21 decembrie 2023 · Inițiator: Primarul municipiului Brașov, Popescu Ion

HCL 929/2023 Brașov adoptată

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici la finalizarea lucrărilor aferenți realizării obiectivului de investiții “Asigurare protecție perimetrala Școala Gimnaziala nr. 13“

Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici la finalizarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Asigurare protecție perimetrală Școala Gimnazială nr. 13”, valoarea totală fiind de 177.994,40 lei inclusive TVA (din care partea C+M 124.620,57 lei). Decizia înseamnă pentru locuitori că se finalizează lucrarea de protecție perimetrală a școlii, iar autoritatea locală va continua implementarea prin Direcția Tehnică, Serviciul Investiții, potrivit bugetului stabilit. Termenele exacte nu sunt menționate în text, dar hotărârea autorizează finalizarea lucrărilor și efectuarea plăților aferente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Brașov

Denumire
Hotărârea nr. 929 din 2023 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
929 / 2023
Data
21 decembrie 2023
Inițiator
Primarul municipiului Brașov, Popescu Ion
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă)
Teme
Școli și educație · Investiții și fonduri europene

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr.  929 din data de  21  decembrie  2023         Privind: aprobarea indicatorilor tehnico-economici la finalizarea lucrărilor aferenți realizării obiectivului de investiții “Asigurare protecție perimetrala Școala Gimnaziala nr. 13“;         Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în ședință ordinară, azi 21.12.2023; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 179.226 din 13.12.2023 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - Raportul de specialitate nr. 179.233 din 13.12.2023 al Serviciului Investiții din cadrul Direcției Tehnice, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici la finalizarea lucrărilor aferenți realizării obiectivului de investiții “Asigurare protecție perimetrala Școala Gimnaziala nr. 13“; În conformitate cu prevederile:  - Art. 1, alin. (3) din H.G. nr. 1116/2023 privind necesitatea refacerii corespunzătoare a documentației tehnico-economice aprobate şi reluarea procedurii de aprobare a noilor indicatori dacă apar schimbări care determină modificarea în plus a valorilor maximale; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 179.230 din 21.12.2023; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. d), art. 136, alin. (3) lit. a), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici la finalizarea lucrărilor aferenți obiectivului de investiții “Asigurare protecție perimetrală Școala Gimnazială nr. 13”: Valoare totală: - 177.994,40 lei inclusiv TVA din care  C+M: - 124.620,57 lei inclusiv TVA       Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcţia Tehnică - Serviciul Investiții, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.  Anexe  • Deviz_incheiere_lucrari.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala