HCL 928/2022 Brașov adoptată
Adoptarea unor măsuri de administrare a locurilor publice din Municipiul Brașov precum și de stabilire și sancționare a unor fapte ce constituie contravenții
- Denumire
- Hotărârea nr. 928 din 2022 a Consiliului Local Brașov
- Emitent
- Consiliul Local Brașov
- Număr
- 928 / 2022
- Data
- 25 noiembrie 2022
- Inițiator
- Primar, Popescu Ion
- Localitate
- Brașov, județul Brașov
- Stare
- adoptată
Pe scurt
S-a hotărât să se reglementeze desfășurarea activităților comerciale în piețe, târguri, pe stradă și în alte locuri publice din Brașov: orice vânzare sau comerț în aceste zone trebuie să aibă autorizație din partea autorităților locale. Dacă aceste condiții nu sunt respectate, faptele respective sunt considerate contravenții, adică pot primi sancțiuni. Pentru locuitori înseamnă că vânzările neautorizate pot fi sancționate, iar timpul și locul exact al desfășurării activităților comerciale vor fi întărite de autorități.
Documente
- hcl hcl-928-2022.txt
Text
HOTĂRÂREA Nr. 928
din data de 25 noiembrie 2022
Privind: adoptarea unor măsuri de administrare a locurilor publice din Municipiul Brașov precum și de stabilire și sancționare a unor fapte ce constituie contravenții;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 25 noiembrie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 3.587 din 18.11.2022 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 3.586 din 18.11.2022 al Serviciului Public Administrare Pieţe Braşov, privind adoptarea unor măsuri de administrare a locurilor publice din Municipiul Brașov precum și de stabilire și sancționare a unor fapte ce constituie contravenții;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 8, alin. 1 din Legea nr. 21/1996 privind concurența, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 21 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 4, lit. b) și lit. f), art. 5, alin. 1 și art. 6, alin. 1 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 26 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorului, cu modificările și completările ulterioare;
- O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;
- O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 924/2005 privind aprobarea Regulilor generale privind igiena produselor alimentare, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Brașov: Comisia 1 a avizat nefavorabil; Comisiile 5 și 6 au avizat favorabil;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), lit. d), alin. (7), lit. g), art. 136, alin. (6), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. În Municipiul Brașov, activitățile comerciale din piețe, târguri, piețe volante ori alte locuri publice, comerțul stradal ori comerțul ambulant se desfășoară doar cu autorizarea autorităților locale, în condițiile legii.
Art. 2. Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite în zonele și condițiile menționate la art. 1, dacă nu au fost săvârșite în așa fel încât să constituie infracțiuni:
a) Desfășurarea de activități comerciale cu produse fără autorizarea autorităților locale, emisă în condițiile legii;
b) Desfășurarea de activități comerciale cu produse în alte locuri decât cele menționate în documentele de autorizare;
c) Vânzarea de produse direct din mijloacele de transport;
d) Expunerea produselor spre vânzare direct pe trotuare, spații verzi, străzi pietonale, fără a deține abonament pentru ocuparea domeniului public;
e) Oferirea produselor spre vânzare din mers;
f) Depozitarea mărfurilor, ambalajelor ori altor materiale în alte locuri decât cele special destinate acestui scop.
Art. 3. Contravențiile prevăzute la art. 2, lit. a) - c) se sancționează cu amendă cuprinsă între 1000 - 2000 lei.
Art. 4. Contravențiile prevăzute la art. 2, lit. d) - f) se sancționează cu amendă cuprinsă între 750 - 1500 lei.
Art. 5. În cazul contravențiilor prevăzute la art. 2 agenții constatatori pot dispune, având în vedere proporționalitatea între mijloacele folosite și scopul vizat, pe lângă sancțiunea principală a amenzii ori avertismentului, și sancțiunea complementară a confiscării bunurilor ce fac obiectul contravenției.
Art. 6. Bunurile confiscate se valorifică în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau se predau instituțiilor sau organizațiilor neguvernamentale ce activează în sfera serviciilor sociale ori Grădinii Zoologice Brașov.
Art. 7. Primarul Municipiului Braşov şi Poliția Locală Brașov vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email: [email protected]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 924/2022Aprobarea înființării serviciului social ,,Centrul de Zi pentru Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii”HCL 925/2022Aprobarea costului mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează creșele din subordinea Creșei Brașov începând cu…HCL 926/2022HCL 926/2022HCL 927/2022Desemnarea reprezentanților Consiliului Local în cadrul Comisiei de evaluare constituită la nivelul Serviciului Public…HCL 929/2022Aprobarea preţului local ce va fi facturat populaţiei şi consumatorilor noncasnici, pentru energia termică livrată începând cu 01…HCL 930/2022Ocuparea temporară cu defrișare, pe o perioadă de un an, a suprafeței de 0,1591 ha fond forestier proprietate publică a…HCL 931/2022Achiziţionarea de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare a societăţii RIAL S.R.L. în litigiul cu salariaţii societăţii ce…HCL 932/2022Aprobarea încheierii actului adițional nr. 6 la contractul de închiriere nr. 2 din 24.03.2017, cu S.C. STUPINIREZ S.R.L., acesta…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.