Hotărâre privind aprobarea modificării și completării Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor în Judeţul Suceava, precum și împuternicirea Președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor în Județul Suceava să semneze, în numele și pe seama membrilor Asociației, Actul adițional de modificare și completare a Statutului Asociației prevăzut în Anexa la prezenta hotărâre
Denumire
Hotărârea nr. 66 din 2023 a Consiliului Local Broșteni
Se aprobă modificarea și completarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor din Județul Suceava, iar Președintele Asociației este împuternicit să semneze Actul adițional în numele tuturor membrilor. Schimbările vizează reguli de funcționare ale asociației (drepturi și obligații ale membrelor, modul de conducere etc.) și intră în vigoare pentru gestionarea eficientă a serviciilor de colectare și tratare a deșeurilor în județ. Pentru locuitori, asta poate însemna îmbunătățiri ale serviciilor, eventual optimizarea costurilor și transparența deciziilor, dar finalitatea depinde de conținutul exact al modificărilor din statut.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art. 1. – Denumirea Asociaţiei este „Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor în Judeţul Suceava”, conform dovezii privind disponibilitatea denumirii nr. 64911 din 21.08.2008, eliberată de Ministerul Justiţiei. Asociaţia va avea ştampilă şi însemne proprii.
Art. 2. – (1) Sediul Asociaţiei este în România, municipiul Suceava, strada Ştefan cel Mare nr. 36, judeţul Suceava, cod 720026, sediul Consiliului Judeţean Suceava, camera 206.
(2) Sediul Asociaţiei va putea fi mutat în orice alt loc, aflat pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre, în baza unei hotărâri a adunării generale a Asociaţiei, sau a consiliului director, conform prezentului statut.
Art. 3. – Asociaţia este constituită pe o durată nedeterminată, începând cu data înscrierii sale în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
CAPITOLUL II – SCOPUL ŞI OBIECTIVELE ASOCIAŢIEI
Art. 4. – (1) Asociaţia se constituie în scopul înfiinţării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de gestionare a deşeurilor (denumit în continuare „Serviciul”) pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente Serviciului pe baza strategiei de dezvoltare a Serviciului (denumită în continuare „Strategia de dezvoltare”).
(2) Modalitatea de gestiune a serviciului/serviciilor va fi stabilită prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Asociaţii declară că interesul comun ce stă la baza constituirii Asociaţiei este interesul general al locuitorilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre pentru îmbunătăţirea calităţii Serviciului, în condiţiile unor tarife şi/sau taxe care să respecte limitele de suportabilitate ale populaţiei şi principiul poluatorul plăteşte, atingerea şi respectarea standardelor europene privind protecţia mediului înconjurător, precum şi creşterea capacităţii de atragere a fondurilor pentru finanţarea investiţiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului.
Art. 5. – (1) Obiectivele Asociaţiei sunt următoarele:
a) Să elaboreze şi să aprobe Strategia de Dezvoltare a Serviciului;
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.