15 decembrie 2017 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef

HCL 689/2017 Brașov adoptată

Darea în administrare către Direcţia de Servicii Sociale, a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov

Denumire
Hotărârea nr. 689 din 2017 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
689 / 2017
Data
15 decembrie 2017
Inițiator
Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Braşov hotărăşte să dea în administrare pe 10 ani unor imobile proprietate a oraşului Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, conform anexei 1. Direcţia de Servicii Sociale va plăti utilităţile, întreţinerea, reparaţiile curente şi lucrările de investiţii, va asigura protecţia la incendiu şi activitatea de protecţie civilă, iar vechea hotărâre din 2015 îşi încetează aplicabilitatea de la data prezentei. Practic, locuitorii sunt afectaţi în sensul că imobilele trec în administrare socială pentru a susţine servicii sociale, iar costurile legate de funcţionare sunt suportate de această direcţie.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă darea în administrare, pe o perioadă de 10 ani, începând cu data prezentei, către Direcţia de Servicii Sociale Braşov, a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov, identificate conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr.   689 din data de  15  decembrie  2017         Privind: darea în administrare către Direcţia de Servicii Sociale, a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov;           Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 15 decembrie 2017; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 96.861/2017, privind darea în administrare către Direcţia de Servicii Sociale, a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov; Având în vedere art. 867 şi 868 din Noul Cod Civil; adresa nr. 11.597/2017 a Direcţia de Servicii Sociale, înregistrată la Primăria Municipiului Braşov cu nr. nr. 19.122/2017; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, alin. 5, lit. a, art. 45, alin. 3, art. 115, alin. 1, lit. b şi art. 123, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,       H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă darea în administrare, pe o perioadă de 10 ani, începând cu data prezentei, către Direcţia de Servicii Sociale Braşov, a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov, identificate conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. Direcţia de Servicii Sociale Braşov, va achita contravaloarea cheltuielilor privind utilităţile, întreţinerea şi funcţionarea, reparaţii curente şi lucrări de investiţii, pentru spaţiile menţionate la art. 1 din prezenta hotărâre.     Art. 3. Direcţia de Servicii Sociale Braşov va asigura organizarea apărării împotriva incendiilor potrivit legislaţiei în domeniu, precum şi activitatea de protecţie civilă, potrivit competenţelor, pentru spaţiile menţionate la art. 1 din prezenta hotărâre.               Art. 4. Hotărârea Consiliului Local nr. nr. 445 din 31 august 2015, republicată, îşi încetează aplicabilitatea, începând cu data prezentei.     Art. 5. Primarul Municipiului Braşov şi Direcţia de Servicii Sociale Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă