Hotărâre privind realizarea în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 126, în anul școlar 2020 – 2021, a proiectului educațional Abilități de viață independentă (AVI)
Denumire
Hotărârea nr. 173 din 2020 a Consiliului Local București Sectorul 5
Se aprobă implementarea în Școala Gimnazială Nr. 126, în anul școlar 2020–2021, a proiectului educațional Abilități de viață independentă (AVI), realizat cu sprijinul Fundației World Vision România. Proiectul durează septembrie 2020 – august 2021 și vizează aproximativ 100 de elevi din ciclul primar, pentru a-i ajuta să dezvolte abilități de viață, competențe antreprenoriale și orientare vocțională printr-un program de educație non-formală. Beneficiarii vor primi sprijin și îndrumare în cadrul școlii, iar responsabilitățile de implementare sunt asumate de Primăria Sectorului 5, Direcția de Învățământ, Tineret și Sport și conducerea școlii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă realizarea în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 126, în anul şcolar 2020 — 2021, a proiectului educaţional Abilităţi de viață independentă (AVI), conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL SECTOR 5
HOTĂRÂRE
privind realizarea în cadrul Şcolii Gimnaziale Nr. 126, în anul şcolar 2020 — 2021, a proiectului
educaţional Abilităţi de viaţă independentă (AVI)
Având în vedere:
- Raportul de specialitate al Direcţiei de Învățământ, Tineret şi Sport, înregistrat sub nr.
69231/28.08.2020;
- Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 5, înregistrat sub nr. 69234/28.08.2020;
- Avizul Comisiei Buget, Finanţe, Taxe Locale, Fonduri Europene și alte activități economice;
- Avizul Comisiei Educaţie, Tineret şi Sport;
Ținând cont de prevederile H.C.G.M.B. nr. 15 1/2001, privind trecerea unităţilor de învățământ
preuniversitar de stat în administrarea Consiliilor Locale ale Sectoarelor 1-6;
Luând în considerare prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.129 alin. (7) lit. a), art. 139, alin. (1), art. 140 alin.(1), art. 166, alin.
(2), lit. D), precum şi ale art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — Se aprobă realizarea în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 126, în anul şcolar 2020 — 2021, a
proiectului educaţional Abilităţi de viață independentă (AVI), conform Anexei, parte integrantă a
prezentei hotărâri.
Art. 2 — Primarul Sectorului 5, Direcţia de Asistenţă Tehnică şi Juridică — Serviciul Evidenţă Acte
Administrative, Direcţia de Învăţământ, Tineret şi Sport şi conducerea Şcolii Gimnaziale Nr. 126
vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Ă =
trasemnează
Nr._/-X5_/18.09.2020
Anexă la H.C.L. Sector 5 nr._/X7. /18.09.2020
Sumar al proiectului educaţional Abilități de viață independentă (AVI)
(an şcolar 2020 — 2021)
a) Organizator: Fundaţia World Vision România, cu sprijinul Școlii Gimnaziale Nr. 126 și
al Primăriei Sectorului 5;
b) Perioada desfășurării: septembrie 2020 — august 2021;
c) Beneficiari direcți: aproximativ 100 de copii, elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 126 şi care
frecventează cursurile ciclului primar;
d) Scopul proiectului: acordarea de sprijin şi îndrumare copiilor vulnerabili, identificaţi şi
selectaţi la nivelul Şcolii Gimnaziale Nr. 126, în cadrul unui program de educaţie non-formală
orientat spre dezvoltarea abilităților de viață şi a competențelor antreprenoriale ale elevilor de
nivel primar, precum şi spre orientarea vocaţională a acestora.
e) Obiective-cadru specifice:
— organizarea şi desfășurarea atelierelor de formare pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă, pentru
educație antreprenorială de tipul învățare prin practică şi consiliere vocaţională pentru copii — 20
de ore săptămânal/grupă;
— dezvoltarea parteneriatelor sociale având drept obiect asigurarea sprijinului necesar organizării
vizitelor de studiu şi a activităților de orientare în carieră a elevilor;
— dezvoltarea şi integrarea proiectelor anteprenoriale propuse de copii pentru comunitatea lor.
f) Activităţi specifice proiectului:
— organizarea unei dezbateri având drept subiect necesitatea implementării, în comunitate, a unor
programe de educaţie pentru viață şi antreprenoriat, la care să participe reprezentanți ai
autorităților locale, oameni de afaceri, cadre didactice etc.;
— activități privind identificarea companiilor locale din mediul de afaceri care să se implice în
parteneriate educaţionale și sociale având drept scop promovarea importanței muncii şi a
principiilor antreprenoriatului în rândul tinerilor;
— organizarea, împreună cu mediul local de afaceri, a unor vizite de studiu şi lecţii motivaţionale
pentru copii, în scopul promovării importanței educaţiei, a profesiei şi a experiențelor
antreprenoriale;
— identificarea de voluntari din diferite domenii profesionale, inclusiv părinți ai copiilor care sunt
deschişi să împărtășească aspecte din experienţa lor profesională;
— organizarea de întâlniri lunare pe teme vocaţionale și profesionale cu grupuri mici de copii,
susținute de voluntarii proiectului din diverse domenii profesionale;
— organizarea lunară a unor sesiuni de consiliere vocaţională individuală şi de grup, vizând
cunoaşterea și dezvoltarea personală a copiilor din grupul ţintă;
— oferirea unui pachet modular de sesiuni săptămânale (20 ore) pe tema abilităţilor de
viață, comunicare, competenţe antreprenoriale, dezvoltare personală prin care copiii să înveţe să
lucreze în echipă şi să pună în practică idei;
— dezvoltarea de proiecte practice inițiate de copii (realizarea manuală a unor produse,
organizarea unui eveniment, a unei acțiunii sociale, ecologice etc.);
— organizarea unor târguri sau evenimente sociale, inclusiv în mediul on-line, în cadrul cărora se
vând produse confecţionate de copii sau se prestează alte activități prin care se experimentează
responsabilitatea socială și antreprenoriatul;
— organizarea unui Club de Vacanţă în perioada iunie-iulie, dedicat copiilor din şcoală;
— evaluare şi reflecţie asupra rezultatelor obținute, împreună cu copiii, la finalul fiecărei activităţi,
8) Principii de lucru utilizate în cadrul proiectului: promovarea învăţării pe tot parcursul
vieţii,“ dezvoltarea — creativităţii, responsabilizarea socială și construirea de competenţe
antreprenoriale şi digitale, dezvoltarea/consolidarea abilităților de viață independentă.
h) Temele abordate în curricula AV7: Noţiuni de bază în comunicare (modulul 1), Codul
bunelor maniere (modulul 2), Gândire strategică şi planificare (modulul 3), Motivația mea
(modulul 4), Meseriile pe înțelesul copiilor (modulul 5), Banii pe înţelesul copiilor (modulul 6),
Stil de viaţă sănătos (modulul 7), Stilul meu personal (modulul 8), Caruselul emoţiilor (modulul
9), Responsabilitate socială (modulul 10), Noţiuni de educaţie digitală (modul transversal).
i) Componenţa echipei de proiect:
— 1 coordonator de proiect (expert în programe educaţionale) și 4 pedagogi sociali, desemnaţi de
Pundaţia World Vision România;
— 2 cadre didactice desemnate de Școala Gimnazială Nr, 126, în scopul asigurării monitorizării
proiectului.
Î) Obligații şi responsabilități în proiect
Fundaţia World Vision România:
ia: pune la dispoziția școlii materialele aferente implementării proiectului şi curricula de
activităţi;
— pune la dispoziţia şcolii o echipă de profesionişti pentru organizarea şi implementarea
activităților din proiect;
ia asigură resursele financiare necesare implementării proiectului în bune condiţii, în anul
şcolar 2020 — 2021.
Școala Gimnazială Nr.126:
— pune la dispoziţia fundaţiei, cu titlu gratuit, a spaţiului, pentru desfășurarea activităţilor din
proiect;
— aprobă criteriile interne de selecție a elevilor în proiect şi comunică fundației. lista
beneficiarilor direcţi ai AVI;
— solicită angajamentul scris al părinților/tutorilor privind participarea elevilor la activităţile
pe care le presupune proiectul;
— desemnează 2 cadre didactice, cu rol în asigurarea monitorizării proiectului;
— oferă sprijin prin colaborarea cu cadrele didactice din școală, în vederea monitorizării si
desfășurării activităţilor din proiect.
Primăria Sector 5, prin Direcţia de Învățământ, Tineret şi Sport:
— asigură sprijin logistic Şcolii Gimnaziale Nr. 126, dacă este cazul, în scopul desfășurării
AVI în bune condiții;
— are dreptul de a participa, ori de câte ori consideră necesar, la şedinţele de monitorizare a
implementării proiectului.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.