Pe scurtSe decide să treacă în domeniul public al Brașovului o cotă dintr-un teren situat în zona str. Fânului, în suprafață totală de 2.619 m.p., din C.F. nr. 108069 Brașov (cad. 108069), respectiv 4.290.000/150.000.000 din această parcelă. A doua Hotărâre aprobă apoi înscrierea oficială în evidențele funciare a aceleiași cote în domeniul public, iar responsabilitatea implementării revine Primarului prin Direcția Tehnică și Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial; pentru locuitori, înseamnă că o parte din terenul menționat va fi recunoscut ca proprietate publică, fără impact direct asupra fondului personal, dar poate influența planificarea spațiului din zonă și administrarea performanțelor municipale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 837
din data de 28 noiembrie 2023
Privind: trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 4.290.000/150.000.000 din terenul înscris în C.F. nr. 108069 Brașov, nr. cad. 108069 - zona str. Fânului;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în ședință ordinară, azi 28.11.2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 163.696 din 2023 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Încheierea de la O.C.P.I. Brașov, înregistrată cu nr. 176.
614/2023 și extrasul C.F. pentru informare nr. 108069;
- Adresa de la Serviciul Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar, înregistrată cu nr. 153.939 din 31.10.2023;
- Raportul de specialitate nr. 163.705 din 2023 al Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial din cadrul Direcției Tehnice, privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 4.290.000/150.000.000 din terenul înscris în C.F. nr. 108069 Brașov, nr. cad. 108069 - zona str. Fânului;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 553, alin. (2), art. 554, coroborat cu art. 562, alin. (2), art. 863, lit. f) din Codul Civil;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 163.699 din 28.11.2023;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) și art. 296, alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă trecerea în domeniul privat al Municipiului Brașov, a cotei de 4.290.000/150.000.000 din terenul înscris în C.F. nr. 108069 Brașov, nr. cad. 108069, în suprafață totală de 2.619 m.p., zona str. Fânului din Municipiul Brașov.
Art. 2. Se aprobă trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Brașov și înscrierea în evidențele de carte funciară, a cotei de 4.290.000/150.000.000 din terenul înscris în C.F. nr. 108069 Brașov, nr. cad. 108069, în suprafață totală de 2.619 m.p., zona str. Fânului din Municipiul Brașov.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Tehnică - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.