HCL 10/2022 Brateiu adoptată
Hotărâre privind aprobarea aderării de noi membri, modificării Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate ”NORD TRANS”, precum și a Statutului actualizat al Asociației
- Denumire
- Hotărârea nr. 10 din 2022 a Consiliului Local Brateiu
- Emitent
- Consiliul Local Brateiu
- Număr
- 10 / 2022
- Data
- 15 martie 2022
- Inițiator
- Elena MARIAN
- Localitate
- Brateiu, județul Sibiu
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Comuna Brateiu decide să accepte aderarea a trei localități – Dârghiş, Hoghilag și Micăsasa – la Asociația Nord Trans pentru transport public local. De asemenea, se aprobă modificarea Statutului Asociației printr-un Act Adițional nr. 1, conform anexei, pentru a include aceste localități în rândul membrilor și funcționarea comună a serviciului de transport. Pentru locuitori înseamnă că vor exista reguli și costuri/finanțări gestionate la nivel intercomunitar pentru cursele regulate, iar influența decizională a comunităților va crește în cadrul asociației.
Ce prevede
Art.1. Se aprobă aderarea localităţilor Dârghiş. Hoghilay şi Micăsasa la Asociaţia de
Dezvoltare Intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de transport public local prin curse
regulate “NORD LRANS”
Art.2. Se aprobă modificarea Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de
utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate “NORD TRANS”,
prin Actul Adiţional nr. |, în forma prevăzută în anexă nr, 1 care face purte integrantă din prezenta
hotărâre,
Art.3, Sc aprobă Statutul Actualizat al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilităţi
publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate “NORD TRANS” conform
anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se mandatează dna MARIAN ELENA primarul comunei Brateiu în Adunarea
Generală a Asociaţiei, să voteze pentru acceptarea de nui membri, pentru aprobarea Actului
Adiţional nr.1 la Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “NORD LRANS” şi a
Statutului Actualizat a] Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “NORD TRANS” . conform
anexelor | şi 2 din prezenta hotărâre,
ArL5, Se imputerniceşte dna MARIAN ELENA primarul comunei Brateiu să semneze în
numele şi pe seama Comunei Brateiu Actul Adiţional la Statutul Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară “NORD TRANS” şi Statutul Actualizat al Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară “NORD TRANS” , conform anexelor | şi 2 din prezenta hotărâre.
Art.6. Se impulerniceşte d-na Stuma Diana, consilier juridic în cadrul aparatului de
specialitate al primarului municipiului Mediaş. să îndeplinească procedurile prevăzute de lege
pentru înregistrarea modificărilor la Statutul Asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundațiilor allat
la grefa Judecătoriei Mediaş,
Art.7. Primarul comunei Brateiu prin secretarul delegat din subordinea sa. va asigura
ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri cu respectareu dispoziţiilor din actele
normative în materie.
Art.5. Secretarul general al comunei Brateiu are responsabilitatea comunicării prezentei
hotărâri Primarului , Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu, ADI NORD TRANS şi se aduce la
cunoștință publică prin publicarea acesteia
Adoptata în Brateiu la data de 15.03.2022
PRESEDINTE DE SEDINTA CONIRASEMNAT
CONSILIER SECRETAR GENERAL DELEGAT
DUMA DAN ALEXANDRU 7 caii STAN ELENA
3
Documente
- anexa Hotărârea nr. 10.pdf
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 6/2022Hotărâre privind însușirea Raportului informării și consultării publicului pentru documentația de urbanism PLAN URBANISTIC DE…HCL 7/2022Hotărâre privind rectificarea de buget pe trimestrul I anul 2022HCL 8/2022Hotărâre privind aprobarea cotizației Asociației de Dezvoltare Intercomunitara de utilități publice pentru serviciul de transport…HCL 9/2022Hotărâre privind desemnarea primarului ca reprezentant al comunei Brateiu în Adunarea Generala a Asociației de Dezvoltare…HCL 11/2022Hotărâre privind aprobare: PLAN URBANISTIC DE DETALIU ”CONSTRUIRE SALA DE EVENIMENTE ȘI ANEXE (bucatarie, grup sanitar, magazii)…HCL 12/2022Hotărâre privind aprobarea burselor pentru elevii școlii gimnaziale Brateiu pe semestrul II anul școlar 2021-2022HCL 13/2022Hotărâre privind aprobarea Rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridica de pe raza…HCL 14/2022Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pe următoarele 3 luni
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.