25 ianuarie 2023

HCL 4/2023 Breaza adoptată

Hotărâre privind APROBAREA ÎNCHIRIERII PRIN LICITAȚIE PUBLICĂ A UNOR TERENURI AFLATE ÎN DOMENIUL PRIVAT AL ORAȘULUI BREAZA

Denumire
Hotărârea nr. 4 din 2023 a Consiliului Local Breaza
Emitent
Consiliul Local Breaza
Număr
4 / 2023
Data
25 ianuarie 2023
Localitate
Breaza, județul Prahova
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă închirierea prin licitație publică a unor terenuri aflate în domeniul privat al orașului Breaza, pentru întreținere și exploatare, fiecare lot fiind scos la licitație individuală și cu o durată de 10 ani, posibilă prelungire prin act adițional. Se stabilește documentația de atribuire și prețul de pornire al licitației, calculat după nivelul minim anterior stabilit (HCL 82/2020). În comisia de evaluare se numesc reprezentanți ai Consiliului Local, iar terenurile vor fi identificate prin schițe atașate anexelor 2-8; decizia este în vigoare în concordanță cu prevederile legale aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Aprobă închirierea prin licitaţie publică a terenurilor identificate în Anexa | la prezenta hotărâre, terenuri ce aparțin domeniului privat al oraşului Breaza, în vederea întreţinerii şi exploatării, conform categoriei de folosință

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL BREAZA DR HOTARARE privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a unor terenuri aflate în domeniul privat al oraşului Breaza Având în vedere referatul de aprobare nr. 1606/16.01.2023 formulat de dl. Novac Bogdan Cristian, Primarul orașului Breaza; Ținând seama de: - raportul de specialitate nr. 2342/20.01.2023 promovat de Șef Serviciu financiar-contabil; - raportul de specialitate nr. 1752/17.01.2023 promovat de reprezentantul compartimentului agricol şi cadastru; - avizul Comisiei pentru prognoză. ..buget-finanţe, administrarea domeniului public şi privat, comerţ şi servicii din cadrul Consiliului Local al oraşului Breaza; - avizul Comisiei pentru agricultură din cadrul Consiliului Local Breaza; - avizul juridic nr. 2423/20.01.2023 al secretarului general al oraşului Breaza; În conformitate cu prevederile: - art.333-348 şi 362 din OUG nr. 57/2015 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; - art.129, alin.(6), lit.” b” raportat la alin. (2), lit.”c” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -art.1777-1823 din Codul civil; În temeiul art.139 alin.(1), alin. (3) lit.”g”, coroborat cu art.196, alin.(1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Consiliul Local al oraşului Breaza adoptă prezenta hotărâre: Art.1.(1) Aprobă închirierea prin licitaţie publică a terenurilor identificate în Anexa | la prezenta hotărâre, terenuri ce aparțin domeniului privat al oraşului Breaza, în vederea întreţinerii şi exploatării, conform categoriei de folosință. : (2) Imobilele se identifică prin schiţele de plan, conform Anexelor nr.2-8, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. (3) Terenurile vor fi scoase la licitație individual. Art.2. Se aprobă Documentaţia de atribuire pentru închirierea imobilelor menţionate la art.], conform Anexei 9 la prezenta hotărâre. Art.3. Durata închirierii este de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii, prin act adiţional. Art.4. Nivelul minim al chiriei care reprezintă şi preţul de pornire la licitaţie este cel stabilit prin HCL nr.82/27.08.2020, cu modificările și completările ulterioare. Art.5. Aprobă desemnarea reprezentanţilor Consiliului local al orașului Breaza, în Comisia de evaluare, după cum urmează: - dl. Bercăroiu Gheorghe- Dragoș, consilier local - membru; - dI.Necula Emanuel, viceprimar oraș - supleant. Art.6. Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija Serviciului administraţie publică locală: Instituţiei Prefectului Judeţului Prahova, Serviciului Financiar-Contabil şi Compartimentului Agricol și Cadastru. Contrasemnează, Secretar general oraş, Goran a Si / Preşedinte de şedinţă, Consilier local, Mosor Ramona Alexandra Breaza, 26 ianuarie 2023 Nr.4 ROMÂNIA ANEXA 1 LA HCL NR.4/26.01.2023 JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL BREAZA TABEL CUPRINZÂND TERENURI PROPRIETATE PRIVATĂ A ORAȘULUI BREAZA PROPUSE Nr. | Adresa imobilului- | Suprafața (mp) Nr. cadastral/carte | Preţul minim de crt. | elemente de funciară pornire la licitaţie identificare pt. întreaga suprafaţă l. Breaza, Valea Târsei, | 210 29217/29217 38,24 lei str. Drum Nou, fin, T15, P957, curţi construcții, intravilan 2; Breaza, Loc. Valea | 119 31158/31158 24,38 lei Târsei, Str. Drum Nou, fn, T15, P956, curți construcţii, intravilan 3 Breaza, Loc. Gura | 300mp-cce |11.89%3mp | 31200/31200 61,45 lei Beliei, pct. Budulică, Tarla 1, P39, 38, 37, 79,16 lei | 140,61 lei 74,curţi construcții, | 11593 mp- pășuni, intravilan p 4 Breaza, Loc. Podu | 225 31242/31242 9,22 lei Corbului, Podul Corbului-DNI, Tarla 18, P1479, fâneaţă, intravilan 5 Breaza, Podul Corbului- | 845 31249/31249 34,62 lei DNI, Tarla 29, P832, fâneaţă, extravilan 6 Breaza, Loc. Podu | 345 31247/31247 14,32lei Vadului, str. Colinei, fn, Tarla 33, P1186, 1185, fâneaţă, intravilan Ț, Breaza, Loc. Valea | 255 31213/31213 9,29 lei Târsei, str. Drum Nou, nr.92, Tarla 19, P1142, curți construcții, intravilan Contrasemnează, Secretar general oraş, Goran au 7 [d Preşedinte de şedinţă, Consilier local, Mosor Ramona Alexandra ANICYA NR. 44 ueL NP-A hol 203 za NR. la regulament PLAN DE AMPLASAMENT. SI DELIMITARE AL CORPULUI (intravilan) SCARA 1:200 DE PROPRIETATE Nr. cadastral Suprafata masurata Adresa imobilului i 210mp Str. Drum Nou, nr. FN Tarla 15, Parcela 357 Cartier Valea _Tarsei Carte Funciara nr. | UAT: Breaza, Prahova 1155 PRESEAINTE BE vea, ConNrLi EP tom MOs0R. RAMONA MR CONTRACEMMEAZĂ JEAETRE GENERIL ORAS CORAN MARA pr Pa Executant, Ing. Raduca Alexandru „tel. 0724562610 Confirm executarea masuratorilor la teren, corectitudinea intocmirii documentatiei cadstrale si cotespondenta acestela cu realițatea din teren, Data: noiembrie 2016 A. Date referitoare la teren Nr. parcela| Categoria de Suprafata Mentiuni folosinta (mp) ! Co 210 Teren imprejmuit cu gard de plasa. TOTAL 210 B. Date referitoare la constructie Cod Destinatia Suprafata construita Mentiuni constructie la_sol (mp) Locuinta 5 SI CL dă Sup. construita desfasurata= 54mp Total 54 Suprafata totala masurata a imobilului= 210mp Suprafata din act= 210mp Inspector, Confirm introducerea Imobilului în baza de date integrata si atribuirea numarului cadastral. Semnatura si parafa Data Stampila BcPI Îas | 7 ANEXA NBA ZA dci N226.ai 2093 . E: _ L26 Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:500 Nr. cadastral Suprafata masurata Adresa imobilului a imobilului (mp) Oras Breaza,Valea Tarsei,Str.Drum Nou F.N. 31158 119 T15,pCc956 -intravilan, Jud. Prahova Nr. carte funciara Unitatea Administrativ Teritoriala BREAZA N09200) MN. A — 40920Q pă E: [A 3 > : e PERNA PRESEDINTE IE TENTA 109150 CANMLIER CoCAL | losisa MOTOR RAMONA ALEA RA ae ș CONTPAȚE MAL E A-2A A Ne A FECREDH GENEDAL 0045 Si GOLBA MARIA CA? rAA AANDată îtdară/la teren A Nr. Categorie de] Suprafata 7 CS FI masei) folosinta (mp) Ac? rr A Mentiuni ZA ] 1 Ce 119 Teren imprejtâtsed gazde plasa. intravilan TOTAL 119 B. Date referitoare la constructii EA Destinatia Sup a 8 la Mentiuni ] TOTAL ] Suprafata totala masurata a imobilului =119mp Suprafata din act =119mp Executant BURLACU SANDU Inspector Zog îi (nume, prenume) Ă ud toc Confirm introducerea imobilului in baza de date si atribuirea a ! 1asQra udinea i i Jocumentatii cadeatale ei eri er to iațeiu reallatea din rereni Mures cadastral. de BURLACU Semnatura ai stampla (Semnatura si parafa ata: .12. Sereatestuee iama SANDU [Data ear Sire Data: Stampila BCPI Campina 2021.12.29 | 29100) + ED 20:08:58 +02'00' 2 — har =: z i Ş OL————— EA AORA dA pr ACE AIP /0 (16. 12003 Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:1000 PI Nr. cadastral Suprafata masurata Adresa imobilului n Fa imobilului (mp) Oras Breaza,Gura Beliei.Pct."Budulica” 51200 11893 T1,pPp39,38,37,74 -intravilan, Jud. Prahova Nr. carte funciara Unitatea Administrativ Teritoriala BREAZA PREIC DATE 36 JEDINIȚĂ ConNil/ER ÎNCA MAJOR. RAMONA ALERMIICA ff C CONTE AJE M 4i 2424 L52] (zi iki 4 zL JETRETAR GEniERAL ORAL săp A ) i bre) CORPN MAPA OPINE $ e / A. Date referitoare la teren P Ie ENOS, A 5 Nr. |Categoriede| Suprafata Monturi sama Ș se parcela | _ folosinta (mp) A CARI 1 Ce 300 [Teren neimprejmuit e 2 P 11593 X TOTAL 11853 B. Date referitoare la construcții l3500 Cod | ia | Suprafata construita la ] BEI Ea PONI A i EA Destinatia sol (mp) ] Mentiuni . TOTAL | Suprafata totala masurata a imobilului =11893mp i, Suprafata din act =11893mp Executant BURLACU SANDU Inspector (nu :e, prenume) Confirm introducerea imobilului in baza de date si atribuirea Confirm executarea masure 'ori jena zu ie): ll intocmirii numarului cadastral. documentatiei cadastrale si cort pt alitatea din teren, atura si stampila |Semnatura si parafa de BURL/ e 04.01.2022 Pe pen SANDU Data __ mami? Data: 2022.01.13 (Stampila BCPI Campina 11:35:56 +02'00' ANEXA NR.S A = Hed RA. % dp Dl 02> 551450 re L50| Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:500 Nr. cadastral Suprafata masurata Adresa imobilului 31242 a imobilului (mp) 225 Oras Breaza,Podul Corbului,DN1 T18,pP1479 - intravilan, Jud. Prahova Nr. carte funciara Unitatea Administrativ Teritoriala BREAZA 412750 | PREIEDINTE DE JEDI CONIILt EX HOCH 7 A MOLOR REMONA FERINU 2700 ] 1275 DzD3/g sD1Q +AUd |niuawoq CONDONE MAE VECREIA GENERA VH GORAA MIRI p CP NÂ- 412700 Nr. parcela Categorie de folosinta Suprafata (mp) Sa — Ce za Mentiuni Si 1 E 225 [Teren neimbăăit Pe 0 SA IE B. Date referitoare la constructii TOTAL 225 Cod constr. Destinatia Suprafata construita la sol (mp) Mentiuni TOTAL ] Suprafata totala masurata a imobilului =225mp Suprafata din act =225mp Executant BURLACU SANDU (nume, prenume) Confirm executarea masuratorilor la teren, corectitudinea intocmirii documentatiei cadastrale si corespondenta acesteia cu realitatea din teren Semnatura si stampila Inspector Confirm introducerea imobilului in baza de date si atribuirea numarului cadastral. ISemnatura si parafa Data: 05.01.2022 Semnat digital de BURLACU SANDU Ş „Semnatdigtalde Denis: Denis-Valentina vana eset K Data: 20220208 Dnescu 11:49:24 +02'00' Data (Stampila BCPI Campina Data: 2022.02.06 551450 11:48:04 +02'00' 551500 AER A NRG AA el NE. |Dgcl.d02b 255 g E ri i L25 Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:500 Nr. cadastral Suprafata masurata Adresa imobilului a imobilului (mp) Oras Breaza,Podul Corbului,DN1 T29,pF832 - 31249 845 extravilan, Jud. Prahova Nr. carte funciara Unitatea Administrativ Teritoriala BREAZA 412650 i N af PRELEDINTE DEJEDn TA ; _ COAI/AER tori Y S€ CONTRA JE MAICA 24 MOLD RAMONA PUEXAIIAR VEURETAL CE/EXAC OPAr NI ORBI MARII COTĂ (SO aczitie) (toare la teren Sie, Nr. Categorie de Suprafata [O Mentiuni / parcela folosinta (mp) ha i) gi 74 H412600 1 F. 845 țen i ră dd lemn 12600 TOTAL 845 2 7 123 “28. Date fefetitoăre la constructii Cod ;„ | Suprafata cons ala Ş CS SA —— constr, | Destinatia sol (mp) A |PRAN Mentiuni TOTAL ] Suprafata totala masurata a imobilului =845mp Suprafata din act =845mp Executant BURLACU SANDU ( e. prenym, Confirm executarea m isuăBiidi fiat Aligitalucinea intocmirii documentatiei cadastrale +: 30 ia cu realitatea din teren TEPEDCINI XC erei si stampila Semnatura si parafa SANDU Data:06.01.2022 | ata Data: (Stampila BCPI Campina 2022.02.06 Confirm introducerea imobilului in baza de date si atribuirea numarului cadastral. Inspector Stefan Chiricu its, 11:40:21 +02'00' 551500 551550 AIEXA 4 Y AAN Kb fe fodf 01 das 5 E: Ei 4 3 Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:500 Nr. cadastral Suprafata masurata Adresa imobilului a imobilului (mp) Oras Breaza,Podul Vadului,Str. Colinei,FN. 312047 345 T33,p1186,1185, -intravilan, Jud. Prahova Nr. carte funciara i Unitatea Administrativ Teritoriala : 900 | BREAZA ] R Il ED ini ȚA j AJTE DELJEDIA - Ă a MEREU Vama CONTRAJEMAIEA 24 EC ICK Fă Ă a MOIOR RAMONA HCEAI AA VECRETMA GENERA ORAI GORRAp VARIA CHA 2 194 A. Date referitoare la teren Nr. Categorie de | Suprafata II arcela folosinta (mp) Mentiuni 1 F 345 [Teren imprejmuit partial cu gard de lemn TOTAL 345 B. Date referitoare la constructii ce Destinatia i 27 pi la Mentiuni TOTAL ] Suprafata totala masurata a imobilului =345mp Suprafata din act =345mp Executant BURLACU SANDU Inspector (nume, prenume) Confirm introducerea imobilului in baza de date si atribuirea P Confirm veri masuratorilor la teren, Sa pre A ocenii numarului cadastral. | tatiei astrale si corespondenta acesteia qu realitatea din teren 5800, [documentatiei ca Sefânat diitălsonga si stampila [Semnatura si parafa E de BURLACU ata: 05.01.2022 Data Marian inagi SANDU Henta ze Data: 2022.02.06 Stampila BCPI Campina si 09:57:02 +02'00' 405900 H0585q 554100 E5415 ARlEX A MP D [A JNC aid 4 JIpe0l ddd 549504 549550 Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:500 Nr. cadastral a imobilului (mp) Suprafata masurata Adresa imobilului Oras Breaza,Valea Tarsei,Str.Drum Nou Nr.92 31213 255 T19,pCc1142, -intravilan, Jud. Prahova Nr. carte funciara Unitatea Administrativ Teritoriala BREAZA PREICOINTE JE JENIANȚI CORNI LIEL AOCA 7 MolOR. RAMONA At la) loeo — 2. Str. Drum Nou Nr. cad.31007 CONTRA MNEA.24 VEUREDA GERiea/u ORA | Con MAni4 rea L5 (nume, prenume) Confirm executarea masuratorilor la teren, corectitudinea intocmirii documentatiei cadastra!e si corespondenta acesteia cu realitatea din teren Semnat digita|Semnatura si stampila N a teren Nr. |Categoriede| Suprafata Ne 99 | V parcela folosinta (mp) ($ 27 (Bi BOY MBntiiiii 1 Ce 255 [Teren impiGăas £u igărd:ge metal [ TOTAL 255 |] B. Date referitoare la constructii Cod Destinatia Suprafata construita la Mentiuni constr. sol (mp) TOTAL ___] | Suprafata totala masurata a imobilului =255mp Suprafata din act =255mp Executant BURLACU SANDU Inspector Confirm introducerea imobilului in baza de date si atribuirea numarului cadastral. ISemnatura si parafa Data: 12.12.2021 Denis- ierni de BURLACU [Data Valentina , bac lonescu 08:47:19.+0200 SANDU Stampila BCPI Campina Data: 2022.01.33 2 E! 13:30:52 +02'00' E! z _ să CONSILIUL LOCAL BREAZA Anexa 9 la HCL nr. 4/26.01.2023 JUDETUL PRAHOVA DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE A.CAIETUL DE SARCINI AL ÎNCHIRIERII I. OBIECTUL ÎNCHIRIERII 1.Oraşul Breaza, reprezentat prin primar-dl. Novac Bogdan Cristian, cu sediul în Breaza, str. Republicii, nr. 82B, cod fiscal 2845486 scoate la licitaţie publică un imobil (teren) în vederea închirierii. 2.Obiectul închirierii constă în transmiterea obligaţiei şi a dreptului de exploatare a terenului menţionat la poziţia din Anexa 1 la HCL nr. 4/26.01.2023, situat în oraşul Breaza, jud.Prahova, în vederea întreținerii şi exploatării, conform categoriei de folosință. 3.Imobilul este identificat în schiţa care constituie Anexa nr. ____ la HCL nr. 4/26/01.2023. II. MOTIVELE CARE JUSTIFICA ÎNCHIRIEREA 2.1.Motivele de ordin legislativ, economic, financiar şi social care impun închirierea imobilului: - prevederile art.333-348 şi 362 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ care reglementează că bunurile proprietate privată a unităţilor administrativ teritoriale pot face obiectul unei închirieri; - administrarea eficienta a domeniului privat al Oraşului Breaza pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local, administrare judicioasa a domeniului privat în scopul dezvoltării sociale și economice a oraşului; - încasarea chiriei aferentă imobilului închiriat, ca preţ al închirierii. III. CONDIȚII GENERALE ALE ÎNCHIRIERII 3.1.Regimul bunurilor utilizate de chiriaş în derularea închirierii 3.1.L.În derularea contractului de închiriere se va utiliza imobilul pus la dispoziţie chiriaşului în starea fizică prevăzută în procesul-verbal de predare. 3.1.2.Terenul în suprafață de mp aparţine domeniului privat al oraşului Breaza. 3.1.3. Chiriaşul este obligat să respecte condiţiile impuse de natura bunului imobil proprietate privată în ceea ce priveşte protecţia mediului stabilite, conform legislaţiei în vigoare. 3.1.4. Chiriaşul este obligat să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate şi de permanență a imobilului proprietate privată a oraşului Breaza ce face obiectul închirierii, potrivit obiectivelor stabilite de către proprietar. 3.1.5. Chiriaşul nu poate subînchiria bunul ce face obiectul închirierii. 3.1.6. Chiriaşul este obligat să respecte condiţiile impuse de natura bunului imobil proprietate privată (materiale cu regim special, condiţii de siguranţă în exploatare, protecţia muncii, condiţii privind folosirea şi conservarea patrimoniului, etc.). 3.2. Durata închirierii 3.2.1.nchirierea se transmite pe o perioadă de 10 ani, începând cu data semnării contractului. Închirierea poate fi prelungită prin acordul părţilor, prin act adiţional, în baza hotărârii Consiliului Local Breaza. 3.3.Preţul de închiriere 3.3.1.Preţul minim de pornire la licitaţie este cel stabilit prin HCL nr.82/27.08.2020, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv lei/mp/lună. 3.3.2. Valoarea chiriei se poate modifica prin hotărârea Consiliului Local Breaza şi se va actualiza în luna ianuarie a fiecărui an cu indicele de inflaţie comunicat de INS. In cazul în care după aplicarea indicelui inflaţiei, ar rezulta o valoare anuală a preţului pentru anul în curs mai mică decât cea stabilită pentru anul anterior, preţul închirierii nu se va modifica. 3.4. Garanţia 3.4.1. Garanţia este obligatorie pentru ofertantul declarat câştigător şi se stabilește la nivelul contravalorii a două chirii minime. 3.4.2. Garanţia se achită prin Ordin de plată, în contul proprietarului sau prin numerar depus la casieria instituţiei. 3.4.3. Garanţia se restituie ofertanților declaraţi necâștigători. 3.4.4. Ofertantul declarat câștigător este obligat să reîntregească garanţia la nivelul a două chirii rezultate în urma adjudecării licitaţiei, după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data primirii comunicării referitoare la atribuirea contractului, conform punctului 1.18 din Instrucţiunile privind organizarea și desfăşurarea licitaţiei. 3.4.5. Ofertantul declarat câștigător pierde garanţia constituită, în situaţia în care refuză încheierea contractului, contravaloarea acesteia reprezentând daunele-interese stabilite în acest sens. 3.4.6. Pentru ofertantul declarat câştigător garanţia se restituie la încetarea contractului, dacă proprietarul nu și-a exercitat dreptul legal de a beneficia de aceasta, în condiţiile reglementate prin contract. IV.MODALITATEA DE ÎNCHIRIERE 4.1.Închirierea are loc prin licitaţie publică , potrivit prevederilor art. 333-348 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ. V. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI 5.1. Primăria oraşului Breaza are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare pe baza criteriului/criteriilor de atribuire precizate în documentaţia de atribuire. 5.2. Contractul se încheie după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data realizării comunicării prevăzute la punctul 1.18 din Instrucţiunile privind organizarea și desfășurarea licitaţiei, dar nu mai târziu de 40 de zile calendaristice de la data realizării comunicării către ofertant a deciziei referitoare la atribuirea contractului, sub sancţiunea plăţii de daune interese. 5.3. Refuzul ofertantului declarat câștigător de a încheia contractul atrage după sine plata daunelor- interese stabilite conform punctului 3.4.5. 5.4. În cazul în care ofertantul declarat câştigător refuză încheierea contractului, procedura de licitaţie se anulează, iar Primăria Oraşului Breaza reia procedura, în condiţiile legii, documentaţia aprobată păstrându-și valabilitatea. 5.5. În cazul în care Primăria Oraşului Breaza nu poate încheia contractul cu ofertantul declarat câştigător din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situaţie de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul, Primăria oraşului Breaza are dreptul să declare câştigătoare oferta clasată pe locul doi, în condiţiile în care aceasta este admisibilă. 5.6. În cazul în care, în situaţia prevăzută la punctul 5.5 nu există o ofertă clasată pe locul doi, admisibilă, se aplică prevederile punctului 5.4. VI. CONDIȚIILE DE VALABILITATE OFERTE 6.1 Condiţiile de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească ofertele sunt prevăzute în Instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei. VII. ÎNCETAREA CONTRACTULUI 7.1.Contractul de închiriere încetează în cazurile următoare: a) prin acordul părților; b) la expirarea duratei stabilită în contractul de închiriere, dacă părțile nu convin în scris prelungirea acestuia, în condiţiile legii; c) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunțare unilaterală de către proprietar, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina acestuia, în caz de dezacord fiind competentă instanţa de judecată; d) din cauze obiective dovedite cu documente justificative prin denun [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: breaza.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă