Hotărâre privind constituirea Consiliului Comunitar Consultativ al comunei Bucovat, judeţul Timis și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare
Denumire
Hotărârea nr. 92 din 2024 a Consiliului Local Bucovăţ
Se înființează Consiliul Comunitar Consultativ pentru Protecția Drepturilor Copilului din comuna Bucovăț și se aprobă Regulamentul său de organizare și funcționare. Membrii vor fi aleși din reprezentanți ai autorităților, instituțiilor și comunității, iar mandatul se reînnoiește la fiecare 2 ani sau ori de câte ori este necesar prin hotărârea Consiliului Local, pentru a sprijini protecția copiilor. Pentru locuitori înseamnă că vor exista principii de lucru clare (interesul superior al copilului, nediscriminare, colaborare) și un cadru oficial pentru relaționarea între școală, primărie, dascăli, medici, biserici și poliție în spețe legate de copii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art. 1.
Consiliul Comunitar Consultativ - CCC privind Protecţia Drepturilor Copilului a fost înfiinţat prin HCL, conform Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Art. 2.
Mandatul membrilor Consiliului Comunitar Consultativ privind Protecţia Drepturilor Copilului se reînoieşte din 2 în 2 ani, sau se reactualizează componența cănd situația o impune prin Hotărârea Consiliului Local, la nominalizarea instituţiilor implicate în protecţia drepturilor copilului.
Art. 3.
Nominalizarea membrilor pentru Consiliului Comunitar Consultativ privind Protecţia Drepturilor Copilului se face avându-se în vedere disponibilitatea şi influenţa acestora asupra membrilor comunităţii, precum şi receptivitatea la problematica socială.
Art. 4.
Principiile care stau la baza funcţionării Consiliului Comunitar Consultativ privind Protecţia Drepturilor Copilului:
Respectarea interesului superior al copilului;
Recunoaşterea valorii fiecărei persoane;
Asigurarea egalităţii de şanse şi nediscriminare;
Abordarea comprehensivă, globală şi integrată;
Cooperarea şi parteneriatul.
Art. 5.
Consiliului Comunitar Consultativ privind Protecţia Copilului este obligat să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege.
Cap. II : OBIECTUL ACTIVITĂŢII
Art. 6.
Scopul Consiliului Comunitar Consultativ privind Protecţia Drepturilor Copilului este de a sprijini activitatea de asistenţa socială, prin promovarea interesului superior al copilului.
În îndeplinirea mandatului, activitatea comisiei urmăreşte în principal:
promovarea şi respectarea drepturilor copilului;
prevenirea separării copilului de părinţi şi sprijinirea familiei pentru a îşi asuma responsabilităţile de supraveghere, îngrijire şi educare a copiilor;
prevenirea abandonului şcolar, a delicvenţei juvenile, a consumului de droguri;
promovarea unui stil de viaţă sănătos.
Art. 7.
Funcţiile Consiliului Comunitar Consultativ privind Protecţia Drepturilor Copilului sunt:
1. consultativă
2. de colaborare
3. de intervenţie primară
Art.8.
Activitati compatibile cu natura şi rolul Consiliului Comunitar Consultativ privind Protecţia Drepturilor Copilului:
identificarea copiilor aflaţi în dificultate
organizarea de activităţi educative la nivel comunitar
organizarea de campanii de informare pe diferite teme
analizarea unor aspecte sociale care privesc comunitatea in anasamblu
recom
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.