22 iulie 2026 · Inițiator: Primarul comunei Brastavățu
HCL 47/2026 Brastavățu adoptată
Acordarea unui sprijin financiar Parohiei Brastavatu —,,Biserica Sf. Nicolae *, conform Anexei nr.7/03 -SUME defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2026,alocate bugetelor…
Pe scurt
Consiliul Local Brastavatu decide acordarea unui sprijin financiar Parohiei Brastavatu – Biserica Sf. Nicolae pentru reparatii curente ale lăcașului, utilizând sume defalcate din TVA destinate echilibrării bugetelor locale pentru anul 2026. Sprijinul se finanțează din bugetul local, conform anexelor legale aferente Legii bugetului de stat pe 2026, iar decizia include condiții și avize ale comisiilor locale privind utilitatea și finanțarea acestor cheltuieli. Pentru locuitori, înseamnă că o parte din fonduri publice se vor direcționa către reparații ale lăcașului de cult din sat, cu impact asupra bugetului local al localității Brastavatu pe anul 2026.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
se face potrivit legislaţiei în vigoare, sumele fiind decontate pe bază de documente financiar-contabile justificative
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Poate schimba cât plătești la primărie: impozite, taxe locale sau scutiri.
Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.
Hotărârea nr. 47 din 2026 a Consiliului Local Brastavățu
Titlu oficial
Hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar Parohiei Brastavatu —,,Biserica Sf. Nicolae *, conform Anexei nr.7/03 -SUME defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2026,alocate bugetelor locale pentru finantarea unor cheltuieli curente si de capital ,din Legea nr.43/ 2026 —Legea bugetului de stat pe anul 2026
COMUNA BRASTAVĂTU
Str. A. |. Cuza, nr. 108, Comuna Brastavăţu, Judeţul Olt
telf//ffax : 0249 540 002 e- mail: primarOprimariabrastavatu.ro
CONSILIUL LOCAL
HOTARARE
privind acordarea unui sprijin financiar Parohiei Brastavatu —,,Biserica Sf. Nicolae *,
conform Anexei nr.7/03 -SUME defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea
bugetelor locale pe anul 2026,alocate bugetelor locale pentru finantarea unor cheltuieli
curente si de capital ,din Legea nr.43/ 2026 —Legea bugetului de stat pe anul 2026
Având în vedere:
- referatul de aprobare întocmit de primarul comunei, ca instrument de prezentare și motivare
nr.4688/15.07.2026 ;
- raportul de specialitate comun nr.4687 /15.07.2026 alal viceprimarului comunei si
compartimentului contabilitate —buget-salarizare „achizitii publice si resurse umane ;
- cererea nr.42/22.06.2026 a Parohiei Brastavatu prin care solicită acordarea unui sprijin financiar
pentru reparatii curente Bisericii „Sf. Nicolae “din satul Brastavatu;
-Avizul nr.38/22.07.2026 al Comisiei pentru agricultura,activitati economico-
financiare,amenajarea teritoriului si urbanism, protectia mediului si turism;
- Avizul nr.23/22.07.2026 al Comisiei pentru activitati social-culturale,culte, invatamant,sanatate si
familie,munca si protectie sociala,protectie copiitineret si sport;
- prevederile H.C.L nr.25 / 08.05.2026 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2026 ;
-prevederile Anexei nr. 7/03 - -SUME defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea
bugetelor locale pe anul 2026,alocate bugetelor locale pentru finantarea unor cheltuieli curente si de
capital din Legea nr.43/2026 —Legea bugetului de stat pe anul 2026 nr.crt.892-, , Sistem incalzire
centralizata, reparatii infrastructura, amenajari exterioare si sistematizare incinta parohiala, Parohia
Brastavatu - Biserica Sf. Nicolae, CIF23740717,CP237045,ComunaBrastavatu, Jud. Olt”? ;
- prevederile art.3, alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de
sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România,
aprobată prin Legea nr.125/2002 cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art.4 alin.(2), art.5 şi art.14 din H.G. nr.1470/2002 privind aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.82/2001, cu modificările şi completările
ulterioare;
- art.129 alin.(2), lit.b) şi d), alin.(4), lit.a) alin.8, lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul
administrativ,cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare;
- prevederile poz.nr.l din Anexa la Legea nr. 489 / 2006, privind libertatea religioasă şi regimul
general al cultelor, republicată;
In baza prevederilor art.129 alin(4) „lit.a) si in temeiul dispozitiilor art.139, alin(3) lit.a) coroborat
cu art.196,, alin(1) lit.a) din OUG nr.57 / 2019 privind Codul administrativ.
Consiliul local al comunei Brastavatu, judetul Olt,
intrunit in sedinta ordinara din data de 22.07.2026, adopta prezenta
HOTARARE:
Art,1. Se aprobă alocarea de la bugetul local a unui sprijin financiar in suma de 350.000 lei
Parohiei Brastavatu —,,Biserica Sf. Nicolae **, conform Anexei nr.7/03 -SUME defalcate din taxa
pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2026,alocate bugetelor locale
pentru finantarea unor cheltuieli curente si de capital ,din Legea nr.43/ 2026 —Legea bugetului de
stat pe anul 2026 , nr,crt.892- ,,Sistem incalzire centralizata, reparatii infrastructura, amenajari
exterioare si sistematizare incinta parohiala,Parohia Brastavatu - Biserica Sf. Nicolae,
C1F23740717,CP 237045, ComunaBrastavatu,Jud. Olt”.
Art.2. Alocarea sumei prevăzute la art. din prezenta hotărâre, se face din bugetul local al
comunei Brastavatu, judeţul Olt , Capitolul 67.02”Cultura , recreere si religie” Ia titlul XI “Alte
cheltuieli” , art 59.1 1”Asociatii si fundatii”.
Art.3.(1) Achiziţionarea bunurilor sau serviciilor pentru care se utilizează suma prevăzută la art.1 se
face potrivit legislaţiei în vigoare, sumele fiind decontate pe bază de documente financiar-contabile
justificative.
(2) Justificarea modului de utilizare a sumei alocate prin prezenta hotărâre se face pe bază de
documente justificative prezentate de către unitatea de cult respectivă, conform art. 14 din Normele
Metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea
unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din
România, aprobate prin H.G. nr.1470/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Art.4. Prezenta hotărâre se aduce la cunostinta prin afişare la sediul autorităţii administraţiei
publice locale se comunica Parohiei Brastavatu si Instituţiei Prefectului — Judeţul Olt , în vederea
exercitării controlului cu privire la legalitate.
PREŞEDINTE DE SEDINTA ,
Negrila Viorel Contrasemnează pentru legalitate
Secretar general al U.A.T.
Popescu Marian
Nr. 47 din 22.07.2026
Hotărâre adoptată cu 13 voturi „pentru”” ,0 voturi „abţineri”?, 0 voturi,,contra”” din numărul de
13 consilieri prezenți , din numărul de 13 consilieri locali in functie.
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL
NR. 47/22.07.2026
Semnatura persoanei
e (Operatiuni efectuate Data ZZ/LL/AN responsabile sa
” efectueze procedura
o | 2 3
1 Adoptarea hotararii s-a facut cu majoritate simpla 22.07.2026
IX absoluta n calificata
2 |Comunicarea catre primar 22.07.2026
3 |Comunicarea catre prefectul judetului
4 [Aducerea la cunostinta publica 22.07.2026
5 Comunicarea, numai in cazul celei cu caracter
individual
5 Hotararea devine obligatorie sau produce efecte 2.07.2026
juridice, dupa caz
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.