4 octombrie 2019 · Inițiator: Primar, Popescu Ion

HCL 699/2019 Brașov adoptată

Aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare în justiţie, în vederea reprezentării în dosar 2359/62/2016** aflat pe rolul Tribunalului Braşov

Pe scurt

Se aprobă contractarea serviciilor de consultanță, asistență juridică și reprezentare în justiție pentru dosarul 2359/62/2016 aflat pe rolul Tribunalului Brașov, cu implicarea și a S.C. RIAL S.R.L. care va suporta, în mod egal cu Municipiul Brașov, cheltuielile de onorariu ale avocatului. Aceasta înseamnă pentru locuitori că se folosesc fonduri publice pentru apărarea municipiului în instanță, iar costurile vor fi împărțite între municipalitate și firma juridică menționată, conform amendamentului adoptat. Practic, se alocă resurse pentru reprezentare juridică în dosar, în temeiul legislației în vigoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 699 din 2019 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
699 / 2019
Data
4 octombrie 2019
Inițiator
Primar, Popescu Ion
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă)

Pe același subiect în Brașov

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 699 din data de  4  octombrie  2019     Privind: aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare în justiţie, în vederea reprezentării în dosar 2359/62/2016** aflat pe rolul Tribunalului Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 4 octombrie 2019; Analizând Referatul de aprobare nr. 92.090 din 02.10.2019 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Contencios din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare în justiţie, în vederea reprezentării în dosar 2359/62/2016** aflat pe rolul Tribunalului Braşov; Ţinând cont de gradul de complexitate sporit al speţei şi având în vedere faptul că Municipiul Braşov a fost reprezentat în instanţă de către Cabinetul de avocatură Muller-Kuti Iulia la fond în dosarul nr. 2359/62/2016**; Luând în considerare amendamentul Comisiei nr. 1, formulat în cadrul ședinței Comisiei de specialitate, respectiv „de serviciile de consultanță, asistență și reprezentare prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre va beneficia și S.C. RIAL S.R.L., parte în dosarul instanței, care va suporta în mod egal cheltuielile cu onorariile de avocat împreună cu Municipiul Brașov” și care a fost adoptat cu 23 voturi pentru și 1 vot împotrivă; Având în vedere prevederile art. I, alin. (1), alin. (2), lit. b) din O.U.G nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative; ale Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 29, alin. 1, lit. d şi alin. 3 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 5 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 96, alin. (3), art. 109, art. 129, alin. (1), art. 138, alin. (12), art. 139, alin. (1) art. 196, alin. (1), lit. a), art. 140, alin. (1) și art. 243, alin. (1), lit. a), din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ,       H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă achiziţionarea serviciilor juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare a Municipiului Braşov prin Primar pentru dosarul nr. 2359/62/2016** aflat pe rolul Tribunalul Braşov în instanţele de judecată în toate căile de atac, ordinare şi/sau extraordinare, indiferent de instanţele de judecată şi strămutările intervenite prin încheierea unui contract cu un cabinet de avocatură în condiţiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată.     Art. 2. De serviciile de consultanță, asistență și reprezentare prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre va beneficia și S.C. RIAL S.R.L., parte în dosarul instanței, care va suporta în mod egal cheltuielile cu onorariile de avocat împreună cu Municipiul Brașov.     Art. 3. Cheltuielile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri se vor efectua din bugetul local, astfel cum au fost aprobate odată cu aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Braşov şi a execuției bugetare.     Art. 4. Primarul Municipiului Braşov prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Contencios, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala