Brașov › 10 decembrie 2019

HCL 831/2019 adoptată

aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 831 din data de  10  decembrie  2019         Privind: aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov;           Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 10 decembrie 2019; Analizând Referatul de aprobare nr. 37.454 din data de 21.11.2019 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov, prin care se propune aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov; Văzând avizul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date cu nr. 3521111 din 03.12.2019, dat în conformitate cu dispoziţiile art. 9, alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 4 din Metodologia privind criteriile de dimensionare a numărului de funcţii din aparatul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, constituirea patrimoniului şi managementul resurselor umane, financiare şi materiale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 2104/2004, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 391 Stabilirea numărului total de funcţii publice de conducere în cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, art. 405 Stabilirea structurii de posturi, art. 407 Stabilirea de funcţii publice, art. 409 Comunicarea modificărilor intervenite în situaţia posturilor şi a funcţionarilor publici din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ; ale art. 610 din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ prin care autoritățile sau instituțiile publice au obligația de a stabili funcția publică de execuție de consilier achiziții publice; ale art. 9, alin. 3 din O.G. nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, cu modificările și completările ulterioare; ale art. 4, alin. 1 din H.G. nr. 2104/2004 pentru aprobarea Metodologiei privind criteriile de dimensionare a numărului de funcții din aparatul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, constituirea patrimoniului și managementul resurselor umane, financiare și materiale, cu modificările și completările ulterioare, Luând în considerare adresa Instituţiei Prefectului - Judeţul Braşov nr. 5.293 din 24.04.2015, înregistrată la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov cu  nr. 11049/29.04.2015, cu referire la stabilirea numărului de posturi pentru S.P.C.L.E.P. Braşov stabilit în conformitate cu prevederile cu art. III, alin. 8 din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare, calculat în conformitate cu prevederile din anexa la Ordonanţa  nr. 63/2010 şi potrivit art. IV din O.U.G. nr. 58/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea unor acte normative; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 3 și 5 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ,       H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă Organigrama Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov, conform Anexei I, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. Se aprobă Statul de funcții al Serviciului Public Comunitar Local de  Evidență a Persoanelor Brașov, conform Anexei II, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, H.C.L. nr. 112/2013, republicată, privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov, își încetează valabilitatea.     Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro