Pe scurtConsiliul Local Brașov aprobă dezmembrarea terenului identificat prin C.F. nr. 132420 pentru imobilul de pe strada Bronzului și atestă că parcela de 10.719 mp devine parte a domeniului public al municipiului, ca drum. Practic, strada Bronzului devine proprietate publică a orașului, iar primăria va pune în aplicare hotărârea. Pentru locuitori, înseamnă clarificarea statutului drumului ca spațiu public al orașului; nu apar termene sau costuri directe în text, doar desemnarea proprietății publice.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 770
din data de 22 decembrie 2020
Privind: înscrierea în proprietatea Municipiului Brașov a imobilului strada Bronzului;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 22 decembrie 2020;
Analizând Referatul de aprobare nr. 127.281 din 2020, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune înscrierea în proprietatea Municipiului Brașov a imobilului strada Bronzului;
Văzând cererea nr. 126.975/2020 și documentația cadastrală de primă înscriere a imobilului strada Bronzului întocmită de Danina Star S.R.L. - persoană juridică autorizată A.N.C.P.I.;
Având în vedere prevederile O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare; ale art. 888 din Codul Civil; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare; precum și ale Ordinului nr. 700/2014 al A.N.C.P.I., cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă dezmembrarea imobilului teren identificat în C.F. nr. 132420 Braşov, sub nr. top. 9370/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1.
Art. 2. Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Braşov a imobilului - drum în suprafață de 10.719 m.p., aferent străzii Bronzului identificat conform Documentației cadastrale de primă înscriere, întocmite de Danina Star S.R.L. - persoană juridică autorizată A.N.C.P.I.
Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.