29 august 2025

HCL 82/2025 Buciumeni adoptată

Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați pentru proiectul „Refacere și punere în siguranță drum acces Gârlă în Jos, satul Valea Leurzii, comuna Buciumeni”

Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați pentru proiectul „Refacere și punere în siguranță drum acces Gârlă în Jos, satul Valea Leurzii, comuna Buciumeni”. Decizia înseamnă că se aprobă termene, costuri și surse de finanțare pentru reabilitarea drumului, pe baza unui parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală, pentru a asigura Siguranța și accesul în zonă. Pentru locuitori, proiectul poate face drumul mai sigur și mai ușor de parcurs, cu eventuale perioade de execuție și impact asupra traficului în timpul lucrărilor, finanțarea fiind gestionată conform documentelor finanțării publice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici aterenţi proiectului de investiţie „Refăcere şi punere în siguranță drum acces Gărlă în Jos. satul Valea Leurzii. comuna Buciumeni, județul Dâmbovita” din cadrul documentaţiei tehnico-economice. faza S.F. contorm Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 82 din 2025 a Consiliului Local Buciumeni
Titlu oficial
HCL NR 82 DIN 29.08.2025
Emitent
Consiliul Local Buciumeni
Număr
82 / 2025
Data
29 august 2025
Localitate
Buciumeni, județul Dâmbovița
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL DÂMBOVIȚA COMUNA BUCIUMENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 82 din 29.08.2025 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizaţi pentru obiectivul de investiţie „Refacere şi punere în siguranță drum acces Gârlă în Jos, satul Valea Leurzii, comuna Buciumeni, județul Dâmbovița” Consiliul Local al comunei Buciumeni, județul Dâmboviţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 29 august 2025. având în vedere: - referatul de aprobare al primarului comunei. în calitatea sa de iniţiator al proiectului de hotărâre, înregistrat sub nr.7831/22.08.2025; - raportul Compartimentului Buget, Contabilitate, Achiziţii Publice, înregistrat sub nr.7833/22.08.2025: - rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local: - prevederile HCL nr.49 din 29.04.2025 privind asocierea comunei Buciumeni prin Consiliul Local Buciumeni cu Judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa. în cadrul „Programului Judeţean de Dezvoltare Locală Dâmboviţa pentru perioada 2021-31.12.2028 (PIDL).. pentru obiectivul de investiţie „Refacere şi punere în siguranţă drum acces Gârlă în Jos. satul Valea Leurzii, comuna Buciumeni, județul Dâmboviţa”: - prevederile HCL nr.19 din 25.02.2025 privind aprobarea Expertizei Tehnice, Studiului de Fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „.Retacere și punere în siguranță drum acces Gârlă în Jos. satul Valea Leurzii, comuna Buciumeni. judeţul Dâmboviţa”: - prevederile HCL nr.18 din 25.02.2025 privind aprobarea Notei conceptuale şi a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiţie .„.Refacere şi punere în siguranță drum acces Gârlă în Jos. satul Valea Leurzii, comuna Buciumeni. județul Dâmboviţa”; - Expertiza tehnică de specialitate privind obiectivul de investiţie „Refacere şi punere în siguranță drum acces Gârlă în Jos, satul Valea Leurzii. comuna Buciumeni, județul Dâmboviţa”. întocmită de SC E.U. BEST PUBLIC CONSTRUCT SRL/ Expert tehnic atestat Dr. Ing. Marin George Cătălin: - Documentaţia tehnico-economică faza S.F. privind Proiectul nr.07/2024 pentru obiectivul de investiţie ..Refacere şi punere în siguranță drum acces Gârlă în Jos, satul Valea Leurzii. comuna Buciumeni. judeţul Dâmboviţa”, întocmită de SC E.U. BEST PUBLIC CONSTRUCT SRL- Proiectant de specialitate SC TOTAL ROAD SRL . Bucureşti: - prevederile art.2 alin. (42) din Legea nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal bugetare: - prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale. cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile HG nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conţinutul -cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice. cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.129 alin.(2) lit.b), lit.c). alin.(4) lit.a). lit.d), art.139 alin.(3). art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2010 privind Codul administrativ. cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici aterenţi proiectului de investiţie „Refăcere şi punere în siguranță drum acces Gărlă în Jos. satul Valea Leurzii. comuna Buciumeni, județul Dâmbovita” din cadrul documentaţiei tehnico-economice. faza S.F. contorm Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă actualizarea Devizului general care este parte integrantă din documentaţia menţionată anterior întocmit de EU. BEST PUBLIC CONSTRUCT SRL-Proiectant de specialitate SC TOTAL ROAD SRL şi care se constituie ca Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre. Art.3. Orice modificare a indicatorilor tehnico-economici aprobaţi va fi prezentată Consiliului Local al comunei Buciumeni, în vederea actualizării acestora. Art.4. Se mandatează reprezentantul legal al UAT Comuna BUCIUMENI, dl Primar Pavel Ion. pentru a semna în numele şi pe seama UAT comuna BUCIUMENI toate documentele necesare aducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri. Art,5.(1). Primarul comunei, prin compartimentele de specialitate ale aparatului propriu. va duce la îndeplinire prezenta hotărâre. (2). Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei. în termenul prevăzut de lege, Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa. Primarului Comunei. persoanelor și instituţiilor interesate. şi se aduce la cunoștință publică prin afişare la sediul primariei şi postare pe pagina de internet www.buciumeni.ro. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ. Consilier local, iu ua Secretarul general al Comunei, DRĂGHICI Cătălina d a PEN STANCU Melania-Carmen Onu — Consilieri in functie | Consilieri prezenti |Nr.voturi “pentru” Nr.voturi “impotriva” | Nr.abtineri 13 _ A | 5 ] 0 0 Redactata in 7exemplare originale/SIM

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: buciumeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala