10 decembrie 2019 · Inițiator: Primarul Municipiului Brașov

HCL 890/2019 Brașov adoptată

Trecerea unor imobile - construcții situate în Brașov str. 13 Decembrie nr. 133 din proprietatea S.C. RATBV S.A. în proprietatea publică a Municipiului Brașov

Denumire
Hotărârea nr. 890 din 2019 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
890 / 2019
Data
10 decembrie 2019
Inițiator
Primarul Municipiului Brașov
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide trecerea unor imobile – construcții situate pe terenul din Brașov, str. 13 Decembrie nr. 133, din proprietatea RATBV S.A. în proprietatea publică a Municipiului Brașov. Practic, clădirea devine bun al orașului, iar valoarea acesteia va fi plătită din bugetul local în termen de 10 zile de la emiterea hotărârii, conform raportului de evaluare. Tranziția impune ca primăria să ocupe de toate demersurile legale și administrative necesare (actul de proprietate și plata) pentru finalizarea transferului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă trecerea bunurilor imobile construcții edificate pe terenul identificat conform C.F. nr. 131269 Brașov din proprietatea Societății RATBV S.A. în proprietatea publică a Municipiului Brașov

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 890 din data de  10  decembrie  2019           Privind: trecerea unor imobile - construcții situate în Brașov str. 13 Decembrie nr. 133 din proprietatea S.C. RATBV S.A. în proprietatea publică a Municipiului Brașov;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 10 decembrie 2019; Analizând Referatul de aprobare nr. 116.384 din 2019 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; Văzând Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune trecerea unor imobile - construcții situate în Brașov str. 13 Decembrie nr. 133 din proprietatea S.C. RATBV S.A. în proprietatea publică a Municipiului Brașov; Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a acționarilor RATBV S.A. nr. 11 din 29.11.2019; Văzând Raportul de evaluare nr. 250/2019 întocmit de ATC Valuation S.R.L. expert Trandafir Constantin Adrian; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 5 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2),  lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243,    alin. (1), lit. a) și art. 296, alin. (4) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ,       H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă trecerea bunurilor imobile construcții edificate pe terenul identificat conform C.F. nr. 131269 Brașov din proprietatea Societății RATBV S.A. în proprietatea publică a Municipiului Brașov.     Art. 2. Se însușește de către Consiliul Local al Municipiului Brașov Raportul de Evaluare întocmit de ATC Valuation S.R.L. expert Trandafir Constantin Adrian.     Art. 3. Actul translativ de drept de proprietate și plata contravalorii bunurilor se face din bugetul local al Municipiului Brașov în termen de 10 zile de la emiterea hotărârii.     Art. 4. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar și Direcția Economică va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă