Brașov › 23 decembrie 2024

HCL 817/2024 adoptată

aprobarea revizuirii Protocolului de Colaborare dintre Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și Municipiul Brașov privind măsurile şi acţiunile comune ce se impun în cazul depăşirii pragului de informare şi/sau de alertă

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 817 din data de  23  decembrie  2024       Privind: aprobarea revizuirii Protocolului de Colaborare dintre Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și Municipiul Brașov privind măsurile şi acţiunile comune ce se impun în cazul depăşirii pragului de informare şi/sau de alertă;       Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 23 decembrie 2024; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 176.744 din 10.12.2024 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - Adresa Agenției pentru Protecția Mediului Brașov nr. 150.768 din 18.10.2024; - Raportul de specialitate nr. 176.768 din 10.12.2024 al Compartimentului pentru Protecția Mediului din cadrul Direcției Arhitect Șef, privind aprobarea revizuirii Protocolului de Colaborare dintre Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și Municipiul Brașov privind măsurile şi acţiunile comune ce se impun în cazul depăşirii pragului de informare şi/sau de alertă; În conformitate cu prevederile: - Art. 53 al Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător; - H.G. nr. 257/2015 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a Planurilor de Calitate a Aerului, a Planurilor de Acțiune pe termen scurt și a Planurilor de menținere a Calității Aerului; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 176.759 din 23.12.2024; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. d), alin. (4), lit. a), lit. d), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;   H O T Ă R Ă Ș T E :     Art. 1. Se aprobă Anexa privind Protocolul de Colaborare dintre Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și Municipiul Brașov, în vederea respectării prevederilor H.G. nr. 257 din 15 aprilie 2015 (M.O. nr. 280 din 27 aprilie 2015) pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor de calitate a aerului, a planurilor pe termen scurt şi a planurilor de menţinere a calităţii aerului - în situaţia apariţiei unui episod de poluare înregistrat la una din staţiile de monitorizare a aerului din Municipiul Braşov, când unul sau mai mulţi poluanţi reglementaţi prin Legea nr. 104 din 15 iunie 2011 privind calitatea aerului înconjurător ating sau depăşesc pragurile de informare şi/sau de alertă.     Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov să semneze Anexa privind Protocolul de Colaborare.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Compartimentul pentru Protecția Mediului din cadrul Direcției Arhitect Șef, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.   Hotărârea cuprinde: Anexa - Protocol de Colaborare între Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și Municipiul Brașov privind calitatea aerului înconjurător ating sau depăşesc pragurile de informare şi/sau de alertă    Anexe  • Anexa 1 Adresa APM Protocol colaborare Primaria Brasov 2024.pdf   • Anexa 2 Protocol Municipiul Brasov 2024 - draft.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro