30 august 2023

HCL 343/2023 București Sectorul 3 adoptată

HCLS 3 nr. 343 din 30.08.2023

Denumire
Hotărârea nr. 343 din 2023 a Consiliului Local București Sectorul 3
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 3
Număr
343 / 2023
Data
30 august 2023
Localitate
București Sectorul 3, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aproba implementarea proiectului „Oferim constanță pentru sport de performanță” în Sectorul 3, prin acordarea unui sprijin financiar sub formă de tichete valorice pe suport hârtie. Acest sprijin vizează finanțarea unor activități de performanță sportivă în comunitate și se va acorda la nivel local, conform legislației aplicabile. Pentru locuitori, înseamnă posibilitatea să primească tichete valorice ce pot fi folosite în scopuri legate de sport, în cadrul sectorului, după detaliile care vor urma în prevederile operative.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă implementarea proiectului "Oferim constanță pentru sport de performanţă” la nivelul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, prin acordarea unui sprijin financiar sub formă de tichete valorice, pe suport hârtie, denumite vouchere pentru sport, în vederea încurajării și sprijinirii practicării sportului de performanţă de către elevi din învăţământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, conform Regulamentului prevăzut în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București www.primarie3.ro HOTĂRÂRE privind implementarea proiectului „Oferim constanță pentru sport de performanţă” la nivelul Sectorului 3 al Municipiului București Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali întrunit în şedinţă ordinară, azi 30.08.2023 Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 133412/23.05.2023 al domnului Voinea Inocenţiu-loan, consilier local PNL; - Raportul de specialitate nr. 133657/30.05.2023 al Direcţiei Economice; - Raportul de specialitate nr. 133660/14.06.2023 al Direcţiei Cultură; - Solicitarea nr. 133412/23.05.2023 a domnului Voinea Inocenţiu-loan, consilier local PNL, În conformitate cu prevederile: - Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare; - Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; - Legii 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare: - Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi și relaţia cu mediul de afaceri; - Avizul Comisiei juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ și respectarea drepturilor cetăţenilor; - Avizul Comisiei de validare, resurse umane, învățământ, sport şi tineret, relaţii cu sindicatele, ONG-uri, societatea civilă; - Avizul Comisiei pentru cultură, culte, minorităţi, protecția copilului, protecţie socială, muncă sănătate şi familie; - Amendamentul adus de către domnul Voinea Inocenţiu loan, consilier local, conform procesului verbal al şedinţei; Cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, conform Anunţului nr. 154155/16.06.2023. În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (2) lit. m) şi alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă implementarea proiectului "Oferim constanță pentru sport de performanţă” la nivelul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, prin acordarea unui sprijin financiar sub formă de tichete valorice, pe suport hârtie, denumite vouchere pentru sport, în vederea încurajării și sprijinirii practicării sportului de performanţă de către elevi din învăţământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, conform Regulamentului prevăzut în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă Modelul declaraţiei pe propria răspundere privind folosinţa voucherelor doar în scopul pentru care au fost emise, obligația respectării prevederilor Regulamentului privind implementarea proiectului, acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Cultură, va duce la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ COCOȘ ADRIAN - MARIAN NR. 343 DIN 30.08.2023 Voinea Inocenţiu - loan — consilier local PNL Amendament punctul 5 Proiect de hotărâre privind implementarea proiectului "Oferim constanţă pentru sport de performanţă” la nivelul Sectorului 3 al Municipiului București, prin acordarea unui sprijin financiar sub formă de tichete valorice, pe suport de hărtie, denumite vouchere pentru sport, în vederea încurajării și sprijinirii practicării sportului de performanţă de către elevi din învățământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3 al Municipiului București Având în vedere că titlul proiectului de hotărâre cuprinde și dispoziţii care se regăsesc în cuprinsul art. 1, propun ca titlul să aibă următorul cuprins: Hotărâre privind implementarea proiectului "Oferim constanţă pentru sport de performanţă” la nivelul Sectorului 3 al Municipiului București > La articolele 1 şi 2, propun eliminarea expresiei "ce cuprinde un număr de .... pagini” > Articolul 3 propun să aibă următorul cuprins: "Art. 3. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Cultură, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri” > Propunem eliminarea art. 4, având în vedere că, potrivit Codului Administrativ, pe site-ul instituţiei există rubrica "Monitorul Oficial” unde sunt publicate toate hotărârile adoptate de către Consiliul Local al Sectorului 3. > În Anexa nr. 1, se prevede că - Prezenta hotărâre se aplică începând cu anul 2023 - Art. 8 alin. (2) - Voucherele pentru sport, sub formă de tichete valorice pe suport hărtie, se emit începând cu anul 2023 - Art. 33 alin. (5) aceste dispoziţii fiind contrare principiului neretroactivităţii, deci se elimină PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ )ȘO$ ADRIAN - MARIAN CONTRASEMNEA SECRETAR GENERAL CORHANĂ-EDUARD ARIAN Sa _ ozizeai | Anexa nr. 1 la HCLS 3 nr. 343/30.08.2023 FEŞT! Va REGULAMENT privind implementarea proiectului "Oferim constanţă pentru sport de performanţă”, la nivelul Sectorului 3 al Municipiului București CAPITOLUL I CADRUL GENERAL AL PROIECTULUI Art.1. Regulamentul privind privind implementarea proiectului "Oferim constanță pentru sport de performanță”, prin acordarea unui sprijin financiar sub formă de tichete valorice, pe suport hârtie denumite vouchere pentru sport, în vederea încurajării şi sprijinirii practicării sportului de performanţă de către elevi din învăţământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, (denumit în continuare Regulamentul), are ca obiectiv stabilirea condițiilor pentru acordarea acestui sprijin financiar, cu destinaţie specială, elevilor din învățământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, pentru a participa la activitățile sportive desfăşurate de către structurile sportive eligibile. Art.2. Prin prezentul Regulament se stabilesc criteriile privind acordarea voucherelor pentru sport, sub formă de tichete valorice, pe suport de hârtie/electronic, elevilor din învăţământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3 al Municipiului București, pentru a participa la activităţile sportive desfăşurate de către structurile sportive eligibile, Art. 3. Beneficiarii proiectului sunt elevii din învățământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, în ordinea înregistrării solicitărilor şi în limita locurilor disponibile lunar, respectiv a bugetului alocat cu această destinaţie. Art.4. (1) Părţile care vor aplica Regulamentul sunt: a) Direcţia Cultură, prin Serviciul Cultură Sport şi Tineret Sector 3 Bucureşti — aflată în cadrul aparatului primarului Sectorului 3 b) Structurile sportive; c) Operatorul economic, respectiv entitatea juridică emitentă de vouchere pentru sport, sub formă de tichete valorice, pe suport hârtie. (2) Condiţiile de eligibilitate: a) Structurile sportive: - să facă dovada afilierii la Federaţia Sportivă Naţională pe ramură de sport; - să asigure desfășurarea activităţii sportive în cadrul structurii sportive numai de către participanți la activitatea sportivă care deţin această calificare în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare; - să asigure desfăşurarea activităţii sportive în baze sportive proprii sau aflate în folosință în Sectorul 3 al Municipiului București, în condiţiile legii. b) Operatorul economic trebuie să facă dovada că deţine o rețea de structuri sportive eligibile. Art.5. Elevii majori sau părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori, care vor primi voucherele pentru spori, se vor angaja în scris să folosească tichetele valorice primite numai în scopul pentru care au fost emise, în maxim 30 de zile de la primire, fără a le înstrăina către alţi beneficiari. Art.6. Valoarea nominală a fiecărui tichet de sportiv este de 250 lei/elev/lună, acesta putând fi utilizat numai pentru achitarea contravalorii abonamentului / cotizaţiei lunare/ taxelor aferente, necesare practicării unei discipline sportive în cadrul structurilor prevăzute la Art. 4 din prezentul Regulament. Art.7. Proiectul se va pune în aplicare prin alocarea sumelor necesare în bugetul Direcţiei Cultură Sector 3. Art.8. Se aprobă alocarea de la bugetul local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti a sumei de 250.000 de lei pe lună, (1000 de voucere lunar) pentru implementarea proiectului, pe întreaga perioadă de derulare a acestuia. Art.9. În termen de 30 de zile de la încheierea contractului cu operatorul economic, se va afişa Lista cu structurile sportive, inclusiv locurile disponibile pe fiecare ramură sportivă, în puncte de interes pe raza Sectorului 3. Lista cu structurile sportive se va actualiza trimestrial, după caz. Art.10. Direcţia Cultură, prin Serviciul Cultură Sport și Tineret Sector 3 Bucureşti va asigura achiziționarea voucherelor pentru sport de la un operator economic autorizat şi va suporta eventualele sume reprezentând costul imprimării pe suport de hârtie/electronic a acestora. Art.11. Conducerea fiecărei unități de învăţământ preuniversitar din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti va desemna 0 persoană, care va ține evidenţa lunară a voucherelor pentru sport distribuite elevilor majori sau părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor minori, documente ce se vor păstra, împreună cu celelalte documente prevăzute la art. 18 din prezentul Regulament, în arhiva unităţii de învățământ, conform termenelor prevăzute de legislaţia în vigoare Art.12. În cazul nefolosirii voucherului pentru sport în perioada de valabilitate, acesta nu va mai putea fi utilizat, iar beneficiarul nu va mai primi alt tichet valoric în anul şcolar respectiv, cu excepția motivelor bine întemeiate ce au condus la imposibilitatea de a îl folosi, caz în care beneficiarul poate primi alte vouchere pentru luna următoare din anul calendaristic respectiv. Art.13. Tichetele valorice pe suport de hârtie/electronic, denumite vouchere pentru sport se vor emite numai în perioada derulării acestui program, după semnarea contractului cu operatorul economic, Art.14. Primirea voucherelor pentru sport de către beneficiari se va face în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, care este obligatoriu pentru toţi beneficiarii. Art.15. Beneficiarii voucherelor pentru sport, personal (elevi majori) sau prin intermediul părinţilor/ reprezentanților legali, în cazul elevilor minori, îşi vor exprima, în scris obligaţia cu privire la respectarea prevederilor prezentului Regulament, precum și acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legislaţiei în vigoare. Acordul cu privire la acestea se va face la unitatea de învățământ care va păstra şi arhiva documentele în cauză. Art.16. Lipsa exprimării acordului privind respectarea obligaţiilor asumate de beneficiari sau de către părinţii/reprezentanții legali, precum şi a prelucrării datelor cu caracter personal atrage imposibilitatea acordării sprijinului financiar, sub formă de voucher pentru sport, beneficiarului în cauză. Art.17. Regulamentul va fi adus la cunoştinţă publică prin intermediul Primăriei Sector 3 al Municipiului Bucureşti pe site-ul Primăriei Sector 3 al Municipiului Bucureşti, prin afişare la sediul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat în cauză, precum şi prin orice alte mijloace de publicare. CAPITOLUL 2 CONDIŢII DE PARTICIPARE Art.18. Înscrierea în proiectul "Oferim constanţă pentru sport de performanță”, aprobat la nivelul Sectorului 3, în vederea acordării voucherelor pentru sport, se realizează de către elevii majori sau părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori, prin depunerea la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3 al Municipiului București, la care este înscris elevul, a următoarelor documente: a) cerere pentru acordarea voucherelor pentru sport, formulată de către elevul major sau de către părinții/reprezentantul legal, în cazul elevului minor; b) dovada că elevul s-a înscris/legitimat la una dintre structurile sportive eligibile; c) documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naştere al elevului, în cazul părinţilor naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviințare a adopţiei, în cazul elevului adoptat; d) documente care să ateste calitatea de părinte/reprezentant legal, după caz: certificat naștere, hotărâre judecătorească etc £) declaraţia pe propria răspundere a elevului major sau părinţilor/reprezentantului legal al elevului minor, după caz, conform modelului din Anexa 2 g) alte documente solicitate de unitatea de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3, potrivit regulamentului intern, după caz. h) Copie act identitate elev major Completarea eronată, cu intenție, a documentelor solicitate, de către beneficiari sau părinţii/reprezentantul legal ai beneficiarilor, după caz, va avea drept consecință neacordarea voucherelor pentru spori. CAPITOLUL 3 CIRCUITUL VOUCHERELOR PENTRU SPORT Art.19. Accesul în structurile sportive se va face pe baza voucherului pentru sport ce va fi predat în prima zi când se prezintă beneficiarul. Art.20. Înstrăinarea voucherului pentru sport către o altă persoană decât beneficiarul este interzisă. Art.21. Voucherul pentru sport este valabil 30 de zile de la data la care a fost emis. Art.22. Voucherul pentru sport achiziționat lunar şi nefolosit determină pierderea valabilităţii acestuia, precum şi a eligibilităţii beneficiarului de a participa la program, dacă nu sunt aduse acte doveditoare care să justifice absenţa elevului. Art.23. Voucherul pentru sport se acordă beneficiarului major sau părinților/reprezentantului legal ai beneficiarilor, după caz, înscrişi la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti. Voucherele pentru sport vor fi ridicate de către elevul major sau părinte/reprezentant legal, în cazul elevului minor, lunar, de la unitatea de învăţământ, pe bază de semnătură. Art.24. Beneficiarii sau părinţii/reprezentantul legal, după caz, sunt direct răspunzători pentru păstrarea şi utilizarea voucherelor pentru sport, sub forma tichetelor valorice, pe supori de hârtie/electronic. Art. 25. Înscrierile la programul pentru acordarea Voucherelor pentru sport se vor face doar în perioadele care vor fi comunicate public de către Direcţia Cultură Sector 3. Art.26. Conducerea unităților de învăţământ va afişa, la intrarea în unităţile de învăţământ, toate condiţiile de acordare a voucherelor pentru sport, sub forma tichetelor valorice, pe suport hârtie, pentru a fi luate la cunoştinţă de către toți părinții/reprezentanți legali ai beneficiarilor. Art.27. (1) Pentru acordarea voucherelor pentru sport, unităţile de învățământ participante la proiect, în urma centralizării solicitărilor primite, vor întocmi şi înainta Direcţiei Cultură Sector 3 o listă care va cuprinde următoarele informaţii: -nume unitate de învățământ, -date de identificare beneficiar/părinte/reprezentant legal (nume, prenume, domiciliu, C.L., CNP), -valoarea nominală a voucherului pentru sport, exprimata în lei; -ramura de sport aleasă de fiecare beneficiar; -numele structurii sportive alese de fiecare beneficiar. (2) Aceasta listă va fi actualizată lunar de către fiecare unitate de învăţământ, în funcţie de prezenţa beneficiarilor. Art.28. Voucherele pentru sport vor fi predate lunar de către conducerea unităţii de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3 al Municipiului București, reprezentanţilor legali ai beneficiarilor care au îndeplinit condiţiile prevăzute de prezentul regulament. Art.29. Un beneficiar nu poate cumula mai multe vouchere pentru sport . Art.30. Solicitările pentru acordarea voucherelor pentru sport se vor face la sediul unităților de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, care vor centraliza și vor comunica, către Direcţia Cultură Sector 3, lista cu necesarul de vouchere, împreună cu toate informaţiile mai sus menţionate, conform prezentului Regulament. Art.31. Direcţia Cultură Sector 3 transmite comanda fermă către operatorul economic responsabil cu tipărirea vouchere pentru sport, sub formă de tichete valorice, pe suport hârtie, conform listelor întocmite de către unităţile de învățământ. Art.32. (1) Operatorul economic asigură tipărirea, livrarea tichetelor valorice pe suport hârtie, separat pe fiecare unitate de învățământ, şi transportul acestora, în maxim 72 de ore, până la sediul Direcţiei de Cultură Sector 3 din Şoseaua Mihai Bravu nr. 428, Bucureşti. (2) Recepţia cantitativă şi calitativă a voucherelor pentru sport se va efectua la sediul Direcţiei de Cultură Sector 3 din Șoseaua Mihai Bravu nr. 428, Bucureşti, prin întocmirea unui proces-verbal. (3) Voucherele pentru sport vor fi ridicate de la sediul Direcţiei Cultură de către persoana desemnată de către fiecare unitate de învățământ de pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, participantă la program. (4) Pentru actualizarea lunară a listelor, beneficiarii înscriși în program vor prezenta la sediul unităţii de învățământ o adeverinţă, asumată de către structura sportivă, prin care se face dovada că acesta a participat la toate activităţile sportive organizate în perioada de valabilitate a voucherului pentru sport. (5) În cazul în care prezenta la activităţile sportive este sub 50%, beneficiarul devine neeligibil, pentru perioada următoare a derulării programului. Excepţie fac absenţele motivate. (6) Structurile sportive se obligă să monitorizeze prezenţa beneficiarilor înscrişi, la activităţile sportive. Art.33. (1) Voucherele pentru sport vor fi înmânate lunar, beneficiarilor sau părinţilor/reprezentanţelor legali ai acestora, după caz, de către reprezentantul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, la sediul respectivei unităţi de învăţământ, pe bază de semnătură de primire, cu menţionarea datelor de identificare din CI/BI. (2) Voucherele pentru sport vor fi predate de către beneficiar sau părinții/reprezentantului legal, după caz, personalului desemnat de către structura sportivă pentru a se ocupa de acest lucru. (3) Operatorul economic va prezenta, lunar, un raport privind voucherele pentru sport decontate fiecărei structuri sportive. (4) În cazul deteriorării sau pierderii voucherului pentru sport, unitatea de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti este absolvită de orice răspundere. CAPITOLUL 4 CONDIȚII DE UTILIZARE A VOUCHERELOR PENTRU SPORT Art.34. Pe fiecare voucher pentru sport, emis sub forma de tichet valoric pe suport hârtie, vor fi inscripţionate minimum următoarele informaţii: -elemente de identificare vizuală a Primăriei Sector 3 Bucureşti; elemente de identificare vizuală a unităţii de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti; -denumirea „Voucher pentru sport”; -seria numerică a voucherului pentru sport ; -datele de identificare a beneficiarului (nume, prenume, CNP) -valoarea nominală a voucherului pentru spori, în cifre şi în litere, - ramura de sport practicată. - perioada de valabilitate a voucherului sportiv: voucherul sportiv are valabilitate de 30 de zile; Art.35. Condiţii de utilizare a voucherelor pentru sport : (1) Voucherul pentru sport va fi folosit exclusiv la activităţile desfăşurate de structurile sportive. (2) Utilizarea voucherelor pentru sport atrage obligația beneficiarului şi sau a părinţilor/reprezentantului legal al beneficiarilor minori, după caz, de a accepta prezentul regulament. (3) Voucherul pentru sport poate fi utilizat, exclusiv, de către beneficiar, o singură dată, în perioada de valabilitate a acestuia. (4) Vouchere pentru sport nu este transmisibil. (5) Este interzisă folosirea voucherelor pentru sport în alte scopuri [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primarie3.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă