Pe scurtSe aprobă organizarea, la Brașov, a unui eveniment artistic dedicat Zilei Naționale a României (1 Decembrie), în colaborare între Primărie, Centrul Cultural Reduta și Casa de Cultură a Studenților. Primarul este împuternicit să semneze acordul de parteneriat, iar actul intră în vigoare pe baza hotărârii adoptate pe 30 octombrie 2026.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 815
din data de 30 octombrie 2026
Privind: aprobarea acordului de colaborare dintre Municipiul Brașov, Centrul Cultural Reduta Braşov și Casa de Cultură a Studenților Braşov în vederea organizării evenimentului artistic dedicat Zilei Naționale a României;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 30 octombrie 2026;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 145482/19.10.2026 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de inițiator;
- Adresa Centrului Cultural Reduta Braşov înregistrată la Primăria Municipiului Brașov sub nr. 141483/09.10.2026, prin care își dă acordul în vederea încheierii unui parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov pentru celebrarea zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României;
- Adresa Casei de Cultură a Studenților Braşov înregistrată la Primăria Municipiului Brașov sub nr. 145324/19.10.2026, prin care își dă acordul în vederea încheierii unui parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov pentru celebrarea Zilei Naționale a României;
- Raportul de specialitate nr. 145485 din 2026 al Serviciului Comunicare, Relații Externe și Turism din cadrul Direcției Proiecte și Comunicare, privind aprobarea acordului de colaborare dintre Municipiul Brașov, Centrul Cultural Reduta Braşov și Casa de Cultură a Studenților Braşov în vederea organizării evenimentului artistic dedicat Zilei Naționale a României;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4, 5 și 7 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 145484 din 30.10.2026;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. e), alin. (9), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. f), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă organizarea evenimentului artistic dedicat Zilei Naționale a României în colaborare cu Centrul Cultural Reduta Braşov și cu Casa de Cultură a Studenților Braşov.
Art. 2. Se aprobă Acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov, Centrul Cultural Reduta Braşov și Casa de Cultură a Studenților Braşov în vederea organizării evenimentului artistic dedicat Zilei Naționale a României, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 3. Se împuternicește Primarul Municipiului Braşov să semneze Acordul de colaborare menționat la art. 2.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Hotărârea cuprinde:
Anexa - Acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov, Centrul Cultural Reduta Braşov și Casa de Cultură a Studenților Braşov
Anexe • Anexa HCL Acord -CC Reduta si Casa studentilor BV 2026.pdf
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.