HCL 735/2008 adoptată
completarea H.C.L. nr. 481/2002, prin care s-a aprobat lista spaţiilor comerciale şi de prestări servicii aflate în administrarea S.C. RIAL S.R.L. şi care fac obiectul Legii nr. 550/2002
Documente
- hcl hcl-735-2008.txt
Text
HOTĂRÂREA Nr. 735
din data de 29 septembrie 2008
Privind: completarea H.C.L. nr. 481/2002, prin care s-a aprobat lista spaţiilor comerciale şi de prestări servicii aflate în administrarea S.C. RIAL S.R.L. şi care fac obiectul Legii nr. 550/2002;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 septembrie 2008;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale S.C. RIAL S.R.L. Braşov, înregistrate cu nr. 73.671/2008, prin care se propune includerea în lista anexă la H.C.L. nr. 481/2002, a spaţiului comercial şi de prestări servicii, situat în Braşov, str. Castelului nr. 148;
Având în vedere prevederile art. 1 şi 5 din Legea nr. 550/2002, privind vânzarea spaţiilor comerciale şi de prestări servicii aflate în proprietatea Statului Român;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 3 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 2, lit. a, c, alin. 3, lit. c, alin. 5, lit. b şi art. 45, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 481/2002, în sensul că se include în lista anexă la hotărâre, spaţiul comercial şi de prestări servicii, situat în Braşov, str. Castelului nr. 148, înscris în C.F. nr. 42134, nr. top. (5307/3/2, 5307/4/2, 6694/3/2, 6695/3/2, 6698/2/2)III, conform anexei nr. 1.
Art. 2. Hotărârea Consiliului Local nr. 481/2002, astfel modificată şi completată, va fi republicată.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi S.C. RIAL S.R.L. Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
HOTĂRÂREA Nr. 481 din data de 2 decembrie 2002
Republicată conform H.C.L. 141/2003; 11/2004; 44/2004; 233/2004; 308/2004; 576/2005 ;
253/2006, 568/2006; 955/2006; 381/2007; 1041/2007; 278/2008; 584/2008 şi H.C.L. nr. 735 din 29 septembrie 2008
Obiect: aprobarea listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului care se află în administrarea S.C. RIAL S.R.L.;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 2 decembrie 2002;
Analizând referatul nr. ad. 30.009 din 2 decembrie 2002 al S.C. RIAL S.R.L., privind propunerea de aprobare a listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului care se află în administrarea acesteia;
Văzând prevederile art. 5 din Legea nr. 550/2002, privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local;
In temeiul art. 38, lit. f şi h, precum şi art. 46 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă lista spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului care se află în administrarea S.C. RIAL S.R.L. şi care vor fi vândute în temeiul prevederilor Legii nr. 550/2002 conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. A.G.A. S.C. RIAL S.R.L. va proceda la reducerea corespunzătoare a capitalului social al S.C. RIAL S.R.L. Braşov.
Art. 3. Pentru activitatea desfăşurată în legătură cu vânzarea spaţiilor comerciale şi de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Serviciului Public Patrimoniu, sau a societăţilor comerciale ori a regiilor autonome din subordinea Consiliului Local, membrii comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, constituită conform prevederilor Dispoziţiei nr. 2.152/2002, vor primi o indemnizaţie lunară egală cu salariul minim pe economie, stabilită conform normelor legale în vigoare.
Art. 4. Conducerea S.C. RIAL S.R.L. şi Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii se împuternicesc cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email: [email protected]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.