29 septembrie 2025

HCL 88/2025 Buciumeni adoptată

Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați și Devizul General actualizat pentru proiectul „Extindere rețea de canalizare în satul Valea Leurzii, comuna Buciumeni”, în baza documentației pregătite

Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați și Devizul General actualizat pentru proiectul „Extindere rețea de canalizare în satul Valea Leurzii, comuna Buciumeni”, în baza documentației pregătite. Înseamnă pentru localnici că investiția va avea fonduri și termene de execuție actualizate, iar lucrările de canalizare vor fi finanțate din fonduri publice conform noilor cifre. Vor apărea propuse etape și cheltuieli, iar lucrările pot demara în conformitate cu noile date, cu impact asupra zonei Valea Leurzii prin extinderea rețelei de canalizare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați. aferenţi proiectului de investiţie „Extindere rețea de canalizare în satul Valea Leurzii. comuna Buciumeni. județul Dâmboviţa” din cadrul documentaţiei tehnico-economice, făza S.F.. conform Anexei nr.l care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 88 din 2025 a Consiliului Local Buciumeni
Titlu oficial
HCL NR 88 DIN 29.09.2025
Emitent
Consiliul Local Buciumeni
Număr
88 / 2025
Data
29 septembrie 2025
Localitate
Buciumeni, județul Dâmbovița
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL DÂMBOVIȚA COMUNA BUCIUMENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 88 din 29.09.2025 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizaţi şi a Devizului general actualizat aferenţi proiectului de investiţie „Extindere reţea de canalizare în satul Valea Leurzii, comuna Buciumeni, județul Dâmbovița” Consiliul Local al comunei Buciumeni, județul Dâmboviţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 29 septembrie 2025, având în vedere: - referatul de aprobare al primarului comunei. în calitatea sa de inițiator al proiectului de hotărâre. înregistrat sub nr. 8940/23.09.2025; - raportul Compartimentului Buget. Contabilitate. Achiziţii Publice. înregistrat sub nr. 8941/23.09.2025: - rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului local Buciumeni: - prevederile HCL nr.97 din 18.11.2024 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici aferenţi şi a Devizului General pentru obiectivul de investiție „Extindere reţea de canalizare în satul Valea Leurzii. comuna Buciumeni, judeţul Dâmboviţa”: - prevederile HCL nr. 88 din 30.08.2024 privind aprobarea Notei conceptuale şi a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiţie „Extindere rețea de canalizare în satul Valea Leurzii. comuna Buciumeni, județul Dâmboviţa”: - Documentaţia tehnico-economică faza S.F. privind Proiectul nr. A2333/2024 pentru obiectivul de investiţie ..Extindere reţea de canalizare în satul Valea Leurzii, comuna Buciumeni. judeţul Dâmboviţa”. întocmită de S.C. ANDERSSEN SRL laşi: - prevederile art.44 alin.(l) din Legea nr.273/2006 privind Finanţele publice locale. cu modificările și completările ulterioare: - prevederile art.2 alin.(42) din Legea nr.141/25.07.2025 privind unele măsuri fiscal bugetare: - prevederile HG nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice. cu modificările și completările ulterioare: În temeiul prevederilor art.129 alin.(2) lit.b). lit.c). alin.(4) lit.a). lit.d). art.139 alin.(3), art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați. aferenţi proiectului de investiţie „Extindere rețea de canalizare în satul Valea Leurzii. comuna Buciumeni. județul Dâmboviţa” din cadrul documentaţiei tehnico-economice, făza S.F.. conform Anexei nr.l care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă Devizul general actualizat care este parte integrantă din documentaţia menționată anterior întocmit de SC ANDI-RSSIN SRI. şi care se constituie ca Anexa nr. 2a prezentei hotărâri. Art.3. Orice modificare a indicatorilor tehnico-economici aprobaţi va ti prezentată Consiliului Local al comunei Buciumeni, în vederea actualizării acestora. Art.4. Se mandatează reprezentantul legal al UAT Comuna BUCIUMENI, dl Primar Pavel Ion. pentru a semna în numele și pe seama UAT comuna BUCIUMENI toate documentele necesare aducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri. Art.5.(1). Primarul comunei, prin compartimentele de specialitate ale aparatului propriu. va duce la indeplinire prezenta hotărâre. (2). Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei. în termenul prevăzut de lege. Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa, Primarului Comunei. persoanelor şi instituţiilor interesate, şi se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul primariei şi postare pe pagina de internet www.buciumeni.ro. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ. Consilier local, Secretarul General al Comunei, PETRESCU ION STANCU Melania-Carmen H Consilieri in functie Consilieri prezenti Nr.voturi “pentru” „Nr.voturi “impotriva”! Nr.abtineri Ă 13 i 13. 13 | 0 0 Redactata in 7 exemplare originale/SIM

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: buciumeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala