ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
COMUNA BUCUREȘCI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR.
47 /2025
privind acordarea de premii în bani elevilor Școlii Gimnaziale “Sabin Oprean” Bucureșei
care au obţinut premiile I, II III, sau menţiune la olimpiadele sau concursurilor județene
sau naționale, în cadrul activităţii culturale „Nedeie Bucureşceană”, care se va desfășura la
data de 15 iunie 2025 în satul Bucureșci
Consiliul local al comunei Bucureşci, judeţul Hunedoara;
Examinând Proiectul de hotărâre nr. 6/48 din 13.06.2025 iniţiat de doamna Suciu Ancuţa-
Elena, primar al comunei Bucureşci şi referatul de aprobare al acesteia înregistrat sub nr.8/48 din
13.06.2025, prin care se propune acordarea de premii în bani elevilor Şcolii Gimnaziale “Sabin
Oprean” Bucureşci care au obţinut premiile I, Il III, sau menţiune la olimpiadele sau
concursurilor judeţene sau naţionale, în cadrul activității culturale „Nedeie Bucureşceană”, care
se va desfăşura la data de 15 iunie 2025 în satul Bucureşci;
Având în vedere:
- Raprotul de specialitate, înregistrat sub nr.9/49 din 13.06.2025,
- Avizul comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe,
administrarea domeniului public şi privatb al comunei, agricultură, gospodărie comunală,
protecţia mediului, servicii şi comerţ, înregistrat sub nr. 7/145 din 13.06.2025;
- Avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii
publice, a drepturilor cetăţenilor, înregistrat sub nr.7/146 din 13.06.2025;
- Avizul Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi
sportive şi de agrement, înregistrat sub nr.7/147 din 13.06.2025;
Având în vedere adresa Şcolii Gimnaziale “Sabin Oprean” Bucureşci nr.576/10.06.2025,
înregistrată la Primăria comunei Bucureşci sub nr.1624/11.06.2025, prin care se comunică tabelul
nominal cu elevii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile judeţene şi
naţionale;
În conformitate cu prevederile:
- art.127 lit.D), art.136 alin.(2), art.140 alin.(1) alin.(2) lit.e) şi alin.(3) lit.b), art.144
alin.(3) şi alin.(4) din Legea nr.198/2023 a învăţământului preuniversitar, cu modificările şi
completările ulterioare;
- art.67 alin.(l) lit.a) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) şi (2), lit. d), alin (7) lit. a), art. 139, alin.(1), alin.
(3), art.140, alin.(1), art.196, alin. (1), lit.a, art.197, alin.(1)-(2), alin.(4)-(5), art. 199, alin.(1)-(2),
art.243, alin.(l) din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1. — Se aprobă organizarea acordării de premii în bani elevilor Şcolii Gimnaziale
“Sabin Oprean” Bucureşci care au obținut premiile 1, II III, sau menţiune la olimpiadele sau
concursurilor judeţene sau naţionale, în cadrul activităţii culturale „Nedeie Bucureşceană”, care
se va desfăşura la data de 15 iunie 2025 în satul Bucureşci.
Art. 2. — Se aprobă alocarea sumei de 1.200 lei pentru premierea elevilor Şcolii
Gimnaziale “Sabin Oprean” Bucureşci care au obținut premiile 1, II III, sau menţiune la
olimpiadele sau concursurilor judeţene sau naționale, conform anexei care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art. 3. — Suma prevăzută la Art.2, necesară premierii elevilor, va fi suportată din bugetul
local al comunei Bucureşci pe anul 2025, cap. 67.02. — “Cultură, recreere şi religie”, Titlul 20 —
“Cheltuieli materiale”.
Art. 4. — Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. - Primarul Comunei Bucureşci, judeţul Hunedoara, va aduce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărâri, prin intermediul Compartimentului buget, contabilitate din cadrul
aparatului de specialitate al Primarului Comunei Bucureşci, judeţul Hunedoara.
Art. 6. - Prezenta hotărâre poate fi atacată, conform procedurii şi termenelor prevăzute de
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Art, 7, - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara;
- Primarului comunei Bucureşci, judeţul Hunedoara;
- Şcolii Gimnaziale “Sabin Oprean” Bucureşci;
- Compartimentului buget, contabilitate
şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul Primăriei comunei Bucureşci, judeţul
Hunedoara şi pe site-ul instituţiei.
Bucureşcei, 13.06.2025
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETAR GENERAL,
Paul Co Bobina
Po
Nr.de consilieri prezenţi: 9 din totalul de 9, aflaţi în funcţie
Cvorumul necesar pentru adoptare majoritate absolută, art.5 lit.cc)- 5 voturi
Adoptată prin vot deschis
Voturi pentru -9
Voturi împotrivă - 0
Abţineri - 0
ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
COMUNA BUCUREȘCI
CONSILIUL LOCAL
Anexă la Hotărârea Nr. ZI /2025
TABEL NOMINAL
cu privire la acordarea de premii în bani elevilor Şcolii Gimnaziale “Sabin Oprean” Bucureşci
care au obţinut premiile |, Il III, sau menţiune la olimpiadele sau concursurilor judeţene sau
naţionale în cadrul activităţii culturale „Nedeie Bucureşceană”, care se va desfăşura la data de
15 iunie 2025 în satul Bucureşci
Nr. Numele și Clasa Olimpiada/Consursul Rezultatul obţinut Premiu
crt. prenumele Valoare
elevului -__lei-
Îi Nicoară Elena- a V-a Olimpiada de limba şi Premiul I la etapa
Ioana literatura română — judeţeană
“Universul cunoaşterii prin | Participare la etapa 300
lectură” naţională
Olimpiada de geografie/ Menţiune — etapa
Concursul naţional Terra judeţeană
2. | Boncea Loredana- | a V-a Olimpiada de limba şi Menţiune — etapa 300
Nicoleta literatura română — judeţeană
“Universul cunoaşterii prin
lectură”
3, Jurca Denisa- a Vl-a Olimpiada de religie Menţiune — etapa 300
Maria ortodoxă judeţeană
4. | Vlad Briana-Alexa | a VIII-a Olimpiada de limba şi Premiul 1 la etapa 300
literatura română — judeţeană
“Universul cunoaşterii prin | Participare la etapa
lectură” naţională
Premiul II la etapa
naţională
Bucureșci, 13.06.2025
PREȘEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ:
Demian Mihai i SECRETAB6ENERAL,
A N
Paul Codfuţa-Șabina
CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL AL
COMUNEI,DUPĂ SEMNĂTURA PREȘEDINTELUI DE ȘEDINȚĂ ŞI CEA A
SECRETARULUI GENERAL AL COMUNEI
LOCAL NR.
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADE TĂRII BUTARARII CONSILIULUI
Semnătura persoanei
ein Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN responsabile să
L efectueze procedura
0 1 2 3
Adoptarea hotărârii, potrivit codului administrativ,
s-a făcut, prin vot deschis, cu majoritate:
a simplă prabsolută a calificată
: Art.5 lit. cc) Art.5 lit. dd) Z j
Art.5 lit. ee) y i SR
5 Voturi Voturi 9 a
DR pentru: 9 pentru: Pa Ar
Pe — Voturi Voturi
oturi z seen g sed
împotrivă: împotrivă:__ împotrivă:__
„o — | Abţineri:_ Abţineri:
Abţineri: sa ——
Nua Nua
Nu a votat: Mila .
ai votat: votat:
2 |Comunicarea către primar A d 4
3 |Comunicarea către prefectul judeţului /e FA) CV
4 |Aducerea la cunoştinţa publică 08 /
Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter
= 00 Pelete I_/
individual =
6 Hotărârea devine obligatorie sau produce efecte! E,
juridice, după caz
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.