10 iunie 2021

HCL 108/2021 București Sectorul 3 adoptată

Hcls3 nr. 108 din 10.06.2021

Denumire
Hotărârea nr. 108 din 2021 a Consiliului Local București Sectorul 3
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 3
Număr
108 / 2021
Data
10 iunie 2021
Localitate
București Sectorul 3, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcționare a Centrului Rezidențial, parte a Complexului de Servicii Sociale pentru Persoane fără Adăpost din Subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3. Înseamnă pentru locuitori, în principal, stabilirea regulilor interne, a structurii, a personalului și a condițiilor de funcționare ale centrului, pentru a oferi servicii rezidențiale persoanelor fără adăpost; impactul financiar depinde de bugetul alocat centrului, iar termenele și zonele afectate se referă la organizarea în cadrul Sectorului 3 și la modul în care se desfășoară actele administrative ale centrului. Decizia intră în vigoare conform prevederilor legale aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București www.primarie3.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Centrului Rezidenţial — componentă a Complexului de Servicii Sociale pentru Persoane fără Adăpost din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Sector 3 Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 213/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, întrunit în ședință ordinară, azi 10.06.2021 Având în vedere: — Referatul de aprobare nr. 104765/CP/31.05.2021 al Primarului Sectorului 3; — Raportul de specialitate nr. 48197/27.05.2021 al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3; — Adresa nr. 48322/27.05.2021 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, înregistrată cu nr. 104151/CP/28.05.2021; În conformitate cu prevederile: — Art. 43 alin. (1) şi art. 113 alin. (5) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările si completările ulterioare; — Art. 2 şi art. 3 din HG nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările si completările ulterioare; — Art. 1 alin. (3) din HG nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistență socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările şi completările ulterioare; — Pet. S1.2 - Im2 Standard 1, Modul X - Management Şi Resurse Umane (Standardele 1-2) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 25/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidenţial destinate copiilor din sistemul de protecţie specială; — HCLS3 nr. 62/05.04.2021 privind reorganizarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 și aprobarea organigramei, statului de funcţii şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare; Luând în considerare: - Avizul Comisiei juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice şi respectarea drepturilor cetățenilor; Avizul Comisiei pentru protecţie socială, protecţia copilului, sănătate, familie şi relaţia cu mass media; În temeiul art. 139 alin. (1) si art. 166 alin. (2) lit. p) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.]. Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Centrului Rezidenţial — componentă a Complexului de Servicii Sociale pentru Persoane fără Adăpost din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Sector 3, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice altă dispoziție contrară îşi încetează aplicabilitatea. Art.3. Compartimentele de specialitate din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ NEAGU CONSTANTIN - IULIAN NR. 108 DIN 10.06.2021 DIRECȚIA GENERALĂ De ASISTENŢĂ SOCIALĂ CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI a ŞI PROTECȚIA COPILULUI BUCUREŞTI OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL N, 13389 str. Parfumului, nr. 2-4 sector 3, Bucureşti www.clgaspea-ro telefon (004) 0372 126 100 fax (004) 0372 126 101 emai! office dgaspra.ro Anexa la HCLS3,.104./.] REGULAMENT CADRU de organizare şi funcţionare a Centrului rezidenţial din cadrul Complexului de Servicii Sociale pentru Persoane fără Adăpost DiREcȚ:A GENERALĂ De ASISTENȚĂ SOCIALĂ ! Ş EPA Și PROTECTIA EGPILULUI ci "00 avcvREsT, OPERATOR DE DATE CU CARACTER nensonat NA. 13389 ART. 1. Definiție (a) Regulamentul de organizare și funcționare este un document propriu al serviciului social- Centrul Rezidenţial din cadrul Complexului de Servicii Sociale pentru Persoane fără Adăpost, aprobat prin dispoziţie a directorului general al DGASPC Sector 3 in vederea asigurării funcționării acestuia cu respectarea standardelor minime de calitate şi a asigurării accesului beneficiarului la informaţii privind condiţiile de admitere, serviciile oferite, etc. (b) Prevederile prezentului regulament sunt obligatorii pentru persoanele beneficiare, pentru angajații complexului și pentru vizitatori. ART. 2. Identificarea serviciului social Centrul Rezidenţial din cadrul Complexului de Servicii Sociale pentru Persoane fără Adăpost, cod serviciu social 8790-CR-PFA-I, este instituție de interes public, fără personalitate juridica, înființat și administrat de furnizorul de servicii sociale - Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Sector 3 Bucureşti, acreditat conform Certificatului de acreditare AF Nr.000452/28.04.2014, sediul serviciului fiind in Bld. 1 Dec 1918, nr. 9], sector 3, Bucuresti, ARI. 3. Scopul serviciului social Scopul complexului este acordarea de servicii sociale de urgență, în regim rezidențial, persoanelor fără adăpost care au domiciliul legal pe raza administrativ teritorială a Sectorului 3, București. Capacitatea complexului rezidenţial este de: e 40locuri Activităţile de bază : e de cazare, hrana, asistență medicală primara, * Consiliere socio-medicală, consiliere profesională, terapie ocupațională, alte tipuri de terapie specifice, consiliere psihologică; Facilitarea accesului la servicii medicale; Educaţie sanitară; Evaluări pe fiecare componentă specifică (socială, medicală, psihologică); Sprijinirea în vederea obţinerii unei autonomii locative Identificarea unor soluții optime pentru îngrijire în funcţie de gradul de dependenţă a persoanei asistate. DIRECȚIA CENERALĂ De AS:STENŢA SOCIALĂ | TI SE a Ea și PROTECȚIA COPILULUI “ si RUCUREŞTI OPERATOR DE DATE CU CARACTER PaRzONAL NA. 13389 ART, 4. Cadrul legal de înființare, organizare şi funcționare (1) Serviciul social Centrul rezidențial pentru persoane fără adăpost din cadrul Complexului de Servicii Sociale pentru Persoane fără Adăpost funcționează cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare și funcționare a serviciilor sociale reglementat de: e Legea nr. 292/2911 a asistenţei sociale, cu modificările ulterioare, e Legea nr. 197 din 1 noiembrie 2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale; e Hotărârea Guvernului nr.797/2017 pentru aprobarea regulamentelor — cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistență socială şi a structurii orientative de personal — cu modificările şi completările ulterioare e H.G nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcţionare a serviciilor sociale. e Ordinul nr. 29/2019 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru persoane adulte fără adăpost oferite in regim rezidenţial; (2) Standardul aplicabil este standardul minim de calitate pentru serviciile sociale destinate persoanelor adulte fără adăpost - Anexa 4.- Ordinul nr.29/2019 (3) Centrul rezidențial din cadrul Complexului de servicii sociale pentru persoane fără adăpost este înființat prin Hotărârea Consiliului Local Sector 3 Bucuresti nr. 219/30.09.2015 și funcționează în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Sector 3, Direcție cu sediul în strada Parfumului, nr. 2-4, sector 3, București. ART. 5. Principiile care stau la baza acordării serviciilor (1) Serviciul ese organizat și funcționează cu respectarea următoarelor principii generale: a) principiul legalităţii; b) principiul respectării demnităţii umane; c) principiul celerității; d) principiul parteneriatului; e) principiul egalităţii de şanse şi de tratament. Q) Principiile specifice care stau la baza prestării serviciilor sociale în cadrul Complexului de servicii sociale pentru persoane fără adăpost sunt următoarele: a) respectarea și promovarea cu prioritate a interesului persoanei fără adăpost; b) protejarea și promovarea drepturilor persoanelor fără adăpost în ceea ce priveşte egalitatea de şanse și tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia și demnitatea personală şi întreprinderea de acțiuni nediscriminatorii și pozitive cu privire la persoanele fără adăpost; e) asigurarea protecției împotriva abuzului și ex, i zi] DIRECȚIA GENERALĂ De ASISTENȚA SOCIALĂ : “szerotalo Şi PROTECȚIA COPILULUI aucuREşTi aL mun, 13389 OscaAToa BE DATE cu cana €) ascultarea opiniei persoanei fără adăpost şi luarea în considerare a acesteia; £) facilitarea menţinerii relațiilor personale ale persoanei fără adăpost și a contactelor directe, după caz, cu frații, părinții, alte rude, prieteni, precum şi cu alte persoane față de care acesta a dezvoltat legături de ataşament; 8) promovarea unui model familial de îngrijire a persoanei fără adăpost; h) asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate a persoanei fără adăpost i) preocuparea permanentă pentru identificarea soluțiilor de integrare în familie sau, după caz, în comunitate, pentru scurtarea perioadei de prestare a serviciilor, în baza potenţialului și abilităților victimei de a trăi independent; j) încurajarea iniţiativelor individuale ale victimelor și a implicării active a acestora în soluționarea situațiilor de dificultate; k) asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare; D asigurarea confidențialităţii şi a eticii profesionale; m) primordialitatea responsabilității persoanei, familiei cu privire la dezvoltarea propriilor capacități de integrare socială și implicarea activă în soluţionarea situaţiilor de dificultate cu care se pot confrunta la un moment dat; n) colaborarea complexului cu celelalte servicii de asistență socială, din cadrul D.GA.S.P.C. Sector 3. ART. 6. Beneficiarii serviciilor sociale (1) Beneficiarii centrului rezidenţial sunt: a) persoane adulte fără adăpost care au domiciliul legal pe raza administrativ teritorială a Sectorului 3, București; b) familii fără adăpost aflate în situație de criză, care au domiciliul legal pe raza administrativ teritorială a Sectorului 3,Bucuresti (2) Condiţiile de admitere sunt următoarele: a) acte necesare: — cererea de admitere, semnată de beneficiar/reprezentantul familiei, în original; — decizia de admitere, aprobată/avizată de conducătorul centrului/reprezentantui furnizorului, în original; — cartea de identitate a beneficiarului, precum și, dacă este cazul, cărţile de identitate ale copiilor, în copie; în cazul în care beneficiarul nu are act de identitate, personalul centrului face verificări în vederea identificării ultimei adrese de domiciliu; —_ contractul de furnizare servicii semnat de părți, în original; (3) Încetarea serviciilor se realizează în baza Dispoziţiei de încetare a serviciilor, în următoarele condiții: - expirarea. duratei pentru care a fost încheiat contractul,dacă părțile nu convin prelungirea acestuia; - în cazul părăsirii centrului de către beneficiar prin proprie voinţă (solicitare scrisă, absențe nemotivate 3 zile consecutiv) în caz de internare în spital, în baza recomandărilor medicale; Ş DIRECȚIA GENERALĂ De ASISTENȚA SOcIA | Sesizrive Au i 3 i PROTECŢIA COPILULUI 1 SECTORULUI aucuaeşri OPEaATOR DE GATE CU CARACTER PERSONAL NR. 1331 în caz de transfer într-un alt centru/instituție, în scopul efectuării unor terapii sau programe de recuperare/reabilitare funcțională sau de integrare/reintegrare socială pe perioadă determinată; în cazuri de forță majoră (cataclisme naturale, incendii, apariția unui focar de infecţie, sistarea licenţei de funcționare a centrului etc.) centrul stabileşte, împreună cu beneficiarul și serviciul public de asistență socială pe a cărei rază teritorială își are sediul centrul, modul de soluționare a situației fiecărui beneficiar (transfer în alt centru, revenire în familie pe perioadă determinată etc.); - în caz de deces al beneficiarului; - în cazul în care beneficiarul are un comportament inadecvat care face incompatibilă găzduirea acestuia în centru în condiții de securitate pentru el, pentru ceilalți beneficiari sau pentru personalul centrului; când nu se mai respectă clauzele contractuale de către beneficiar. (4) Persoanele beneficiare de servicii sociale furnizate în cadrul centrului rezidențial au următoarele drepturi: . Dreptul de a fi informați (ei şi reprezentanții lor, după caz) cu privire la drepturile şi responsabilităţile în calitate de beneficiari ai serviciilor CSSPFA, de a participa şi de a fi consultaţi cu privire la deciziile care îi privesc; [] Dreptul de a-şi desfăşura activităţile într-un mediu fizic accesibil, sigur, funcţional şi intim; . Dreptul de a gândi și acţiona autonom, asumându-și riscurile în mod direct, cu respectarea drepturilor celorlalți beneficiari, conform potențialului şi dorințelor personale; . Dreptul de a fi informaţi cu privire la starea lor de sănătate; . Dreptul de a consimți, prin contract, asupra serviciilor asigurate în cadrul CSSPFA; . Dreptul de a beneficia de serviciile menţionate în contract; . Dreptul de a Îi se păstra confidențialitatea datelor personale; [] Excepţiile de la regulă sunt consemnate în scris, în acord cu beneficiarii sau cu reprezentanții lor; . Dreptul de a nu fi abuzaţi, neglijaţi, abandonaţi sau pedepsiţi, hărțuiţi sau exploataţi sexual; . Dreptul de a face sugestii şi reclamaţii fără teama de represalii; [ă Dreptul de a nu fi exploataţi economic (abuzuri privind banii, proprietăţile, etc.) [] Dreptul de a nu li se impune restricţii de natură fizică sau psihică, în afara celor stabilite de medic sau alt personal calificat și a celor conventite prin Contractul de servicii, Regulamentul de organizare şi funcționare sau Regulamentul de ordine interioară; . Dreptul de a fi trataţi şi de a avea acces la toate serviciile centrului, fără discriminare; . Dreptul de a se bucura de intimitate; + Dreptul de a-și manifesta şi exercita liber orientările şi interesele culturale, etnice, religioase, etc., conform legii; [] Dreptul de a-și dezvolta talentele şi abilităţile; Nou DIRECȚIA GENERALĂ De ASISTENȚĂ SOCIA ) veetotaai B Şi PROTECŢIA COPILULUI . Dreptul de a-şi utiliza aşa cum doresc lucrurile personale (haine, încălțăminte, lenjerii, obiecte de îngrijire personală); e Dreptul de a-şi gestiona aşa cum doresc resursele financiare, cu excepţia cazurilor de restricție legală; Lă Dreptul de a fi anunţaţi în scris şi de a putea fi audiaţi cu 15 zile lucrătoare înainte, cu privire la cazurile de transfer ori rezilierea unilaterală a contractului de servicii; . Excluderea / mutarea se poate realiza în următoarele condiții: -Din rațiuni de ordin medical; -La dorinţa beneficiarului; -Pentru comportamente ce sunt un pericol pentru beneficiar sau pentru ceilalţi asistați; -Pentru comportamente care prejudiciază sau perturbă activitățile zilnice din cadrul CSSPFA; -În cazul în care cerințele de abilitare/reabilitare ale beneficiarului depăşesc posibilităţile furnizorului de servicii; e Dreptul de a practica cultul religios ales; e Dreptul de a accesa toate spaţiile şi echipamentele comune deţinute de centru, de a avea acces la toate informaţiile financiare care îl privesc; e Dreptul de a se implica și participa la toate deciziile care îi privesc; e Dreptul de a fi informaţi cu privire la toate activitățile desfășurate în centru; . Dreptul de a fi consultaţi cu privire la serviciile furnizate (inclusiv dreptul de a refuza unele servicii, în anumite circumstanțe stabilite prin contractul de servicii); . Dreptul de a fi trataţi individualizat pentru o valorizare maximală a potenţialului personal; Li Dreptul de a primi răspuns la solicitările, opiniile exprimate; . Dreptul de a beneficia de un spațiu personal de cazare; . Dreptul de a fi informaţi despre procedurile aplicate în centru; (5) Persoanele beneficiare de servicii sociale furnizate în centrul rezidențial au următoarele obligaţii: e Să furnizeze informaţii corecte cu privire la identitate, situaţie familială, socială, medicală şi economică; . Să participe la procesul de furnizare a serviciilor socio-medicale; . Obligaţia de a participa activ în procesul de furnizare a serviciilor sociale și la reevaluarea şi revizuirea Planului Individual de Intervenţie; . Obligaţia de a respecta termenele şi clauzele stabilite în cadrul Planului Individual de Intervenţie; . Să comunice orice modificare intervenită în legătură cu situaţia lor personală; . Să respecte Regulamentul de Ordine Interioară al unității; Lă Să păstreze obiectele de mobilier în stare bună, în cazul distrugerii bunurilor din centru se poate dispune la recuperarea lor prin: recuperarea preţului de cost a obiectului distrus; obligarea familiei, acolo unde este cazul, la suportarea cheltuielilor; [] De a nu fura, sustrage sau abuza de hrana, îmbrăcămintea sau alte bunuri personale ale celorlalți beneficiari; . Să menţină curat spaţiul de locuit; Na * ji i comsnaur vacat at. | SECTORULUI Set Bucureşti . Să nu se prezinte sub influenţa băuturilor alcoolice sau drogurilor, să permită controlul efectuat pentru identificarea stării de ebrietate (etilotest), cât şi controlul corporal efectuat în vederea identificării mijloacelor de consum şi armelor albe; . Să nu introducă băuturi alcoolice şi droguri în centru; . Să nu consume droguri şi băuturi alcoolice în cadrul centrului; . Să nu perturbe liniștea; . Să nu introducă obiecte vestimentare sau de altă natură fără verificarea în prealabil a personalului; [] De a nu introduce în centru persoane străine; . Agresiunea verbală și fizică a celorlați beneficiari sau personalul care deserveşte centrului; . Respectarea normelor de disciplină și convieţuire în cadrul centrului; . Să anunţe în prealabil dacă lipsesc mai mult de 3 zile. Lipsa unei asemenea informări atrage după sine excluderea din cadrul CSSPFA, componenta rezidențială. ART. 7. Activităţi și funcții Principalele funcţii ale centrului sunt: a) de furnizare a serviciilor sociale prin asigurarea următoarele activități: 1. reprezentarea furnizorului de servicii sociale în contractul încheiat cu persoana beneficiară; 2. găzduirea (cazare, hrană si igiena) pe o perioadă de maxim 2 ani 3. asistenţă și îngrijire medicală primară; 4. servicii de asistenţă socială; 5. asistență, consiliere psihologică şi suport emoţional; 6. consiliere juridică in limita resurselor organizaționale; b) de informare a beneficiarilor, autorităților publice şi publicului larg despre domeniul său de activitate, prin asigurarea următoarelor activități: 1, elaborarea Ghidului beneficiarului; 2. organizarea de campanii de informare și promovare a serviciilor oferite; 3. colaborarea cu alte instituţii; 4. elaborarea de rapoarte de activitate; c) de asigurare a calităţii serviciilor sociale prin realizarea următoarelor activități: 1. elaborarea instrumentelor standardizate utilizate în procesul de acordare a serviciilor; 2. realizarea de evaluări periodice a serviciilor prestate; d) de administrare a resurselor financiare, materiale și umane ale complexului prin realizarea următoarelor activități: 1. asigurarea nevoilor do baza a beneficiarilor; 2, activități administrative; Compartimentare a. centrul rezidenţial este compartimentat astfel: Na? . _ DIRECŢIA GENERALA De ASISTENȚA Soc, GONA UD | ) vssesozuiai şi PROTECTIA COPILULUI aucuReşTi, 1. la parter: hol intrare, hol acces (36,18 mp); birou şef complex (10,2 mp); camera primire beneficiari (12 mp); birou administrator (13,5 mp); magazie alimente (10 mp); magazie alimente (9,1 mp); vestiar si grup sanitar barbaţi (11,16 mp), vestiar şi grup sanitar femei (11,16 mp), centrala termică (11,88 mp), bloc alimentar compus din: cameră zarzavat (11,34 mp), camera alimente (10,26 mp), camera veselă (10,12 mp), camera alimente (10,2 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primarie3.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă