Pe scurtSe aprobă documentația și costurile estimate pentru demolarea sălii de sport (corp C3) de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Brașov. Valoarea totală a investiției este de 454.063,68 lei (inclusiv TVA), iar lucrările de demolare ar urma să dureze 3 luni.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă documentația tehnică în faza D.T.A.D. – P.Th. și indicatorii tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „ Demolare sală de sport – corp C3, Școala Gimnazială Nr. 2” situat pe domeniul public în municipiul Brașov, Strada Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 15, identificat în CF Nr. 103909, după cum urmează
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA Nr. 810
din data de 30 octombrie 2026
Privind: aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Demolare sală de sport – corp C3, Școala Gimnazială Nr. 2”;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 30 octombrie 2026;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 145119/19.10.2026 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Documentația tehnică pentru autorizarea și executarea lucrărilor de desființare (Faza D.T.A.D. – P. Th.) și Devizul General aferent, elaborate de proiectantul general S.C. MAD ARH S.R.L. Brașov;
- Certificatul de Urbanism nr. 3437 din 04.12.2024, emis de Primăria Municipiului Brașov;
- Avizul Comisiei Tehnico-Economice a Municipiului Brașov;
- Raportul de specialitate nr. 145121 din 2026 al Serviciului Investiții din cadrul Direcției Tehnice, privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Demolare sală de sport – corp C3, Școala Gimnazială Nr. 2”;
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 169/2026 privind Codul Urbanismului;
- H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
- Art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 145120 din 30.10.2026;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d); art. 139 alin. (1), art. 154 alin. (1) și alin. (2), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă documentația tehnică în faza D.T.A.D. – P.Th. și indicatorii tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „ Demolare sală de sport – corp C3, Școala Gimnazială Nr. 2” situat pe domeniul public în municipiul Brașov, Strada Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 15, identificat în CF Nr. 103909, după cum urmează:
- Valoarea totală a investiției: 454.063,68 lei, inclusiv TVA (375.705,88 lei fără TVA);
- din care Construcții + Montaj (C+M): 270.774,96 lei, inclusiv TVA (223.780,96 lei fără TVA);
- Durata de realizare : 3 luni.
Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Tehnică – Serviciul Investiții, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →