Se aprobă proiectul „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 67” și cheltuielile aferente pentru finanțarea lui prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Subschema B.2 din Axa 2, care vizează renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice. Pentru locuitori înseamnă că școala va primi fonduri să îmbunătățească eficiența energetică, ceea ce poate însemna costuri de întreținere mai mici pe termen lung, termene și etape definite în documentație publică, iar proiectul este finanțat din fonduri europene cu impact asupra zonei în care se află școala prin îmbunătățiri ale clădirii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă depunerea proiectului cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 67” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C5 — Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică şi reziliență în clădiri publice, Operaţiunea B.2 — Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice descrierea investiţiei fiind prevăzută în Anexa 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea proiectului cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 67”
şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanțării acestuia in cadrul Planului
Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR), Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență
energetică şi reziliență în clădiri publice, Operaţiunea B.2 — Renovarea energetică
moderată sau aprofundată a clădirilor publice
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi
pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în şedinţă extraordinară, azi 07.10.2022
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 226576/CP/03.10.2022 al Primarului Sectorului 3;
- Raportul de specialitate nr. 226418/03.10.2022 al Direcţiei Dezvoltare Durabilă și
Sustenabilitate Urbană;
- Adresa nr. 226260/03.10.2022 a Direcţiei Dezvoltare Durabilă şi Sustenabilitate Urbană;
În conformitate cu prevederile:
- Ghidului solicitantului pentru Planului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR),
Componenta C5 — Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență
energetică şi reziliență în clădiri publice, Operaţiunea B.2 — Renovarea energetică
moderată sau aprofundată a clădirilor publice;
- HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentațiilor
tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri
publice;
- OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea
acestora pentru obiectivul convergenta, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare.
Luând în considerare:
- Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi economice şi relaţia cu
mediul de afaceri;
- Avizul Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi
privat, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului şi salubritate;
- Avizul Comisiei de fonduri europene, relaţii internaţionale, strategii de dezvoltare
durabilă şi digitalizare;
În temeiul prevederilor art.139 alin. (1) şi art.166 alin. (2), lit. o) din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă depunerea proiectului cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 67” şi
a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Naţional de
Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C5 — Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi
pentru eficiență energetică şi reziliență în clădiri publice, Operaţiunea B.2 — Renovarea
energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice descrierea investiţiei fiind prevăzută în
Anexa 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului cu titlul „Renovarea Școlii
Gimnaziale nr. 67”, în cuantum de 4.815.203,98 lei, conform Anexei nr. 2 ce face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. TVA aferent valoare maximă eligibilă a proiectului cu titlul „Renovarea Școlii
Gimnaziale nr. 67”, este în cuantum de 914.888,76 lei.
Art.4. Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile ce pot apărea pe durata implementării
proiectului cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 67”, se vor asigura din bugetul local al
Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti.
Art.5. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Dezvoltare Durabilă şi Sustenabilitate Urbană,
Direcţia Investiţii, Achiziţii şi Învăţământ şi Direcţia Economică, va lua măsurile de ducere la
îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
COCOȘ ADRIAN - MARIAN
NN CONTRASEMNEAZĂ
NEA SECRETAR GENERAL
JE CORHANĂ EDUARD-MĂRIAN
3 (_
CO a
4 VCURES
NR. 446
DIN 07.10.2022
Anexa nr.1 la HCL Sector 3 nr. Wk lo Lo Do [
“ Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 67”
Operaţiunea B.2 - Măsuri pentru RENOVARE ENERGETICA (Moderata sau
Aprofundata)
Din punct de vedere seismic, în baza raportului expertizei tehnice, construcția se încadrează în
clasa de risc seismic Rs III.
Prin urmare, conform concluziilor expertizei tehnice lucrarile de reabilitarea termica, in vederea
cresterii eficientei energetice, lucrarile se pot executa intrucat nu sunt conditionate de efectuarea
unor lucrari de consolidare a cladirii.
Astfel, se dispune implementarea tuturor lucrarilor necesare pentru renovarea energetica
(moderata sau aprofundata) cu efecte pozitive directe asupra consumurilor termo-energetice ale
cladirii studiate.
Măsuri/intervenţii cu privire la reabilitarea energetică a clădirii:
În coroborare cu lucrările de consolidare care se impun, se vor implementa toate măsurile
necesare, în conformitate cu auditul energetic, pentru atingerea indicatorilor de eficienta
energetică a clădirii, precum (dar fără a se limita la):
+ Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii — precum înlocuirea
tâmplăriei existenta cu tâmplărie performanta energetic, termoizolarea fațadei, termoizolarea
terasei/şarpantei cu vată minerală;
+ Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde
de consum, respectiv înlocuirea totală a distribuţiei de apă caldă menajeră cu conducte noi,
montarea unui robinet de echilibrare termohidraulică pe racordul termic. - Izolarea
conductelor de distribuţie apă caldă menajeră, înlocuit, montarea de robinete de sectorizare şi
robinete de golire la baza coloanelor, înlocuirea totală a distribuţiei instalaţiei de încălzire
centrală cu conducte noi, izolarea conductelor de distribuţie agent termic încălzire înlocuite
. Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru
consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie precum prevederea soluţiei de
utilizarea a energiei regenerabile cu pompe de căldură aer-apa duce la realizarea unei
economii de energie, respectiv prevederea de panouri solare termice cu tuburi vidate acoperă
necesarul de apă caldă menajera de consum (dacă este cazul-conform audit)
Lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare şi/sau ventilare
mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior;
+ Lucrări de reabilitare/modernizare a instalaţiilor de iluminat în clădiri, precum iluminatul cu
LED cu corpuri de iluminat cu durată mare de viaţă şi montarea de panouri fotovoltaice
acoperă consumul de energie electrică;
„ Lucrări pentru echiparea cu staţii de încărcare pentru maşini electrice, conform prevederilor
Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, republicată, respectiv instalare
de staţii de încărcare rapidă pentru vehicule electrice aferente clădirilor publice (cu putere
peste 22kW), cu două puncte de încărcare/staţie.
+ Altetipuri de lucrări;
Proiectul propus, pentru lucrările de renovare energetica (moderata sau aprofundata) a
obiectivului, va avea în vedere respectarea principiului „Do No Significant Harm” (DNSH) (“A
nu prejudicia în mod semnificativ”), astfel cum este prevăzut la Articolul 17 din Regulamentul
(UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investiţiile durabile, pe toată
perioada de implementare a proiectului.
Valoarea la începutul | Valoarea la finalul
Indicator de realizare aferent clădiri implementării implementării
proiectului proiectului
Consumul anual specific de energie
finală pentru încălzire (kWh/m2 an) suită 153.82
Consumul de energie primară totală
(kWh/m2 an) 454.17 271.48
Consumul de energie primară totală
utilizând surse convenţionale 454.17 167.77
(kWh/m2 an)
Consumul de energie primară totală
utilizând surse regenerabile (kWh/m2 0 103.71
an)
Nivel anual estimat al gazelor cu efect
de seră (echivalent kgCO2/m2 an) 105.30 42.63
Direcţia Dezvoltare Durabilă şi Sustenabilitate Urbană
Şef Serviciu Implementa
Bianca TUDOR
|
| Aj
Direcţia Investiţii şi Achiziţii L
Șef Serviciu Investiţii. Luctări-Publice
Marius POPESCU
Gavrilă Camelia
[PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ]
VOM, ;)
2 _COMTRASEMNA |
o LEGALIT,
SECAI IAB ERAL
COR ARD MARIAN
fivureury eppotbeeytjuseo
“apurouj, 3Lv1roan
NU INI LAMN3SA4M09
= 4 NISAdOd Sanie
Buga Tita2yf7 "njugse4u[ nrot442$ p9$
uWznyoYV 1$ pipsoaul esja2ăra
JL Eduug
(NN ( ! făurg npoA38 J2$
Și YIN 1aa$ a a 3IN 1a383ud UtqI) 39Epqeuastis IN 31E)0AZAI BIjdauq
l
(mieys ap eunu x gprdea BIPOIBOUL A1E)S 7500) (Zeo gdnp “Eyepunrorde Nes ByeIOPOUL BIPAOUAI 9P HIZION| LNUod reun 1500 X BIeINSRIS9P ELE) = INŢNȚOEIOAd E EŢIQIAIȚ2 BUITXEUU POIZOIEA
"9 LIZ6“p=04N9 | :Han1s09 9130J0p03a/A “IL PX3UV SLIZAOUOI [R[E A S EIUSUOdULOD “MRINd ULI0ŢU0 “[ZOT TEL MUNŢ ȘUI0737e OANOI0FUȚ NSIN2 9459 EZIIIN JEAȚEA |NSIn)
"Ahe!S/oina 000'$7 2p 3rjeis/oreorgou, sp spund enop 3189 no (AZI 91sad 94ynd no) gprdea aeoreouţ 9p 1jeJs O nuad 7509 -
D107 (us EVeINSIS9p AIE) ZUL/OIN 00$ 9P +EYEpunzorde BIeAOUAI OP O|LIZIONI N.Uad JEMUn 1509 +
18 “(ax BIPINSRISEP 914%) ȚUL/OIN Ori? 9P 4EIeJOPOUI OIPAOUSI 3P AȚUPIONI N.NUAd Ieyrun 3509
“mun opundsa102 (njn13101d e BŢ1Q131[2 Buurxeta POIPOȚEA
“aaa: venzera: ae pi “an: Pi - cor: 00“ 49 "1u
94'888'Y16 86'€07'ST8'Y £8'28£'£2 007 0S'/90€71 vSTLy 66's9T'7 8997 alelzeuuu49 11/09 eaJenouau [4
[2 [984 (Ea Z)=8 ZE 9 Ss [2 £ Z Z []
3I1QI8Ţ2 2007371242 (VAL £12)) epydea pUcăzUI (VAL Et) Zu pt .n$eysap
ia Me Mat VAL VIPEIS IN EJEI3POuu 3IEAOUBA 91IpEp aInunua( HD IN
PU949JE VAL 2180|CA ENqrÂNa EUIIXEBUL 31EOJEA AJEIILIUI 3P 319t]5 350) VAL 2p 1aex2n] AENtUn 1502 rjejeadnspuy
„LO "dU 9|EIZEUUILO) MJ02$ BOIEAOUII,, [N993104d E] TDH 7 '4u exouy
Tza8 040) Sin ESTI 2 ZN Păuy
i
PRIMĂRIA
A$4) SECTORULUI 19S3 CABINET PRIMAR
Să BUCUREŞTI
1 love sector 3
www. primariez. ro:
TELEFON (004 o2t) pă 03 23-28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL cabinetprimarprimaries,ro ro
Calea Dudești nr. 191. Sector 3, 031084, Bu
REFERAT DE APROBARE
a proiectului de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul „Renovăreă- co imnaziale nr. 67” şi
a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanţării acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare
și Rezilienţă (PNRR), Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri
publice, Operaţiunea B.2 — Renovarea energetică moderată
sau aprofundată a clădirilor publice
Proiectul cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 67” ce face parte din Axa 2 - Schema de granturi
pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operaţiunea B.2 — Renovarea energetică
moderată sau aprofundată a clădirilor publice, vizează lucrări de consolidare seismică și renovare
energetică moderată a Școlii Gimnaziale nr. 67 din Sectorul 3.
Implementarea măsurilor va duce la îmbunătăţirea condiţiilor pentru învățământul din Sectorul 3,
prin:
Crearea de conditii optime în vederea asigurării nivelului de bază al calității învătământului;
>
> Reducerea consumurilor energetice;
> Reducerea costurilor de întreţinere pentru încălzire și apă caldă menajeră;
>
Asigurarea unei economii mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor în vederea
unei dezvoltări durabile;
> Asigurarea unei infrastructuri educaţionale încadrată în conditiile esentiale standardelor Uniunii
Europene.
Continuând demersul inițiat în Programul Operational Regional 2007-2013 și Programul
Operational Regional 2014-2020 în vederea depunerii şi obţinerii finanţării pentru un număr cât mai mare
de proiecte, este necesară aprobarea proiectului cu titlu! „Renovarea Scolii Gimnaziale nr. 67".
Având în vedere cele prezentate și ţinând seama de raportul de specialitate nr.
226418/03.10.2022 al Direcţiei Dezvoltare Durabilă și Sustenabilitate Urbană, am iniţiat prezentul proiect
de hotărâre, pe care îl supun aprobării Consiliului Local al Sectorului 3.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul îndeplinirii
atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în Regulamentul UE 2016/679,
nrintr-a cerere scrisă. semnată si datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
A PRIMĂRIA DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI SUSTENABILITATE URBANĂ
IA SECTORULUI
sa BUCUREȘTI
m www .primariez. ro
primarieg TELEFON (oo4 021) 328 03 23 - 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL strategii Oprimaries.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, o31084, Bucureşti
Lie Nr: 226418/03.10.2022
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale
nr. 67” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanțării acestuia in cadrul Planului
Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR), Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență
energetică şi reziliență în clădiri publice, Operaţiunea B.2 — Renovarea energetică moderată
sau aprofundată a clădirilor publice
Proiectul cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 67” ce face parte din Axa 2 -
Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri publice, Operaţiunea B.2
- Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, vizează lucrări de
consolidare seismică și renovare energetică moderată a Școlii Gimnaziale nr. 67 din Sectorul 3.
Implementarea măsurilor va duce la îmbunătăţirea condiţiilor pentru învăţământul din
Sectorul 3, prin:
e Crearea de condiţii optime în vederea asigurării nivelului de bază al calității
învătământului;
e Reducerea consumurilor energetice;
e Reducerea costurilor de întreţinere pentru încălzire şi apă caldă menajeră;
e Asigurarea unei economii mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor în
vederea unei dezvoltări durabile;
+ Asigurarea unei infrastructuri educaţionale încadrată în conditiile esentiale standardelor
Uniunii Europene.
Continuând demersul iniţiat în Programul Operational Regional 2007-2013 și Programul
Operational Regional 2014-2020 în vederea depunerii și obținerii finanțării pentru un număr
cât mai mare de proiecte, este necesară aprobarea proiectului cu titlul „Renovarea Școlii
Gimnaziale nr. 67”, ce cuprinde următoarele cheltuieli:
l. valoarea maximă eligibilă a proiectului cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale nr.
67”, în cuantum de 4,815,203.98 lei.
2. TVA aferent valoare maximă eligibilă a proiectului cu titlul „Renovarea Școlii
Gimnaziale nr. 67”, în cuantum de 914,888.76 lei.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. 1
PRIMĂRIA DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI SUSTENABILITATE URBANĂ
SECTORULUI
BUCUREȘTI
3. Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile ce vor apărea pe durata implementării
proiectului cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 67” se vor asigura din buget
local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti.
Considerăm că este necesară adoptarea hotărârii privind aprobarea proiectului cu titlul
„Renovarea Școlii Gimnaziale nr. 67” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanţării
acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Axa 2 - Schema de
granturi pentru eficiență energetică şi rezilienţă în clădiri publice, Operaţiunea B.2 — Renovarea
energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice.
Direcţia Dezvoltare Durabilă și Sustenabilitate Urbană
Şef Serviciu Implementare Pr: or
Bianca TUDEB Sp > ice
Direcţia Investiţii și e ii
Şef Serviciu Investiţii. Lucrări Publice
Marius POPESCU
Gavrilă Camelia Aa
ri SEI MA S3 DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI Cere
LA] aucuREșiI SUSTENABILITATE URBANĂ io sooi
1 love sector 3
Wuw.primarieg.ro TELEFON (004 021) 318 03 23- 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL strategii primariez.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, Bucureşti
NR. 226260/03.10.2022
V qui
Au. '
CABINET PRIMAR a
CĂTRE,
În vederea supunerii spre aprobarea Consiliului Local Sector 3, vă transmitem
propunerea de iniţiere de către Primarul Sectorului 3 a proiectelor:
Proiectul de hotarare privind aprobarea proiectului cu titlul „Renovarea Creșei
Ghiocelul — Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 12-14, Sector 3 Bucureşti” şi a cheltuielilor legate de
proiect, în vederea finanţării acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare şi Reziliență
(PNRR), Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică şi reziliență în clădiri publice,
Operaţiunea B.2 — Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice;
Proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul „Renovarea Grădiniţei nr.
154 — corp CI” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanțării acestuia in cadrul
Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Axa 2 - Schema de granturi pentru
eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operaţiunea B.2 — Renovarea energetică
moderată sau aprofundată a clădirilor publice;
Proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul „Renovarea Liceului
Tehnologic Dragomir Hurmuzescu — corp C3” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea
finanțării acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Axa 2 -
Schema de granturi pentru eficiență energetică şi reziliență în clădiri publice, Operaţiunea B.2
— Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice;
Proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul”Renovarea Sediului
DGASPC — str. Vasile Lucaciu nr. 34, sector 3, București” şi a cheltuielilor legate de proiect,
în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR),
Axa 2: Schema de granturi pentru eficiență energetică şi reziliență în clădiri publice,
Operaţiunea B.1: Renovarea integrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a
clădirilor publice;
Proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul Renovarea Corpului C2 al
Colegiului Tehnic Dragomir Hurmuzescu ” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea
finanțării acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Axa 2 -
Schema de granturi pentru eficiență energetică şi rezilienţă în clădiri publice, Operaţiunea B.1:
Renovarea integrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor publice;
Proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul” Renovarea Corpului Cl
din Aleea Râmnicu Sărat nr. 1” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanțării acestuia
in cadrul Planului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR), Axa 2 - Schema de granturi
pentru eficienţă energetică şi reziliență în clădiri publice, Operaţiunea B.1: Renovarea integrată
(consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor publice;
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UF 2016/679. nrintr-a cerere serică ă ei d. ieă na aAraea Drimăriai Cantna 2 1
SECTORULUI SUSTENABILITATE URBANĂ
PRIMĂRIA DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI
BUCUREȘTI
Proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul” Renovarea Corpului C2
(Sală de spori) a Colegiului Tehnic Mihai Bravu” şi a cheltuielilor legate de proiect, în
vederea finanţării acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Axa
2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operaţiunea
B.1: Renovarea integrată (consolidare seism
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.