19 februarie 2025 · Inițiator: Primarul Municipiului Brașov, Popescu Ion

HCL 97/2025 Brașov adoptată

Încheierea unui Acord de Colaborare între Municipiul Brașov și Federația Română de Schi Biatlon Pentru Organizarea „Campionatului Național/Fis Seniori și Juniori la Schi Alpin

Pe scurt

Se aprobă încheierea unui Acord de colaborare între Municipiul Brașov și Federația Română de Schi Biatlon pentru organizarea Campionatului Național/FIS Seniori și Juniori la Schi Alpin (anexat la hotărâre). Primarul Brașovului este împuternicit să semneze acordul, iar Primarul va asigura punerea în aplicare a prevederilor hotărârii. Pentru locuitori, înseamnă că orașul se angajează să faciliteze evenimentul, iar impactele principale pot include organizarea competiției în oraș și eventuale activități legate de promovare și logistică, pe fonduri și termene stabilite în acord.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov și Federația Română de Schi Biatlon, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 97 din 2025 a Consiliului Local Brașov
Titlu oficial
Încheierea unui Acord de Colaborare între Municipiul Brașov și Federația Română de Schi Biatlon Pentru Organizarea „Campionatului Național/Fis Seniori și Juniori la Schi Alpin”
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
97 / 2025
Data
19 februarie 2025
Inițiator
Primarul Municipiului Brașov, Popescu Ion
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă)

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 97 din data de  19  februarie  2025       Privind: încheierea unui Acord de Colaborare între Municipiul Brașov și Federația Română de Schi Biatlon Pentru Organizarea „Campionatului Național/Fis Seniori și Juniori la Schi Alpin”;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 19 februarie 2025; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 20.755 din 10.02.2025 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator; - Solicitarea Federației Române de Schi Biatlon, înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 20.299 din 10 februarie 2025, cu revenire prin adresa 23.076 din 13.02.2025; - Raportul de specialitate nr. 20.773 din 10.02.2025 al Biroului Relații Externe, Turism și Evenimente , privind încheierea unui Acord de Colaborare între Municipiul Brașov și Federația Română de Schi Biatlon Pentru Organizarea „Campionatului Național/Fis Seniori și Juniori la Schi Alpin”; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 20.761 din 19.02.2025; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), lit. e), alin. (9), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. f), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ș T E :     Art. 1. Se aprobă Acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov și Federația Română de Schi Biatlon, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.     Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov să semneze Acordul de colaborare arătat la Art. 1.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.     Hotărârea cuprinde: Anexa - Acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov și Federația Română de Schi Biatlon  Anexe  • Anexa Acord de colaborare FIS.pdf   • Anexa Acord de colaborare FIS.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala