29 iunie 2025 · Inițiator: Primarul orașului Breaza, Bogdan Cristian
HCL 78/2025 Breaza adoptată
Hotărâre privind declararea de uz și interes public a unor bunuri realizate în cadrul proiectului ”CL5- Captare Valea lui Bogdan, SPA Breaza și Comarnic, extindere rețea de distribuție a apei în orașele Breaza și Comarnic, jud. Prahova”, finanțat și realizat prin Programul Operațional Sectorial Mediu și Programul Operațional Infrastructură Mare
Denumire
Hotărârea nr. 78 din 2025 a Consiliului Local Breaza
Consiliul Local Breaza declară ca bunuri de uz și interes public rețelele de canalizare și stațiile de Pompare a apelor uzate, rezultate din proiectul CL5- Captare Valea lui Bogdan, SPA Breaza și Comarnic, extindere rețea de distribuție a apei în orașele Breaza și Comarnic. Aceasta înseamnă că utilitățile respective intră în domeniul public și vor fi administrate pentru folosirea cetățenilor, fiind finanțate din fonduri nerambursabile prin programele POS Mediu și Infrastructură Mare, iar gestiunea și eventualele lucrări viitoare se vor face în interesul comunității. Practic nu există costuri imediate pentru locuitori pe lângă faptul că extinderea îmbunătățește distribuția apei și canalizarea în orașe.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Aprobă declararea ca bunuri de uz şi interes public a reţelelor de canalizare şi
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL BREAZA
HOTĂRÂRE
privind declararea de uz și interes public a unor bunuri realizate în cadrul
proiectului ”CLS- Captare Valea lui Bogdan, SPA Breaza și Comarnic,
extindere rețea de distribuție a apei în oraşele Breaza și Comarnic, jud.
Prahova”, finanţat și realizat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu și
Programul Operaţional Infrastructură Mare
Având în vedere referatul de aprobare nr. 18210/28.05.2025 formulat de dI.Novac
Bogdan Cristian, Primarul oraşului Breaza;
Ținând seama de:
- raportul de specialitate nr. 18223/28.05.2025 întocmit de şeful Serviciului
Financiar Contabil- dna Sichim Elena;
- raportul de specialitate nr. 20470/24.06.2025 întocmit de reprezentantul Biroului
urbanism și amenjarea teritoriului;
- avizul Comisiei pentru prognoză, dezvoltare economico-socială, buget-finante,
administrarea domeniului public şi privat, administrarea serviciilor publice furnizate din
cadrul Consiliului Local al oraşului Breaza;
- Procesul-Verbal nr. 18206/28.05.2025 al Comisiei speciale de inventariere a
domeniului public şi privat al orașului Breaza, actualizată prin Dispoziţia Primarului
nr.10/2021;
- avizul nr. 20471/24.06.2025 al secretarului general al oraşului Breaza;
În conformitate cu prevederile:
- art.2 lit. j , 10 alin. (6) din Legea 51/2006, serviciilor comunitare de utilităţi publice,
republicată cu modificările şi completările ulterioare;
-art.3, lit.e și art. 4 alin. (3) din Legea 241/2006 serviciului de alimentare cu apă şi de
canalizare, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- Normele metodologice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc
domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, aprobate
prin HG nr. 392/2020;
- art. 129 alin. (1), (2) lit c, art. 286 alin. (1) şi alin. (4), art. 289 alin. (1)-(4), pct. 4 din
Anexa 4 la OUG nr. 57/2019 Codul administrativ aprobat prin OUG nr.57/2019, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.196 alin. (1) lit. “a” coroborat cu art. 139, alin. (1), alin. (3)
lit. g din Codul administrativ aprobat prin OUG nr.57/2019, cu modificările şi completările
ulterioare;
Consiliul Local al oraşului Breaza adoptă prezenta hotărâre:
Art.1. Aprobă declararea ca bunuri de uz şi interes public a reţelelor de canalizare şi
a stațiilor de pompare ape uzate, lucrări realizate în cadrul Proiectului *CL5- Captare Valea
lui Bogdan, SPA Breaza și Comarnic, extindere rețea de distribuţie a apei în oraşele Breaza
şi Comarnic, jud. Prahova”, finanțat şi realizat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu
şi Programul Operaţional Infrastructură Mare, identificate în Anexa care face parte din
prezenta hotărâre.
Art.2.Bunurile menţionate în prezenta hotărâre vor face obiectul actualizări
Inventarului domeniului public al orașului Breaza, la Cap. Reţele, branșamente, cemtrale
termice și alte asemenea bunuri destinate prestărilor de servicii locale, secțiunea bunuri
imobile, atestat prin HG nr. 25/2008, conform procedurilor prevăzute de OUG nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi a Normelor
metodologice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi
privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, aprobate prin HG nr.
392/2020
Art.3. Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija Compartimentului Administraţie
Publică Locală: Instituţiei Prefectului Prahova, Compartimentului urbanism şi amenajarea
teritoriului, Serviciului Financiar Contabil din cadrul Primariei oraşului Breaza.
Contrasemnează,
Secretar general oraş,
Goran Maria Cătălina
Preşedinte de şedinţă,
Consilier local,
Ciupală Constantin-Florin
Breaza, 30 iunie 2025
Nr.78
310H8)N S|eya|duI09 L790€ |ensepeo -u
IS |He9Iypouu no '6407//8
"1U 9N0 El p exsuy Z -ojuouie$ueuq: JU
SC02'20'€|/S/ss 'D-9uluugo "u '0| ud Qlad-leuale A
'U Sud VIU! Qy -njaueig
-9Jepaud ap |000]01d 9,'8us'z€ SZ0Z ui p8 awifun] | Iunpgd ':s gde eajoy €
91208)/N 9|ueya|du0o GSOLE IeNsepeo -u
1S 8]|J9!/pouu no '6,02//8 - uepiy onq /-
U 9N0 el p exsuy pe -ouawesue.q'u
707 '70'€,/s/s8 “€-9UIUIgO “1U '0|, ud Qldd-lene)e i
"au auuuud LU Qy, -nqaueiq NSoSeIEW
-91epe1d ap |090]01d Y0'199'96£ SZ0Z Wu 9,9 awifun] '9S Bde e9joy Z
912018)|n 9|ueya|duioo 080L€ |esepeo -u
!S 8|J9!1pouu no '6,02//g - ueipu onq /-
U 9NO el p exauy 9 -ojuawesue.q'u
S202'20'€|/8/ss “p-ouulgo “1 “0 ud Qlad-leueej
“1U ouuuud “Uutu Qy j-nqaueiq
-91ep81d ap 109001 0S'9€9'8£p SZ0Z W j'979 auuifun] | ininze- :s gde eajoy [ă
9 E] LA € (4 V 0
912OPaA0p 279 ayje nes (NOU) Spa
ajațețiioa aa eaunusa JE3u8Au! ednp nes 91291J19u3p! ap 2yuawa| inpnunq esuuunueg | 2E9W/selo "9
„eenmoe gowpunț evjenus | SP 99I20IEA | 4 ăi | | SPRIE i.
318OWI lănNna
ouqnd sa199u! $ Zn ap ayee|99p „enoye1d "pn| “oiuewuog 1$ ezeag ajase10
uj jede e aținqusip ap eajei a1apulyxo o1ueui09 1$ ezea8 Vas 'uepBog inj ea|eA 91e)de9 -S19,, INjnAp9a1qo |nupeo ui ayezijeai ununq |oqeL
SZ0Z'90'0€/8/1u vZvaH8 1907 ININNISNOD V3UYIYLOH el yXaNV
S0Z'20'€|/s/ss
"U 9ujuuud
d-Suueo "1u "Op ud GIăd-1eHeepi
UI Oy -n.qSueiQ
-9lepa1d 8p 109001 1'696'078 SZ0Z W S'006 auniBuny | ue. :ns ede Bajo
9Ieouen |ueyajduio9 L90L€ ieusepeo "1u
!S 8]|J9!jpouu no '60z//g - Hjueupiy onq g-
Ju 9N0 el p exouy 6| -a)ueuiesue.q-.u
SZ02'20'€//s/ss '€-ouluugo "1u '0|, ug 0l3d-l2u312p
“U 9unuud VIU 0 | p-nyaweig injnuefe)s
-9Iepa1d 3p 109001 Vb'786'922 SZ0Z Ul p6€ euwifun] "NS gde eajoy
PLOLE leHsepeo -u
= tjueupiy 9nq Q-
Q -ojueuesueuq'u
“0-BUl8o Ju "0 ud Qlaa- I2u8)2W
Ut Oy p-nqaueiq
W 09 auwiGun
81e0u8)|n ejueya|duuo9 = 1jueupiy 9nq z-
1S e]/Jeo!ypou! no '6407//g / -9MuauleSueiq'u
1U 9N0 el p exsuy “0-9ulugo Ju '0,| ud Qlaad- J2u92W
SC0Z'20'€//s/ss WU! Q0Z-nauueig |
"Ju ouuud U p'pg auwi6un] nosajnpey
-eJepaud ap |090]01g 60'2Sb'pu S207 LU '69 — leo) awuifun d '1]S gde esjay
81e0ay/n 9|ueya|duo9 1160€ '06792 lesepeo -„u
IS a/leoppotu no '640z//g - Vjueuplu 9nq py-
Ju 9N0 el p exeuy 86 -e)uawesue.q-.u
SC0Z 'Z0'€|/s/ss “Z-BUIUIgO 1U '0y, ud Qlăd- JEu9)eW
"u aujuuud Wu! Qj j-nqauieiq
-818p81d 9p |090]04g S4'VE6'S98 S202 4 s6z| awiGun7 | !ninielg ns ede 8j94
aJeoia)n a|ueyajduioo 1660€ lejsepeo -uu
!S 8]/JeoIypouu no '6,0z//g - ue/piuy ong p-
Ju 9N0 el p exeuy 22 -9juauesue.q-1u
S00Z'20'€1/s/ss “€-BUIUIgO -1U '0), ud Olăd eee A
1u sud Uuuu Oy -ngeueiQ
-918p81d 8p 09004 9S'140'/97 Sz0z ui 6'pjp ewi6un] I9ISIleg "us gde 8/94
8Je0/8y|N ajieyajdui09
!S 8|189!ypoul n9 '6407//S
"1 9N0 | p exeuy
€860€ |e.seped "u
- ueuply onq g-
CAR -ajusuesueuq-u
S007'20'€|/S/ss '0-8Uluugo "1U '0|, ud Qlad-leueep
"1U aud Vu! Qj j-ngaueiq J0|8jle0
-9lepad ap |090]01q GL'VZE'ZOL SZ0Z ul /'05 auiun 'S gde eajoy EL
eJe0Hayn e|ueya|duoo 880L€ |eNsepeo -1u
!S 9]/9Iypouu no '6,02//$ - Hue.ply Ong g-
1 9N0 el p exsuy 87 -ejuawesue.q-.u
S002 '20'€/s/s8 “€-8ululgo '1U '0p ud Qlaa-leuoeW
"1U ultuud VIU! Qj p-nyeueiq ININPunid
-918p81d 9p |090]04g 10'€8£'Zpe SZ0Z ui /'649 auiGun 'S gde Bajo (A)
81e0u8)|n 9|Je]a|duuo9
1 8|!19Jjpouu no '6402//8 - u2pIy Ong |z-
1U 9N0 el p Ex9uy LE -ouauesue.q'u
SC02'20'€/s/ss “E -BuluIgo "1 '0j, ud Ql3d-leuojeji
"1 aud ULUI SE -NauueIq
-9lepad ap |090]01d 17'98b'191'4 SZ07 u gsgz auifun” IN ede eajey [AA
eJeoa)jn 9|ueya|duoo 9080€ |esepeo -u
1$ 9|He9I/pouu no '6L07//S - ljueapiy Ong g-
'U 9NO el p exsuy VE -ojuawesue.q'u
S002'20'€/s/s8 “V-9ululgo "Ju '0|, ud Qldd-leuoie
"1U ouuuud LuLu Qj j-ngaueiQ injn6ueio
-918p81d 9p |090]04q 8S'0ss'9pe SZOZ ui p9 auiun 1]S gde eajoy 0
9Je0u8jn 9|uea|duuoo LO80€ |esepeo -u
IS 8|!Ie9IJpouu n9 '6107//s - Hue.piy onq s-
"U 9N0 el p exsuy 87 -ojuswesue.q-.u
S002'00'€/s/ss “Z-BUlUI89 '1U '0y ud Qlăa-leuelej
“1U aujtuud VIU! Qj j-nyauue!Q J0|8zg9e0%
-Q1epa1d 9p |090)0d] 60'905'p8z S207 W 08y auuifun] "1pj de eajoy 6
9108yn a|eya|duuoo
IS 9|e9Iypotu no '6407//8
U 9NO El p exauy
P10€ '9960€ '6p60€ lesepeo "u
- ljueuplu onqj |-
£€ -e)uowesue.q'u
1S 8]eOIJpouu! no '6L07//S
U 9NO El p exsuy
- jueiply Ong g-
VE -ojuawesue.q'1u
SZ0C'20'€|/s/ss “G-9UltuBo "U '0j ud Qlad-leuoep
"1 aud Wu! Qj j-ngaueiq
-9lepaid 9p |090J01 2670: SZ0Z Wu €'008 auifun” | erpg.O '.)s gde eajoy 84
91808y|n ajeya|duuoo S8OL€ lesepeo -1u
IS 8|HIB9Ippoul n9 '6107//8 - ljue.plu onq g-
U 9NO El p exeuy 9, -ojuouesue/q'u
SC02'20'€|/s/ss “-9UluBo "1U '0j ud Qldd-leuoeA
"1U euuuud Wu 0| j-nnaueig |SNI9Sag
-9epaud ap |090)01d 90'254'864 SZ0Z i Z'09g auwuifun” '1S gde eajoy 1
2Je09)N 9|eya|duioo CELE '9E60€ le.sepeo -u
1S 8]JJe9Ippotu no '602//8 - ljueJply Ong p|-
"1 9N0 el p exsuy 2Ş -ajuowesue.q'1u
SC02 '20'€,/s/s8 “G-BUluIBo “1 '0y, ud Qlad-leneei
'1U auluuud VIU! Qj j-nyawueiQ Injnsa.nW
-9Jepaud ap 109001 €L'Pb6'peL SZ0Z WU 9'65z | auifun] "S ede pajo 9
9Je08)/n 9|eya|duioo 8760€ |esepeo -u
1S 9|Je9!Jpotu no '6,02//3 - IjUeIpiuj ONQ p-
'1U 9NO el p exeuy PI -9)uawesue.q'u
S00Z'20'€/s/ss “0-8Uluugo “Ju '0|, ud Qlăd-leuo)e2W
“1U aultuud Wu! Qj p-ngaueiq Jez9J9y
-2lepad ep |090]01d 62'2b9'1bi Sz0Z u €',/z awiGun 'S gde eajey SI
VILLE lNSepeo -Ju
- ljue.piy Ong 9|-
29 -ejuouiesue.q'1u 'p-auluugo "1u
OV ud Ql3d-leueej
91e08)|n a|eya|duuo9 LIU! SZ j-nyaueiQ
!S 9|e9)potu no '6402//8 V'9/p auiBun]
1U 9N0 El p exsuy '0L Ud Qlaa-leueej
SC07'20'€|/8/ss uuui 0y j-njoweiq
“Ju 9uluuud Wu Z'pyţ auifun ljueqooq
-9lepad 8p |090]01d 60'06£'206 SZ0Z UI €'06$ | eleyoy auuiGun "AS ede eajoy d)
91e08n ajueyejduioo
!$ 9J/1e9//pou n9 '6L07//S
"U 9NO el p Exsuv
/V0LE lensepeo "1u
- ue.piy Ong 0|-
9z -ejusuesue.q'u
SZ07'Z0'€|/8/s8 “Z-BUluI8o '1U '04 ud Qlad-lenajej
"1U euuuud Wu 0j j-nnaueiq 10|8/e0udeg
-91epa1d 2p |090J01d 61'890'p/ SZ0Z ui j'€9g awiGun '1]S gde eajoy £z
910|J8y|n 9|ea|duoo P90L€ |esepeo “u
IS 8|J29!/pouI no '6407//S - jue.plu onq Z-
U 9NO El p ex9suy VL -9JuaueSue.g'Ju
SZ07'70'€1/8/ss (0-8UIugo "1 '0y ud Qlad-leneei
"1U euuuud VIU! Qj -nnaueiQ
-9Jepaud ep 109001 WS'90b'£04 SZ0Z W 9'48y auifun] | 10leinp '.s gde esjoy [44
918018 9jeya|duioo9 CELLE lesepeo "u
1S a|ue9Iipotu No '6,07//8 - Hueuply onq z|-
U 9N0O El p exsuy 09 -ojuauiesue.q'1u
S207'20'€/8/s8 “9-Bululgo 'JU '0| ud Qlăd-leuete
"1U 9uluuud WU! Qj j-naueiq J0|9zun12
-91epa1d ap |090)01d V9'8bL'6/9 207 U 8'ze0| aui6un '9S gde e9joy [IA
9Je0ua)jn a|eya|dui09 6€60€ le.sepeo '.u
IS a|Je9Jpotu no '6,07//S ljueiply onq Z-
"U 9N0 El p exsuy P -9juauesue.q'.u
S207'20'€1/8/s8 “0-8Uluugo 'JU '0|, ud Qlad-leueeW
"1U euuulud Wu Q| j-njaweiq J0J8)9/e61e
-9lepaud ep |000]01d 65'248'SZL SZ0Z ui s'ozz auwuiGun 'S 8de eajay 07
91808|n aeya|duuoo 6/80€ 'ps/0€ lensepeo "1u
IS a|JeoIJpotu No '6,07//S - ueJply onq 6-
U 9N0 el p exsuy €€ -ejusuesue.q'.u
SZ07'Z0'€/8/s8 “V-Buluugo “Ju '0|, ud Qlăd-leuoie
"Ju Buluulud VU 0 p-nqsueig J0jluie9|es
-21epad ap |09001q /S'990'98€ SZ0Z Wu 8'069 auuiGun '1]S gde eajay 6L
9109) gjleya|duuoo
1904€ leisepeo “Ju
-91epa1d 2p |090J01d 6£'99'8/7 SZ0Z W €pip euufun] | eaieA s gde toiag 67
81e0|8)|n a|ueya|duuoo OpOL€ lesepeo "u
!S 8|!Je9|/pouu no '6107//8 - jueply Ong g-
U 9N0 El p exsuy 1, -9juaweSueuq'1u
S70Z'20'€/s/ss “V-Bulugo “1 '04, ud Ql3d-leueei
"1U 9ujuud LIU Qj j-n.yaueiq Sesopn
-elepaud ap J090]01d 11'€ee'etz SZ0Z U 89p auifun] 'S gde eajoy 87
2PL4€ '0ezie '€SOLE le.nsepeo -1u
> Ue.ply Ong 0s-
9120U8)N a|ueyajduioo S9| -ejueuesue.q'1u '0z-auuugo :1u
!$ 9||Ie9IJIpouu n9 '6L07//S ul Z'68/ Z-auulfun]
U 9N0 El p exeuy “OV ud Qlad-leua)eW
S002'20'€|/S/ss Wu! 09|-neue!Q
'1U Suuulud W Z/0z-auuifunŢ
-91epa1d 2p |090J01 VI 1SE'Es0'€ SZ0Z UI 7 498: gleJoj auiGun 12
9Je0ayn a|eya|duioo 690L€ IeWsepeo -„u
IS 8]/JB9W/potu no '6407//8 - juepiy onq /-
"U 9N0 el p exsuy Se -ojusulesue.q'u
SC02 '20'€|/s/ss “O-8uluugo "Ju '0y ud Olad-lenejej
“1U 9.juuud Wu! Qy p-ngaueiQ 10|H0y9uy6iAtud
-01epa1d ap 1090]01q bb'867:062 SZ0Z w 9'sss awiun JS gde eajoy 9z
1e08)/N 9|ueya|duoo 9760€ |esepeo -u
!S e|HeoIJjpotu no '6407//8 - ljuepiu Ong €-
'1U 9NO El p exsuy €| -ojuouesue.q;u
S002'20'£|/S/ss “Z-8UlUlgo '1U '0L ud Qlad-leueleW
"1U 9ujuud Vu! 0 -nyaueig
-818p81d 9p |090]04g £9'9b0'294 SZ0Z tu 6'8zz awlfun” | oliznq :s gde eajey SZ
91OH9)|n 9|ueya|duuo9 ZELLE "puiu lensepeo "uu
!S 9|e9/jpotu no '6407//g - jUeIpiy Ong €-
U 9N0 el p exsuy 6 -ouawesue.q-u
S007'20'£|/s/ss “0-8UluugO "1U '0j, ud Qlad-IeueeW
“1U Sud Lu! Op y-nauuelQ ININu!SIA
-9IEp81d Sp |090)01d 26'965'£€ S20Z W s9z awifun- AS gde eajoy LA
-91epad ap |090)01d S9'SE0'c98 Sz0z ul 8:05) | auiGun 'S ede B9j9 ve
9Je08)]n aj! eya|duuo9 €67Z0€ 'eLeoe |eJJSepeo 'u
1S 8]Je9jpouu no '6407//S Hueupiy onqg-
U 9NO el p exouy Sa -ojuauesue.q'u
S002'20'€1/s/ss '0-8Uluugo "1U '0j, ud Qlad-leuee pi
"1u ouuud UL 0 j-n.q8uleiQ
91epa1d ap |090)01q £7'986'6s€ SZ0Z W 8'669 awifun” | eauinj 1pj gde eajoy [Xă
eJeouajn e|ueya|duioo SSOLE |eNsepeo -u
IS 8JIIe9/pouu no '6407//g - ljueuplu ona £|-
U 9NO el p exouy Sg -ajuauleSueiq'.u
S202'20'€|/s/ss '€-9UlLUBO "1U '0j ud Qlad-IeH9eA |
“1U 9.juuud UI Q| p-nnaueiq Nseping
-9eped ap |09001d 0S'Zb6'089 SZ0Z ui 2'79,, auiGun '9S gde e9joy [4
1S60€ 'SS60€ '/00 VE leljsepeo -1u
= Hue.ply onq 6|-
28 -ouaulesue.q'u
9JE0H9y]n 9|ueya|duioo “Zy-9Uluigo "1U '0y ud Qlăd-leuelej
!S 9|HeoIpotu no '6,02//8 Vu 0 j-nnoueiq
U 9N0 El p exeuy W SSij-auuifun]
S002'20'€|/s/ss VIU! 09 j-Naueiq
"1U aultuud Ww 0ge-aui6un NON
-QIepe1d 3p J090J01g £9'800'8/€“| SZ07 Wu seg-gleJo) auifun] | _uin.g :us gde eajoy VE
9Je0u8)n 8eye|duuo9 9LLE '6/60€ lejsepeo “Ju
1S 8|!J9IJjpouu no '6402//8 - ljue.piu onq /-
U 9N0 el p exsuy Se -9uawesue.q-u
SZ02 '20'€,/s/s8 “'€-BUIUIBO "Ju '0| ud Qlad-leueej
"Ju aud LU Qj j-naueiQ B99e/ey
-elepaud 8p |090]01d 6L'S0€'682 SZ0Z ui yzs auiGuni "AS gde p8jay 0£
81e0//8||n ajueyajdui0o
IS e]J1e9j/pouu no '6,0z//8
1 9N0 El ș Exsuy
SC02 '20'€|/s/ss
"1U Suuuud
VOZLE IB.sepeo -u
- ljueuplu onqs-
Ze -ojuawesue.q'u
0-8uluugo “1 “04 ud Qldd-lenoei
UL Qy -NN9ueig
edy no
a1e0u9)jn 9|ueyajduioo
!S 8||Je9IJpotu no '6,02//8
U 9NO El p exauy
SC02'20'€|/S/ss
'1U euluuud
-91p8/d 8p |090]01d
98'4p0'€2L
ap 1oyonpeuj :(onqz) eawoueuu:(uutugguq)a-e|nyea
ad suss sp ejodejo '(wwoguq) aielnja
IS eneudse ed eunynjy jauiqoi'(|g=A) aunisuedxa
ep SeA:puezuudno 'yOu09=H 'sse=do puene
aduiod (+4) uip unyeoje eieduod ap uouediyoq
"W 09: x Lu 00'€ :uejd
uj 8Je0H8yu! gjiunisuauulp no 'eyjjouotu g/ejn6ueoa.
We
'S 'Zas 'eqejod
P707 gAN9 du “edoifuj yeuue uoyeq up aijonusuoy | gde aeduod aje)s 1£
SLLLE lensepeo -u
|enueuu gsuns ap Jos18Aul
un n9 yediyo9 auezyeuoşne !$ |0uo9 ap noued un-
(onq)aijedse
ad yejsoseud:(onq)aenja. ad auniseud
ap 0yonpe.:(onqz) epowoueuu:(uutugguq)aielnjo,
ad sues ap gyodejo:(uuu08uq) aejnjau
eueoueyn ajueyolduuoo IS ojeudse ad Bin jeugou:(e=A) sn
IS a|JeoIpoLu no '6,07//5 ociadi cii ao a cl epa
Ju 9NO El p exauy iti mă : Injnze]
S20Z'20'€//8/58 WO9ZX4W00€:ueld | - -s no oyandey
“1u aud U! 9e0)Jeju! ajlunisuevup no 'eyjouotu giejnGuejai | -ps gg ejiqeyod
-918p8/d 9p |090J01q Pb'96p'1sL PZ0Z AN9 dy “edoifuj jeuue uoaq ulp aljonusuog | ede eieduod ajjeys ge
2JeoHayjn a|ueya|duoo
IS 8]Je9!ppouu no '6,02//8
"U 9N0 El p exsuy -
S002'20'€|/S/ss '9-aululgo "1U '0) ud Ql3ad-leuaţej
"1U aujuuud Wu QQz-nqaueiq S9.O)SIN
-91epeud ap |090J0/d] 97'49p'18s SZ0Z Wz'609 auifun” | _ uodsue. gyonpuog se
918018) ajieya|duuoo
1S 9|!eo!Jjpotu no '6407//8
1U 9N0 El p exauy
Sc00 '20'€/s/ss
"1U auluuud
S6/0£ IBIJSepeo -1u
= ueuply Ong ipj-
SO, -2juauesue.q'1u
“9-9uluugo "Ju “0, ud Qlad-lenajeA
LU Op j-Nqsuleig
I8)Iu8l0g
[o Ț
/080€ lesepeo -u
Jenueuu gsuns ap J0s8Aul
un no yediyo8 eJeziyeulone 1$ |ouyu09 9p noued un-
(onq|)ane.dse
ad jejsoseud:(9nqj)aiejnja ad auniseud
sp 10Jonpeu:(onqz) aououeul:(Wu0guq)aiejnya.
ad suss sp eyede|o:(uuu0guq) 9e/Ny8.
!S oyendse ad ein nauqou 8=A) aunisuedxa
SiPOeyI eyajduioo 9p seA:puezuudno 'yow09=H 'S/S'e=do puene
s LAT pm el aduiod (+) uip unyeoe eieduod ap juawediyog
SZ0Z'20'€1/8/s8 092 X tu 00€ :uejd J0|ezg0209
"U 9juuud Uj 9Jeoţaju! ajiun!suauuip no *gyjououu gieinGuețoei | -ys “pas 'eqeod
-918p81d 9p |000J01g Y9'09c'ecL vz0z An9 du “edoiBul yeuue Uo)eq up ajjonusuoy | ede areduod ales 6€
9080€ |e.seped -1u
lenueuu gsuns ap 0S1aAul
un n9 yediuoa aueziyeuioșne 1$ |ouyu0o ap noued un-
(ona|)apeudse
ed Jejsose.d:(9nq)auejnye. ad aunised
ep Jojonpeu:(onqz) 9Nawoueu:(Ww0guq)euejnja.
d suss ap eJedejo:(uutu08uq) a1elnjau
1S ae.jdse ad aunpnjj pauiqo.:(9= Sunisuedxa
9.eopejpn ajuejofduuoo ap serie arii cei ră puene
!S e|iJeoIypotu no '6,0z//g
“1 9N0 el p exouy aduod (|+4) up unyeoje eeduod ap juouiediyoq
SZOZ Z0'€/8/s9 1 092 x u 00€ :ueţd Inpn6ug/9
"1 eujuud Uj 81B0)/8u/ ajiunisuauuip no “eyjjououu giejnfuejoei | ps 'cas '2/qeyod
-918p81d 9p |090J01g 98'1+6%pl vZ0z gAn9_ dh 'edoiGu yeuue uo)8q_uip aljonmsuo | ede eeduod ales 8
P9LLE lensepeo -uu
lenueuu gsins ap J0s1eAuj
un n9 1ediu99 a/ezeulojne IS Jouuoo ap noued un-
(onq|)ane.dse
ed jeysosaud '(onqj)eiejnjai ad Suniseud
8Je0H8)|n ajueyajduioo
ueo!potu no '6402//s
U 9N0 £l p exauy
S207'70'€|/s/ss
"1U euluuud
IS
ep Jojonpeq-(onqz) enawoueui'[uuuu0guq)a1e na.
ad suas ap eyadejo:(uuu0guq) auejnjau
!s aje.dse ad suninjj jauiqoi'(/8=A) aunisuedxa
ep seA:puezuudno 'VOu09=H 's/s'e=d9 pune
aduiod (4+|) uip unyeoje aeduiod sp Juauiediy97
"UI 097 X ui 00'€ :uejd
Uj 81808] ajiunisuauuip no 'eyjjououu gejn6ueoau
J0|8zun14
AS '/8S 'eqeyod
-9Jepa1d 9p 090701 €Z'pb'9el PZ07 gAn9_ dy “edoiGul jeuue uojeq up ajjonmsuo) | ede areduod aljejs 2p
VILLE lel)sepeo “u
|enueuu gsuns ap J0s18Aul
un n9 yediuva eJezieuojne 1$ Joujuoo ap noued un-
(onq|)ane.udse
ad yeysoseudi(onqj)eejnja O ad aunisaud
ep 0ponpeuj:(onqz) e.awoueuu:(uuuu0guq)euejnyau
ad suss sp eşedejo:(wutu0guq) auejnjeu
IS ajeudse ad sunjniy Nauiqoi:(|8=A) aunisuedxa
3 ere 6 pag ep seA:puezuuldno 'yOW09=H 's/s'e=d0 PueAe
du 90 el exauy aduiod (4+|) uip unyeoje Sed op MEEIUzCpgEI
SZ0Z'20'£ 8256 097 x Lu 00 € :uerd ljueqooQ
“U Sud U euoeju! ajunisuawulp no 'eyjouotu gjejnfuejei | - us '9as 'euqeyod
-91p8/d 9p |090]01q 79'00s'/s1 PZ0z gAN9_du 'jedoiGuj jeuue uoeq up aijonmsuog | ede areduuod alje)s Lp
VVLLE leNSepeo -u
(onq|)oneudse
ad yeysoseud:(onq|)a1e|nje. ad auniseud
ep J0Jonpe:(onqz) eyewoueuu:(uuuu0guq)aie|njai
ad suss ap eyade|o:(Wuu0guq) auejnja.
IS 9]ieolppouu no * ' : ai =
IL amo 2 p Ara IS aduod (4+|) uip unyeoje aeduiod sp VuBuiediyoq
SZ07'70'£/8/s8 092 X Lu 00'€ :ueld ljueqoioQ
“U uuud U eleoiajul ajlunisuauup no 'eyjouotu giepnuejoau | “us 'Gas 'eqeyod
-9Jep81d 8p |09001q 79'00s'/s1 9707 An9 di) 'jedoiful yeuue uojeq up aljonusuog | ede aeduiod aljes 0p
SC0Z'20'€/s/s8
“1U Buuulud
-8I2pe1d 9p |090]01d
90'8//'6£4
YZ0Z
Uj 8Je0H8ju! ajlunisuauuip no 'gyjououu gejnfueoa.
gAn9 di 'jedoBul jeuue uojaq up aijonmsuog
I8ulV0
"IS '0/8s 'ejiqeyod
ede aeduiod aleg
Sp
a1e0u8)n ajueya|duioo
!S 9|IBOIJIpotu no '6,07//$
1U 9NO El p exeuy
S00Z'20'€/s/ss
“1U 9uluuud
-91p8/d 8p |090J01d
29'005'/s4
YZ0Z
0ezLe lesepeo "u
|enueuu gsuns ap J0s18Aul
un n9 yediuoa eezeuojne 1$ Jouyuoo ap noued un-
(onq|)aneudse
ad yejsose.d:(onq)euejnje1 ad auniseud
ap J0yonpey:(onqz) enauoueuu:(uutu0guq)aielnja,
ad suas ap eyadejo:(utu08uq) aueinjeu
!S eje.jdse ad any pauiqou'(|8=A) sunisuedxa
p SeA:puezuudno 'yOU09=H 'S/(G'e=d09 puene
aduod (|+|) uip unyeoe aieduuod ap juoulediyog
4 097 X ui 00'€ :uejd
Ul 8e09)ul ajunisuauuip no 'eyjouow giejn6ueyoai
BANO d “edoiGul jeuue uoaq ulp aljonjsuoo
IBul20
S '6as 'ejiqejod
ede aeduod aije)s
81809)|n ajueyajduoo
1$ 8||Ie9IJIpouu no '6407//S
1 9NO El p exeuy
SCO0'20'€|/8/ss
"Ju auluuțud
-918p81d 9p |090J04d)
ZE 298'££/
44104
1V0L€ leNsepeo -1u
|enueuu gsuns ap 10s18Aul
un no yediyoe auezyeuojne 1$ |ouoo ap noued un-
(onq|)oneudse
ad jejsoseud:(onq|)aejnja. ed auniseud
ap J0Jonpe:(onqz) epawoueuu:(uutu0guq)s.enja.
ad suas ep eyadelo:(Wuuu0guq) auelnja.
!S ajeuldse ed aunjnjy pauiqoi:(|8=A) aunisuedxa
9P SeA:PuBZUUdNo 'yOULO9=H 'S/('e=d09 puene
aduod (|+|) uip unyeole eieduod ap jueuediyog
"UI 097 X ui 00'€ :uejd
Ul eJe0H8u! gjiunisuauuip no 'gyjououu g/ejn6ueoau
gAn9_diy 'jedoiGu jeuue uojeq up aijonmsuog
10|8/0|udeg
US '8as 'elqejod
ede eedulod ajjeys
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.