31 octombrie 2023

HCL 106/2023 Buciumeni adoptată

Se aprobă impozitul pentru anul 2024 pentru vehiculele grele de 12 tone sau mai mult, conform prevederilor Codului Fiscal

Pe scurt

Se aprobă impozitul pentru anul 2024 pentru vehiculele grele de 12 tone sau mai mult, conform prevederilor Codului Fiscal. Practic, locuitorii care dețin astfel de vehicule vor plăti un impozit pentru anul viitor, iar cuantumul se stabilește potrivit legii; textul menționează în special eventualele valori și termene conform normelor fiscale. Semnifică o nouă taxă locală ce intră în bugetul local al comunei Buciumeni în 2024.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se stabileşte impozitul pe anul 2024 la vehiculele de 12 tone sau peste 12, prevăzute la art. 470 alin.(5) şi (6) din Legea nr. 227015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin indexarea anuală în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva nr.1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 106 din 2023 a Consiliului Local Buciumeni
Titlu oficial
HOTARAREA NR 106 DIN 31.10.2023
Emitent
Consiliul Local Buciumeni
Număr
106 / 2023
Data
31 octombrie 2023
Localitate
Buciumeni, județul Dâmbovița
Stare
adoptată

Pe același subiect în Buciumeni

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIŢA COMUNA BUCIUMENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 106 din 31.10.2023 privind stabilirea impozitului pe anul 2024 la vehiculele de 12 tone sau peste 12 prevăzute la art.470 alin.(5) şi (6) din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările si completările ulterioare Consiliul Local al comunei Buciumeni, judeţul Dâmbovița, întrunit în ședința ordinară din data de 31 octombrie 2023, având în vedere: - referatul de aprobare al Primarului comunei, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.9302 din 03.10.2023; - raportul Compartimentului Impozite şi Taxe Locale înregistrat sub nr. 95570/11.10.2023; - anunţul. înregistrat sub nr.9303 / 03.10.2023; - rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local: - prevederile art. 491 alin 111 si 2 ale titlului IX din Legea nr. 2272015- privind Codul Fiscal , cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile Directivei 1999/62/ CE de aplicare la vehiculele grele de marfa pentru utilizarea anumitor infrastructuri; - Hotararea Consiliului Local Buciumeni nr. 52/24.04.2023 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale si a altor sume cuvenite bugetului local al comunei Buciumeni pentru anul 2024; - prevederile art.56, art.120 alin.(1), art.121 alin.(1) şi (2), art.139 alin.(2) din Constituţia României, republicată; - prevederile art.4 si art.9 pet.3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificată prin Legea nr.199/1997, - prevederile art.27 din Legea nr.273/2006 privind Finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de Procedură fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională in administrația publică, cu modificările si completările ulterioare; - rata de schimb a monedei euro comunicată pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei care conform Jurnalului Oficial al Uniunii Europene a fost de 4,9735 lei în prima zi lucrătoare a lunii octombrie; În temeiul art.129 alin.(4) lit.c), art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă nr.57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ „cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se stabileşte impozitul pe anul 2024 la vehiculele de 12 tone sau peste 12, prevăzute la art. 470 alin.(5) şi (6) din Legea nr. 227015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin indexarea anuală în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva nr.1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Prezenta hotărâre intră în vigoare de la data de 01 ianuarie 2024. Art.3.(1). Primarul comunei, prin Compartimentul Impozite şi taxe locale, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre. (2). Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa, Primarului Comunei, persoanelor şi instituţiilor interesate, și se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primariei şi postare pe pagina de internet www.buciumeni.ro. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretarul general al Comunei, UNGUREANU ELUNIA STANCU Melania-Carmen Consilieri în funcție Consilieri prezenţi Nr.voturi pentru Nr.voturi împotrivă Nr.abţineri 13 13 13 0 0 Redactat in 7 exemplare originale/RE

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: buciumeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala