, promovarea toleranţei;
- descoperirea asemănărilor şi elementelor de specificitate ale modului de viaţă, tradiţiilor
şi sistemelor şcolare din România şi Franţa;
- exersarea şi aprofundarea, de către elevii celor două şcoli, a cunoştinţelor de limbă
franceză sau engleză;
- asigurarea unei mai mari vizibilităţi a valorilor francofoniei, la care se raportează ambele
instituţii școlare.
Proiectul cuprinde un set de activităţi principale, după cum urmează:
- desfășurarea jocului-concurs Qui veurt gagner des ufs peints?, pentru a fi descoperite
asemănările şi deosebirile între tradiţiile de Paşti;
- un schimb şcolar care include două întâlniri (o mobilitate la Le Mans, în martie 2018, și o
mobilitate la Bucureşti, în mai 2018), pentru o mai bună cunoaştere a ţărilor partenerilor şi a
celor două oraşe de reşedinţă ale şcolilor partenere. În cadrul celor două mobilități, vor fi
susținute activități didactice specifice, precum şi schimburi de bune practici pedagogice. Atât
elevii, cât şi cadrele didactice participante la mobilitate, vor fi găzduiţi de parteneri. ceea ce va
facilita înţelegerea modului de viaţă din țara gazdă.
Beneficiarii direcţi ai proiectului:
- 10 elevi şi 5 cadre didactice din cadrul Şcolii Gimnaziale Mircea Sântimbreanu
(participanți la mobilitatea din Le Mans și la alte activități pe care le presupune schimbul
intercultural);
- 40 de elevi şi 10 cadre didactice din cadrul Școlii Gimnaziale Mircea Sântimbreanu
(participanţi la activităţile proiectului derulate în România);
- 10 elevi şi S cadre didactice din cadrul Collăge Saint Benoît Maupertuis din Le Mans
(participanți la activităţile pe care le presupune schimbul intercultural pe teritoriul României).
Beneficiarii indirecți ai proiectului: părinții şi familiile extinse ale copiilor, prietenii acestora,
comunitatea locală.
Cap. 2 VALOAREA ACORDULUI DE PARTENERIAT
Art. 2.1 Valoarea proiectului este de 40102,5 lei și şi se deduce potrivit anexei la prezentul acord
de parteneriat.
Cap. 3 DURATA ACORDULUI DE PARTENERIAT
Art. 3. 1 Prezentul acord de parteneriat se încheie pe o perioadă de 8 luni de la data semnării
sale.
Cap. 4 OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR:
Art. 4.1. Părţile se obligă de comun acord să execute întocmai, complet şi la timp obligaţiile ce
le cad în sarcină, conform dispoziţiilor prezentului acord şi anexelor semnate de ambele părți.
Art. 4.2. Pentru neexecutare, executare tardivă sau incompletă, din culpa proprie a obligaţiilor
asumate, Partea care a încălcat prevederile contractuale va fi obligată la repararea prejudiciului
sau a pagubei cauzate partenerului său.
Art. 4.3. Obligaţiile Școlii Gimnaziale Mircea Sântimbreanu
Art. 4.3.1. Va concepe, organiza, coordona și implementa toate activităţile aferente
implementării proiectului extracurricular Europa — patria mea.
Art. 4.3.2. Se obligă să asigure, printr-o procedură internă, discutată și avizată în cadrul unei
şedinţe a consiliului de administraţie, selecţia beneficiarilor proiectului, înaintând Primăriei
Sectorului 5, spre informare, listele conţinând datele personale ale elevilor propuşi în cadrul
proiectului (nume, prenume, clasă, CNP), precum şi criteriile specifice care au stat la baza
selecţiei acestora.
Art. 4.3.3. Se obligă să solicite şi să obțină acordul scris al părinţilor/tutorilor legali ai copiilor,
privind participarea elevilor la activităţile pe care le presupune proiectul.
Art. 4.3.4. Va iniţia şi va derula procedurile aferente achiziţionării serviciilor de transport şi
cazare, precum şi pentru organizarea activităţilor specifice celor două schimburi interculturale;
Art. 4.3.5. Se obligă să promoveze parteneriatul cu Primăria Sectorului 5 în comunicările din
cadrul comisiilor metodice, cercurilor pedagogice, şedinţelor cu părinţii, sesiunilor de
comunicări ştiinţifice, simpozioanelor.
Art. 4.3.6. Va prezenta Primăriei Sectorului 5 un raport descriptiv al activităţilor susținute în
cadrul proiectului, inclusiv fotografii sau materiale video care să reflecte respectivele activităţi.
Art. 4.4. Obligaţiile Primăriei Sectorului 5:
Art. 4.4.1. Se obligă să contribuie la asigurarea mediatizării proiectului pe raza sectorului 5;
Art. 4.4.2, Se obligă să finanțeze Şcoala Gimnazială Mircea Sântimbreanu, în baza
cererii/cererilor emise de conducerea unității;
Art. 4.4.3. Primăria Sectorului 5, prin Direcţia Generală Educaţie şi Carieră — Direcţia de
Învățământ, Tineret şi Sport, se obligă să monitorizeze activităţile prevăzute în prezentul acord
de parteneriat.
Cap. 5 ALTE CLAUZE
Art. 5.1 Pot fi aduse modificări la prezentul acord de parteneriat numai în urma acordului scris al
părților semnatare, prin act adiţional.
Art. 5.2 Rezilierea acordului de parteneriat nu va avea efect asupra obligaţiilor deja scadente
între Părți, la data survenirii ei.
Art, 5.3 Litigiile de orice natură decurgând din derularea prezentului acord de parteneriat vor fi
soluționate pe cale amiabila, iar în cazul în care nu se ajunge la o soluţie agreată de ambele Părţi,
litigiul va fi supus instanței judecătoreşti române competente a-l soluţiona.
Art. 5.4 Partenerii îşi vor garanta şi promova reciproc imaginea pe parcursul derulării
activităţilor din cadrul proiectului.
Prezentul acord de parteneriat a fost încheiat astăzi, / .2017, în două exemplare cu
caracter original, câte unul pentru fiecare Parte.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETA OR 5,
CRISTINA CORNELI EAN
N
E ȘEDINȚĂ,
Anexa la Acordul de parteneriat nr. /
Bugetul estimativ al proiectului Europa — patria mea,
2017
decembrie 2017 — iunie 2018
A. ÎNTÂLNIREA PARTENERILOR ÎN FRANȚA
COSTURI AFERENTE MOBILITĂŢII LA LE MANS
(15 PERSOANE BENEFICIARE)
ACTIVITATE PREŢ/PERS. TOTAL- EURO | TOTAL-LEI
| Transport (avion+TGV) 275euro x 15pers. 4.125 euro 19.387,5 lei
Activităţi la Le Mans 75 euro x 1Spers. 1.125 euro 5.287,5 lei
| Cazare la Paris - 2 nopți 100 euro x 15 pers. 1.500 euro 7.050,0 lei
| Activităţi + transport la Paris 55 euro x 15 pers. 825 euro 3.877,5 lei
TOTAL A: 505 euro x 15 pers. 7.575 euro 35.602,5 lei
B. ÎNTÂLNIREA PARTENERILOR ÎN ROMÂNIA
COSTURI AFERENTE ACTIVITĂȚILOR DIN BUCUREȘTI
(15 PERSOANE BENEFICIARE)
| ACTIVITĂŢI TOTAL - LEI
Descoperirea unui univers uitat: satul românesc 2.250 lei
a)Vizita la Comana, satul artizanilor (transport cu autocarul):
- atelier de reciclare creativă a hârtiei;
- atelier de ceramică.
b)Vizitarea mănăstirii Comana (monument religios şi de arhitectură de
la jumătatea secolului al 15-lea)
| c)Activităţi în Parcul Natural Comana
Excursie cu scop documentar: 1.875 lei
a) Sinaia (vizitarea Palatului Regal — monument istoric şi de arhitectură
din secolul al 19-lea);
b)Bran (monument istoric și de arhitectură construit în secolul al 14-
lea); vizitarea castelului atribuit de legendă prinţului Dracula; jocuri şi
activităţi în aer liber în jurul castelului.
a)Activităţi în şcoală - ateliere de pictură pe sticlă şi pe ouă 375 lei
b) Vizită la sediul Primăriei Sectorului 5
c) Serată interculturală la care vor participa elevii, cadrele didactice,
părinţii, reprezentanţi ai comunităţii locale (Primărie, ISMB), jurnaliști
TOTAL B: 4.500 lei
“TOTAL GENERAL: 40.102;5 lei
2017
CONTRAS AZĂ
SECRETAR OR 5,
CRISTINA CORNELIA FE, A
A
N
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 206/2017Hotărâre privind modificarea H.C.L. nr. 41/10.04.2017 privind utilizarea excedentului bugetar aferent anului 2017 pentru…HCL 207/2017Hotărâre privind modificarea actului constitutiv al SC Economat Sector 5HCL 208/2017Hotărâre privind modificarea actului constitutiv la S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.AHCL 209/2017Hotărâre privind aprobarea derulării ediției a șaptea a proiectului educational ”Să ne cunoaștem trecutul pentru a ne proiecta…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.