27 februarie 2026 · Inițiator: Primar, Popescu Ion

HCL 76/2026 Brașov adoptată

Încheierea unui acord de colaborare între Municipiul Brașov, Teatrul ”Sică Alexandrescu”, S.C. RATBV S.A., Colegiul Național ”Unirea” și Biroul Atașat pentru Învățământ al Ambasadei Spaniei, pentru organizarea…

Pe scurt

Se aprobă încheierea unui acord de colaborare între municipiul Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu”, RATBV S.A., Colegiul Național „Unirea” și Biroul Atașat pentru Învățământ al Ambasadei Spaniei pentru organizarea Festivalului Național de Teatru Școlar în Limba Spaniolă. Vor participa aceste instituții pentru a coordona evenimentul, iar municipalitatea, prin Teatrul „Sică Alexandrescu”, va asigura acces gratuit la sala mare a teatrului în perioasa 4-6 martie 2026, cu finanțare/gestiune comună, impact pentru locuitori prin facilitarea manifestării culturale fără costuri pentru participanți în acea perioadă. De asemenea, primarul, prin partenerii menționați, va duce la îndeplinire hotărârea.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
  • Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Cultură și sport” în Brașov

Denumire
Hotărârea nr. 76 din 2026 a Consiliului Local Brașov
Titlu oficial
Încheierea unui acord de colaborare între Municipiul Brașov, Teatrul ”Sică Alexandrescu”, S.C. RATBV S.A., Colegiul Național ”Unirea” și Biroul Atașat pentru Învățământ al Ambasadei Spaniei, pentru organizarea Festivalului Național de Teatru Școlar în Limba Spaniolă
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
76 / 2026
Data
27 februarie 2026
Inițiator
Primar, Popescu Ion
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă)
Teme
Cultură și sport · Școli și educație

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 76 din data de  27  februarie  2026       Privind: încheierea unui acord de colaborare între Municipiul Brașov, Teatrul ”Sică Alexandrescu”, S.C. RATBV S.A., Colegiul Național ”Unirea” și Biroul Atașat pentru Învățământ al Ambasadei Spaniei, pentru organizarea Festivalului Național de Teatru Școlar în Limba Spaniolă;       Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 27 februarie 2026; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 19.052 din 09.02.2026 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - Adresa Biroului Atașat pentru Învățământ al Ambasadei Spaniei, înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 7.367 din 19.01.2026; - Raportul de specialitate nr. 19.057 din 2026 al Serviciului Comunicare, Relații Externe și Turism din cadrul Direcției Proiecte și Comunicare, privind încheierea unui acord de colaborare între Municipiul Brașov, Teatrul ”Sică Alexandrescu”, S.C. RATBV S.A., Colegiul Național ”Unirea” și Biroul Atașat pentru Învățământ al Ambasadei Spaniei, pentru organizarea Festivalului Național de Teatru Școlar în Limba Spaniolă; Având în vedere amendamentele formulate în cadrul Comisiilor de specialitate nr. 7 și nr. 5, respectiv: - Modificarea titlului hotărârii prin adăugarea ca parteneri a Colegiului Național ”Unirea” și a Teatrului ”Sică Alexandrescu”; - Art. 1 din hotărâre se completează în același sens, respectiv prin adăugarea ca parteneri a Colegiului Național ”Unirea” și a Teatrului ”Sică Alexandrescu”;             - Art. 3 din hotărâre se completează astfel: ”Primarul, prin Teatrul ”Sică Alexandrescu”, RATBV S.A. și aparatul de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri”. - Anexa, parte integrantă a hotărârii, va fi completată astfel: Capitolul I Părțile acordului de colaborare se va completa cu: Colegiul Național ”Unirea” și Teatrul ”Sică Alexandrescu”; - La capitolul V Obligațiile părților, la punctul B se adaugă încă o linie: ”Municipiul Brașov prin intermediul Teatrului ”Sică Alexandrescu”, asigură gratuit accesul în sala mare a Teatrului, în perioada 4-6 martie 2026, care au fost votate cu unanimitate de voturi; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4, 5 și 7 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 19.055 din 27.02.2026; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. e), alin. (9), lit. a), art. 138, alin. (12), art. 139, alin. (3), lit. f), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;   H O T Ă R Ă Ș T E :   Art. 1. Se aprobă Acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov, Teatrul ”Sică Alexandrescu”, S.C. RATBV S.A., Colegiul Național ”Unirea„ și Biroul Atașat pentru Învățământ al Ambasadei Spaniei, pentru organizarea Festivalului Național de Teatru Școlar în Limba Spaniolă, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.   Art. 2. Se împuternicește Primarul Municipiului Brașov să semneze Acordul de colaborare menționat la art. 1.   Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin Teatrul ”Sică Alexandrescu”, S.C. RATBV S.A. și aparatul de specialitate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.   Hotărârea cuprinde: Anexa - Acord de colaborare dintre Municipiul Brașov, Teatrul ”Sică Alexandrescu”, S.C. RATBV S.A., Colegiul Național ”Unirea și Biroul Atașat pentru Învățământ al Ambasadei Spaniei  Anexe  • ANEXA HCL 76.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala