Pe scurtSe decide numirea membrilor Consiliului de Administrație al S.C. Economat Sector 5 S.R.L. pentru o perioadă de până la 4 ani, până la data numirii noului Consiliu, conform prevederilor legale aplicabile. De asemenea, se stabilește desemnarea reprezentantului legal al Consiliului Local Sector 5 în Adunările Generale ale Acționarilor, în calitate de acționar majoritar, cu efecte asupra conducerii și deciziilor societății. Aceasta înseamnă pentru locuitori posibilitatea unei guvernanțe corporative mai clar reglementate a societății economice gestionate de sector, impactând modul în care se gestionează fondurile și serviciile furnizate (fără detalii despre costuri sau termene adiționale în text).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Strada Fabrica de Chibrituri nr.9-11, Sector 5, Bucureşti
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5
=
HOTĂRÂRE
privind numirea membrilor Consiliului de Administrație şi a reprezentantului legal al
Consiliului Local Sector 5 în Adunările Generale ale Acţionarilor Societăţii Comerciale
Economat Sector 5 S.R.L.
Având în vedere:
Raportul comun de specialitate întocmit de Direcţia Tehnică, Direcţia de Administrare a
Domeniului Public şi Privat şi Direcţia de Dezvoltare înregistrat sub nr.76090/18.09.2020;
Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 5, înregistrat sub nr. 76094/18.09.2020
Avizul Comisiei Buget, Finanţe, Taxe Locale, Fonduri Europene şi alte activități economice;
Raportul final al comisiei de selecție înregistrat sub DGEC-DRU 25/18.10.2018 privind
organizarea și desfăşurarea procedurii de evaluare/selecție prealabilă pentru numirea
membrilor în Consiliul de Administraţie la S.C. Economat Sector 5 S.R.L,,
Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 5 nr. 81/22.04.2019 privind aprobarea scrisorii de
aşteptări şi a procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administraţie al Societăţii
Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A. și a membrilor Consiliului de Administraţie ai
Societăţii Economat Sector 5 S.R.L.,
Raportul final al comisiei de selecție înregistrat sub nr. 49450/21.06.2019 privind organizarea
şi desfășurarea procedurii de evaluare/selecție prealabilă pentru numirea membrilor în
Consiliul de Administraţie la S.C. Economat Sector 5 S.R.L., Societate la care Consiliul Local
Sector 5 este acționar majoritar,
O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările
şi completările ulterioare;
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată;
Art. 5 alin. (2) art. 64 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, republicată;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (3) lit. d), art. 139 alin. (1), art. 140 alin(1), art.
166 alin. (2) lit. i) şi art. 243 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
CONSILIUL LOCAL SECTOR 5
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1 Se aprobă numirea membrilor în Consiliul de Administraţie al S.C. Economat Sector 5 S.R.L.
pentru o perioadă de maxim 4 ani până la data numirii Consiliului de Administraţie în conformitate
cu O.U.G. 109/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
1.
Petre Marian Leonard, cetățean român, născut la data de
» în calitate de administrator executiv al
Consiliului de Administraţie;
2. Moga Andrei Valentin, cetăţean român, născut la data de
în calitate de administrator neexecutiv al Consiliului de Administraţie;
3. Merliu Marian, cetățean român, născut la data de -- -
în calitate de administrator neexecutiv al Consiliului de Administraţie;
4. Jîjie Alexandru Mădălin, cetățean român. născut la data
» în calitate de administrator neexecutiv al Consiliului de
Administraţie;
5. Găină Maria, cetățean român, născută la data
„în calitate de administrator neexecutiv al Consiliului de
Administraţie;
Art, 2 Se desemnează domnul Rareş Hopincă cetăţean român, domiciliat în
„-23--, în calitate
de reprezentant cu drepturi depline al Consiliului Local Sector 5 București în cadrul Adunărilor
Generale a Acţionarilor Societăţii Comerciale Economat Sector 5 S.R.L., precum şi să voteze şi să
semneze pentru și în numele Consiliului Local Sector 5 orice alte acte în vederea realizării hotărârii
Adunărilor Generale a Acţionarilor Societăţii Comerciale Economat Sector 5 S.R.L. constând în, dar
fără a se limita la Actul Constitutiv actualizat.
Art. 3 Comisia de selecție constituită va demara de urgență procedura pentru a întreprinde toate
demersurile legale şi administrative în vederea organizării de evaluare/selecţie prealabilă pentru
numirea membrilor Consiliului de Administraţie al S.C. Economat Sector 5 S.R.L. potrivit
prevederilor O.U.G. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Art. 4 Se abrogă Hotărârile Consiliului Local al Sectorului 5 nr.08/06.07.2016 şi nr. 167/06.08.2020.
Art. 5 Primarul Sectorului 5 prin aparatul de specialitate și persoanele desemnate vor duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
CONTRASEMNEA
PENTRUA EGALITATE
SECRETAR GENERA 5
Nr, 4£2./18.09.2020
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.