30 octombrie 2026 · Inițiator: Primarul Municipiului Brașov, în calitate de inițiator
HOTĂRÂREA Nr. 844
din data de 30 octombrie 2026
Privind: ducerea la îndeplinire a prevederilor Sentinței Civile nr. 3964/2025 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul Civil nr. 20172/
197/2023;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 30 octombrie 2026;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 142098/2026 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Adresele nr. 74589/2026 si nr. 93274/2026;
- Sentința Civilă nr. 3964/2025 a Judecătoriei Brașov, Încheierea de ședință din data de 03.04.2025 în Dosar Civil nr. 20172/
197/2023;
- Raportul de Evaluare nr. 9084/
1/2026, întocmit de exp. evaluator ANEVAR Pintilie Stefan Cristian;
- Raportul de specialitate nr. 142100 din 2026 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, privind ducerea la îndeplinire a prevederilor Sentinței Civile nr. 3964/2025 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul Civil nr 20172/
197/2023;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 1650, 1657 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 112/1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 142099 din 30.10.2026;
În temeiul prevederilor art. 87 alin. (5), art. 106 alin. (3), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c și art. 139 alin. (3) lit. g, art. 154 alin. (1), alin. (2) și art. 196 alin. (1) lit. a, art. 243 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă vânzarea directă a imobilului - locuință cu teren aferent, situată în Brașov, str. Tâmpei nr. 43, Ap. 1, identificată în CF nr. 101826-C1-U2 Brașov nr. top. 6776/16/I, către numita [persoană fizică], conform prevederilor Sentinței Civile nr. 3964/2025 a Judecătoriei Brașov, în Dosar Civil nr. 20172/
197/2023.
Art. 2. Consiliul Local își însușește raportul de evaluare întocmit de către SC DANINA STAR SRL - evaluator ANEVAR Pintilie Stefan Cristian, având ca obiect imobilul identificat la art. 1 din prezenta hotărâre.
Art. 3. Prețul imobilului identificat la art. 1 este de 881.446 lei, conform Raportului de evaluare întocmit exp.- evaluator ANEVAR Pintilie Stefan Cristian.
Art. 4. (1) Prețul de vânzare al imobilului identificat la art. 1 din prezenta, va fi achitat după cum urmează:
- 30 % din prețul imobilului, cu titlu de avans se va achita in termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii;
- diferența de preț rămasă de achitat se va achita în rate lunare cu o dobândă egală cu 1/2 din dobânda de referință stabilită anual de Banca Națională a României.
Dobânda se va recalcula anual și se va transmite cumpărătorului după stabilirea și publicarea de către Banca Națională a României
Eșalonarea ratelor se face pe o perioada de 5 de ani cu dobânda calculată la data vânzării, dobânda totală fiind calculată conform legii.
(2) În caz de neachitare la termenul scadent a obligației de plată către bugetul local, se datorează după acest termen majorări de întârziere în procent de 1% din cuantumul obligației principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună.
Art. 5. Primarul Municipiului Brașov prin Direcția Administrație Publică Locală, - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar și Direcția Fiscală Brașov vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.