Consiliul Sectorului 3 aprobă Studiul de fundamentare pentru delegarea gestiunii prin concesiune a unor activități din serviciul de administrare a parcurilor Al
Pe scurt
Consiliul Sectorului 3 aprobă Studiul de fundamentare pentru delegarea gestiunii prin concesiune a unor activități din serviciul de administrare a parcurilor Al. Ioan Cuza, Titan, Titanii și Gh. Petrascu. Decizia înseamnă că unele activități din administrarea parcurilor vor fi gestionate de o firmă printr-un contract de concesiune, ceea ce poate afecta costuri, termene și zonele vizate în parcuri, iar primarul și direcția parcuri vor pune în aplicare prevederile hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba: Studiul de fundamentare a deciziei de delegare a gestiunii prin concesiune a unor activitati componente ale serviciului de administrare a Parcurilor Al. Ioan Cuza, Titan, Titanii si Gh. Petrascu, prevazut la anexa 1, care face parte integranta din prezenta hotarare
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Parfumului.
MUNICIPIUL BUCURESTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
H O T A R A R E
privind aprobarea Studiului de fundamentare a deciziei de delegarea gestiunii prin concesiune a unor activitati componente ale serviciului de administrare
a Parcurilor Al. Ioan Cuza, Titan, Titanii si Gh. Petrascu
Avand in vedere:
- Raportul de specialitate nr.3890/16.11.2012 al Directiei Parcurilor Sector 3;
-Ordonanta Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea si functionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare;
-Hotărârea Guvernului nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementarilor cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea si funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local.
-Ordonanta Guvernului nr. 21/2002 privind gospodarirea localitatilor urbane si rurale cu modificarile si completarile ulterioare;
-Legea nr. 24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor, cu modificarile si completarile ulterioare;
-Prevederile Ordonantei de Guvern nr. 21/ 2002, privind gospodarirea localitatilor rurale si urbane;
-Prevederile H.G. nr.71/ 2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii;
-OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;
- Raportul comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finante;
- Raportul comisiei de administrarea domeniului public, realizarea lucrarilor publice, agrement;
- Raportul comisiei de administratie publica locala, juridica, apararea ordinii publice si respectarea drepturilor cetatenilor;
In temeiul art.45 alin. 1 art. 81. alin. 2 lit. k si m din Legea nr.215/2001, privind Administratia Publica Locala, republicata.
CONSILIUL LOCAL SECTOR 3
H O T A R AS T E:
Art.1. Se aproba: Studiul de fundamentare a deciziei de delegare a gestiunii prin concesiune a unor activitati componente ale serviciului de administrare a Parcurilor Al. Ioan Cuza, Titan, Titanii si Gh. Petrascu, prevazut la anexa 1, care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art.2. Primarul Sectorului 3 prin serviciile de specialitate si Directia Parcurilor Sector 3 vor duce la indeplinire prevederile prezentei Hotarari.
Art.3. Prezenta Hotarare intra in vigoare incepand cu data afisarii la sediul Primariei Sectorului 3, din Str. Parfumului, nr.2-4, Sector 3.
PRESEDINTE DE SEDINTA
NICOLESCU ADRIAN IONUT
CONTRASEMNEAZA
SECRETAR
MARIUS MIHAITA
NR. 271
DIN 29.11.2012
Anexa poate fi consultata la Biroul Relatii Consiliul Local.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.