HCL 726/2008 adoptată
aprobarea liniilor prioritare pentru subvenţionarea în anul 2009 de la bugetul local, în baza Legii nr. 34/1998, a asociaţiilor şi fundaţiilor
Documente
- hcl hcl-726-2008.txt
Text
HOTĂRÂREA Nr. 726
din data de 29 septembrie 2008
Privind: aprobarea liniilor prioritare pentru subvenţionarea în anul 2009 de la bugetul local, în baza Legii nr. 34/1998, a asociaţiilor şi fundaţiilor; a componenţei Comisiei de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor; a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei şi a Grilei de evaluare a asociaţiilor şi fundaţiilor;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 septembrie 2008;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Compartimentului Strategie, Programe, Informatic din cadrul Direcţiei de Servicii Sociale, înregistrate cu nr. 66.976/2008, prin care s-a propus aprobarea liniilor prioritare pentru subvenţionarea în anul 2009, de la bugetul local, în baza Legii nr. 34/1998, a asociaţiilor şi fundaţiilor; a componenţei Comisiei de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor, a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei şi a Grilei de evaluare a asociaţiilor şi fundaţiilor;
Având în vedere prevederile art. 1, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 34/1998, privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, ale art. 5 şi art. 6 din H.G. nr. 1.153/2001,privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998, precum şi ale art. II, pct. 4, pct. 12 şi pct. 17 din H.G. nr. 942/2005, privind modificarea şi completarea H.G. nr. 1.153/2001;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 6, lit. a, pct. 2 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă liniile prioritare pentru subvenţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor în anul 2009 de la bugetul local, în baza Legii nr. 34/1998, privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pentru următoarele categorii de persoane beneficiare:
- persoane vârstnice;
- persoane tinere care părăsesc sistemul de protecţie a copilului;
- persoane victime ale violenţei în familie;
- persoane victime ale traficului de persoane;
- persoane toxico-dependente;
- persoane fără adăpost;
- persoane cu handicap;
- copii separaţi sau cu risc de separare de părinţi;
- persoane care suferă de boli incurabile;
- persoane infectate sau bolnave HIV/SIDA;
- alte persoane aflate în dificultate, respectiv persoane şi familii cu venituri mici.
Art. 2. În scopul evaluării şi selecţionării asociaţiilor şi fundaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, în vederea acordării subvenţiilor de la bugetul local pentru anul 2009, se aprobă componenţa Comisiei de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor, după cum urmează:
- D-na Loghin Livea – Director Executiv Adjunct Direcţia de Servicii Sociale Braşov - Preşedinte
- D-na Gurgu Minerva – Consilier Local - Membru
- D-na Mihăilescu Sorina – Şef Serviciul pentru Persoane Vârstnice - Membru
- D-na Apopei Claudia – Şef Serviciu Alocaţii Sociale - Membru
- D-na Bădica Ruxandra - Şef Serviciu Asistenţă Comunitară – Membru
- D-na Durbac Denis – Consilier Asistent Serviciul pentru Persoane Vârstnice - Membru
- D-na Băncescu Mihaela - Inspector Asistent Compartimentul Strategie, Programe, Informatic – Membru.
Art. 3. Se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei de evaluare şi selecţie a asociaţiilor şi fundaţiilor, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Se aprobă Grila de evaluare a asociaţiilor şi fundaţiilor, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. Primarul Municipiului Braşov şi Direcţia de Servicii Sociale Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email: [email protected]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.