15 iulie 2025 · Inițiator: Nelu-Dan PRECUP

HCL 100/2025 Bratca adoptată

Hotărâre privind aprobarea asocierii Consiliului local al comunei Bratca cu Consiliul local al comunei Bulz în vederea gospodăririi de către Regia Publică de interes silvic Ocolul Silvic ''Brătcuța'' R.A. Bratca a fondului forestier al unității administrativ-teritoriale Bulz și modificarea Regulamentului și a Actulului constitutiv a Regiei Publice de interes silvic Ocolul Silvic 'Brătcuța'' R.A.

Denumire
Hotărârea nr. 100 din 2025 a Consiliului Local Bratca
Emitent
Consiliul Local Bratca
Număr
100 / 2025
Data
15 iulie 2025
Inițiator
Nelu-Dan PRECUP
Localitate
Bratca, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă asocierea dintre Consiliul local Bratca și Consiliul local Bulz pentru a gestiona fondul forestier al comunei Bulz prin Regia Publică de interes silvic Ocolul Silvic „Brătcuţa” R.A. Bratca, iar în consecință se modifică Regulamentul și Actul constitutiv al acestei regii. Pentru localnici, înseamnă mai multe copii de padure administrate într-un singur cadru, eventual impact bugetar și termene de implementare ale noilor reguli, precum și clarificări despre cine conduce și cum se fac deciziile. Regia va administra pădurile, iar modificările vor afecta regulile de funcționare și conducere a acestei entități.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1 — Se aprobă asocierea Consiliului local al comunei Bratca cu Consiliul local al comunei Bulz în vederea gospodăririi de către Regia Publică de interes silvic Ocolul Silvic „Brătcuţa” R.A Bratca a fondului forestier al unităţii administrativ-teritoriale Bulz. ROMANIA JUDEŢUL BIHOR COMUNA BRATCA PRIMAR Localitatea Bratca, Nr.126, Cod Poștal: 417080, CIF:4738400, Web: www.primaria-bratea.ro, Tel. 0259/315650, Fax: 0259/473256, E-mail: primaria.bratea(Acjbihor.ro, primariabratea(4 yahoo.com Nr.2619 din 11.07.2025 REFERAT DE APROBARE Privind propunerea de aprobare a asocierii Consiliului local al comunei Bzatca cu Consiliul local al comunei Bulz în vederea gospodăririi de către Regia Publică de interes silvic Ocolul Silvic „Brătcuţa” R.A Bratca a fondului forestier al unităţii administrativ-teritoriale Bulz şi modificarea Regulamentului și a Actului constitutiv a Regiei Publice de interes silvic Ocolul Silvic „Brătcuţa” R.A. Avînd în vedere: - adresa nr.1779/11.07.2025 a Comunei Bulz, judeţul Bihor, înregistrată la Primăria Comunei Bratca sub nr.2612/1 1.07.2025 prin care solicită aprobarea asocierii Consiliului local al comunei Bratca cu Consiliul locel a. comunei Bulz în vederea gospodăririi de către Regia Publică de interes silvic Ocolul Silvic „Brătcuţa” R.A Bratca a fondului forestier al unităţii administrativ-teritoriale Bulz. - adresa nr.1427/11.07.2025 a Ocolului Silvic „Brătcuţa” R.A Bratca, prin care solicită aprobarea asocierii Consiliului local al comunei Bratca cu Consiliul local al comunei Bulz în vederea gospodăririi de către Regia Publică de interes silvic Ocolul Silvic „Brătcuţa” R.A Bratca a fondului forestier al unităţii administrativ-teritoriale Bulz şi modificarea Regulamentului și a Actului constitutiv a regiei publice de interes silvic Ocolul Silvic ..Brătcuţa” R.A. Luând în considerare faptul că Ocolul Silvic ”Brătcuţa” R.A, are ca scop gospodărirea uniteră şi durabilă, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale Normelor de regim silvic, a fondului forestier proprietaze publică a comunei Bratca, comunei Sânicolau Român și comunei Gepiu, iar gospodărirea fondului forestier proprietate publică a comunei Buiz ar duce la creşterea capacităţii economice a Regiei Publice de interes silvic Ocolul Silv:c „Brătcuţa” R.A Bratca Ținând seama de prevederile: - H.C.L nr.56/16.11.2004 cu privire la înfiinţarea Ocolului Silv.c “Brătcuţa”-Bratca, ca Regie Publică Locală cu specific exclusiv silvic. - art.7 alin.1) li

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă