30 ianuarie 2012 · Inițiator: Primarul municipiului Brașov

HCL 8/2012 Brașov adoptată

Aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, pe anul 2012

Denumire
Hotărârea nr. 8 din 2012 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
8 / 2012
Data
30 ianuarie 2012
Inițiator
Primarul municipiului Brașov
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Organigrama și Statul de funcții ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov pentru anul 2012 (Anexele I și II). Practic înseamnă că se stabilesc numărul și tipul posturilor, precum și structura ierarhică a serviciului, afectând cine poate ocupa ce funcție și cum se organizează activitatea, în bugetul local. Pentru locuitori, asta poate influența punctual timpul de aprobare a actelor și fluxul de servicii, din perspectiva resurselor umane ale instituției (mai eficiență, eventuale modificări de termene).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Organigrama Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, conform Anexei I, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr.  8 din data de 30 ianuarie 2012       Privind: aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, pe anul 2012;         Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2012; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, înregistrate cu nr. 6.150/2012, prin care se propune aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, pe anul 2012; Având în vedere prevederile art. III, alin. (1) din O.U.G. nr. 63/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, modificată şi completată şi pct. 1 şi pct. 2, lit. a din Anexa la Ordonanţa respectivă; Luând în considerare adresa Instituţiei Prefectului - Judeţul Braşov nr. 17221/2011, cu privire la aplicarea O.U.G. nr. 63/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare; Văzând avizul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, dat în conformitate cu prevederile art. 4 din H.G nr. 2104/2004, pentru aprobarea Metodologiei privind criteriile de dimensionare a numărului de funcţii din aparatul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, constituirea patrimoniului şi managementul resurselor umane, financiare şi materiale, cu modificările şi completările ulterioare, Văzând avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor publici, dat în conformitate cu prevederile art. 107, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 3, lit. b şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale  nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă Organigrama Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, conform Anexei I, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. Se aprobă Statul de funcţii al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, conform Anexei II, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă