Pe scurtSe aprobă cuantumul lunar al burselor pentru semestrul II al anului școlar 2021-2022 la Brașov: 500 lei pe lună pentru bursă de performanță, 200 lei pentru bursă de merit, 150 lei pentru bursă de studiu și 200 lei pentru bursă de ajutor social, pentru elevii cu frecvență în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Brașov. De asemenea se stabilește numărul beneficiarilor (nu este complet în textul furnizat, fiind secțiune incompletă), decizia afectând elevii eligibili din Brașov prin alocarea fondurilor aferente fiecărei forme de bursă pe lună. Pentru elevi, înseamnă că vor primi sume lunare din bugetul local în funcție de tipul bursei, începând cu semestrul II.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 7
din data de 27 ianuarie 2022
Privind: aprobarea cuantumului lunar al burselor școlare și al numărului de beneficiari, pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din Municipiului Brașov, anul școlar 2021-2022, semestrul II;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 27 ianuarie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 6.880 din 19.01.2022 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 6.885 din 19.01.2022 al Serviciului Buget - C.F.P. din cadrul Direcției Economice, privind aprobarea cuantumului lunar al burselor școlare și al numărului de beneficiari, pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din Municipiului Brașov, anul școlar 2021-2022, semestrul II;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 9, alin. (7), art. 82, alin. (1), (1^1)-(1^2), alin. (2), alin. (3), art. 105, alin. (1) şi alin. (2), lit. d) din Legea Educaţiei Naţionale nr.
1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- H.G. nr. 1094 din 06.10.2021 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă, în anul școlar 2021-2022;
- Ordinului M.E. nr. 5549 din 05.11.2021 privind structura anului școlar 2021-2022;
- Ordinului M.E. nr. 5870 din 22.12.2021 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. a), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă acordarea de burse școlare de performanţă, burse de merit, burse de studiu și burse de ajutor social pentru elevii înscrişi la cursurile cu frecvenţă în învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Braşov, pentru anul şcolar 2021-2022 semestrul II, în cuantum lunar de:
- 500 lei/lună/elev pentru bursă de performanță;
- 200 lei/lună/elev pentru bursă de merit;
- 150 lei/lună/elev pentru bursă de studiu;
- 200 lei/lună/elev pentru bursă de ajutor social.
Art. 2. Se aprobă un număr total de 9.861 burse școlare, pentru elevii înscrişi la cursurile cu frecvenţă în învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Braşov, pentru anul şcolar 2021-2022 semestrul II, detaliat pe forme și pe instituții de învâțământ, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Criteriile de acordare a burselor sunt prevăzute de Ordinul M.E. 5870 din 22.12.2021.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Economică - Serviciul Buget - C.F.P. şi instituțiile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Anexe • Anexa HCL.pdf
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.