18 iunie 2019

HCL 108/2019 București Sectorul 5 adoptată

Hotărâre privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului București pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 5, de a se asocia cu Societatea de Transport București S.T.B. S.A, în vederea finanțării și realizării în comun a lucrărilor de interes public local cu privire la modernizarea stațiilor S.T.B. S.A, aflate pe raza teritorială a Sectorului 5 al Municipiului București

Denumire
Hotărârea nr. 108 din 2019 a Consiliului Local București Sectorul 5
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 5
Număr
108 / 2019
Data
18 iunie 2019
Localitate
București Sectorul 5, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide să se ceară Consiliului General al Bucureștiului autorizația pentru ca Sectorul 5 să se asocieze cu STB S.A., pentru finanțarea și realizarea împreună a modernizării stațiilor STB din zona Sectorului 5. Practic, se aprobă forma protocolului de asociere și încredințarea Primarului să semneze documentele necesare și să pună în aplicare hotărârea. Pentru locuitori meaning bani (posibile fonduri comunale), termenele depind de protocolul ce va fi încheiat; proiectul vizează stațiile STB din sector, deci efectele sunt în îmbunătățirea infrastructurii de transport local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL BUCUREŞTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 HOTĂRÂRE privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 5, de a se asocia cu Societatea de Transport Bucuresti STB S.A., în vederea finanțării și realizării în comun a lucrărilor de interes public local cu privire la modernizarea staţiilor STB aflate pe raza administrativ- teritorială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti Consiliul Local al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 18.06.2019; Având în vedere: Raportul de specialitate al Direcţiei Tehnice nr. 313/14.06.2019 şi Expunerea de motive a Primarului Sectorului $ al Municipiului Bucureşti nr. 47923/14.06.2019; În temeiul prevederilor art. 45 alin.(2), 81 alin.(2), lit “q”, art.81 alin.(4) şi art. 115 alin. (1) lit. “b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5 HOTĂRĂȘTE: Art.l Se solicită acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 5, de a se asocia cu Societatea de Transport Bucureşti STB S.A., în vederea finanţării şi realizării în comun a lucrărilor de interes public local cu privire la modernizarea staţiilor STB aflate pe raza teritorială a Sectorului 5 al Municipiului București. Art.2. Se aprobă modelul Protocolului de asociere ce se va încheia între Sectorul 5 al Municipiului București şi Societatea de Transport București STB S.A., conform Anexei la prezenta. Art.3. Se împuterniceşte Primarul sectorului $ să semneze protocolul de asociere prevăzut la art.2 din prezenta, precum și toate actele ce decurg din derularea acestuia. Art.4. Primarul Sectorului $ prin aparatul de specialitate, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. asemnează, tar Sector 5 Nr. JA//718.06.2019 = > ap a -Model- PROTOCOL DE ASOCIERE IL. Părţile: 1.SECTORUL 5 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, str. Fabrica de Chibrituri 9-11, reprezentat prin Primar — Daniel Florea; |. Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu sediul în Fax înmatriculată la aaa , având cont nr. ROI A deschis reprezentată legal prin ceea ; Numite în mod colectiv “părţi/părţile”, au convenit încheierea prezentului protocol de asociere, cu respectarea următoarelor clauze: II. Obiectul protocolului Art. | Obiectul prezentului protocol îl constituie stabilirea unui cadru general de cooperare şi sprijin reciproc între Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. și SECTORUL 5 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în scopul finanţării si realizării în comun a lucrărilor de modernizare a staţiilor STB situate pe raza sectorului 5, lucrări de interes public local. III. Durata protocolului Art. 2 Durata prezentului protocol de asociere este de la data semnării acestuia de către ambele părți până la data finalizării lucrărilor de modernizare a staţiilor STB situate pe raza sectorului 5. IV. Drepturile și obligaţiile părților Art.3 Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. va sprijini organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a organizării de şantier şi lucrărilor prevăzute în obiectul prezentului propocol, cu respectarea prevederilor legale. Art.4 Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. va sprijini derularea lucrărilor prin punerea la dispoziţie a spaţiului aferent acestora, pe durata de valabilitate a protocolului. Art.5 SECTORUL 5 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI va asigura finanţarea, organizarea și derularea activităţilor/lucrărilor de amenajare şi modernizare a staţiilor STB, cu respectarea tuturor regulilor prevăzute de legislaţia în vigoare. Art.6 SECTORUL 5 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI va asigura mijloacele și dotările necesare fiecărei activităţi/lucrări de modernizare, fiind direct și exclusiv răspunzător pentru organizarea şi derularea acestora. ART.7 SECTORUL 5 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI va lua toate măsurile pentru evitarea degradării terenului şi a amenajărilor din perimetrul unde va organiza lucrările. V.Principiile de bună practică ale protocolului Art. 8 Partenerii contribuie la realizarea activităţilor, doar în modalităţile precizate pentru fiecare în parte în prezentul protocol de asociere. Art. 9 Părţile se consultă în mod regulat şi se informează asupra tuturor aspectelor privind evoluţia activităţii. Art. 10 Părţile trebuie să implementeze activităţile cu respectarea standardelor profesionale şi de etică cele mai înalte. Art.11 Cheltuielile aferente lucrărilor de interes public local se vor efectua în concordanţă cu atribuţiile ce revin părţilor și se vor încadra în limitele bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate. VI.Încetarea protocolului Art. 12 Prezentul Propocol încetează prin: a) Îndeplinirea obiectului său. b) Denunţarea unilaterală în cazul nerespectării obligaţiilor asumate, cu respectarea unui preaviz de 30 de zile. c) Acordul scris al Părţilor. VIIL.Alte clauze Art. 13 Prezentul Protocol de asociere are caracterul unui document cadru și acoperă întreaga activitate de realizare a obiectivelor comune convenite. Art 14 Părţile pot încheia acte adiţionale, în scris, pentru stabilirea exactă a calendarului activităţilor ce urmează a se desfășura. VIII.Forţa majoră şi cazul fortuit Art. 15 Prin forţa majoră părţile înțeleg, împrejurarea imprevizibilă şi de neînlăturat care face imposibilă executarea obligaţiilor asumate de către părți și care exonerează de răspundere partea care o invocă, cu condiţia ca aceasta sa fie lipsită de culpa și să notifice celeilalte părți în termen de 15 zile de la data încetării situaţiei de forţă majoră. Art. 16 Partea care invocă forţa majoră va asigura celeilalte părţi confirmarea existenţei faptelor constituind forţa majoră. Art.17 Cazul fortuit este un eveniment imprevizibil şi de neînlăturat care ia naştere din natura, fapta omului sau lucrul şi care exclude culpa parții care îl invocă. Cazul fortuit ca și forța majoră sunt exonerate de răspundere. IX.Litigii Art. 18 Eventualele litigii care s-ar putea ivi în legătură cu acest propocol vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar daca părţile nu cad de acord, vor fi soluționate de instanţele de judecată competente din punct de vedere teritorial şi material. X.Dispoziţii finale Art. 19 Prezentul protocol intră în vigoare la data semnării lui de către părţi. Art. 20 Modificarea oricărei clauze sau completarea prevederilor prezentului protocol se face prin acordul părţilor, în scris. Art. 21 Protocolul reprezintă acordul de voinţă al părţilor privind aspectele reglementate şi prevalează asupra oricărei înţelegeri anterioare, scrise sau verbale şi orice modificare poate fi efectuată numai prin act adiţional scris, încheiat între părţi. Părțile semnatare ale protocolului: SECTORUL 5 Societatea de Transport Bucureşti Al MUNICIPIULUI BUCUREȘTI STB S.A. PRIMAR,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: sector5.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă