8 decembrie 2021 · Inițiator: Primar, Ion Popescu

HCL 683/2021 Brașov adoptată

Aprobarea finanțării/cofinanțării nerambursabile pentru reabilitarea anvelopei a unor imobile din Municipiul Brașov, conform regulamentului de intervenție pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor…

Pe scurt

Se aprobă modificarea Anexei la H.C.L. 678/2021 privind finanțarea/cofinanțarea nerambursabilă pentru reabilitarea anvelopei unor imobile din Brașov, în cadrul programului dedicat valorificării clădirilor cu valoare architectural-istorică din zonele de acțiune prioritară. Modificarea vizează corectarea unor erori materiale identificate în anexă, iar decizia afectează bugetul și planul de intervenții pentru imobilele din aceste zone. Pentru locuitori, înseamnă că finanțarea poate fi ajustată pentru proiectele de reabilitare existente, cu posibile modificări de termene și sume alocate prin programul respectiv.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se modifică Anexa la H.C.L. nr. 678 din 22.11.2021 privind finanțarea/cofinanțarea nerambursabilă a intervenției de reabilitarea anvelopei a unor imobile situate în Municipiul Brașov, în cadrul Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de intervenţie asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală din zonele de acțiune prioritară ale Municipiului Brașov, ca urmare a identificării unor erori materiale, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 683 din 2021 a Consiliului Local Brașov
Titlu oficial
Aprobarea finanțării/cofinanțării nerambursabile pentru reabilitarea anvelopei a unor imobile din Municipiul Brașov, conform regulamentului de intervenție pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zone de acțiune prioritară în Municipiul Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
683 / 2021
Data
8 decembrie 2021
Inițiator
Primar, Ion Popescu
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă)

Pe același subiect în Brașov

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 683 din data de  08 decembrie  2021       Pentru: modificarea Anexei la H.C.L. nr. 678 din 22.11.2021 privind aprobarea finanțării/cofinanțării nerambursabile pentru reabilitarea anvelopei a unor imobile din Municipiul Brașov, conform regulamentului de intervenție pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zone de acțiune prioritară în Municipiul Brașov;       Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință de îndată la data de 08 decembrie 2021; Analizând Referatul de aprobare nr. 130.534 din 07.12.2021, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Autorizări Construcții din cadrul Arhitect Șef, prin care se propune modificarea Anexei la H.C.L. nr. 678 din 22.11.2021 privind aprobarea finanțării/cofinanțării nerambursabile pentru reabilitarea anvelopei a unor imobile din Municipiul Brașov, conform regulamentului de intervenție pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zone de acțiune prioritară în Municipiul Brașov; Ținând cont de propunerile de finanțare/cofinanțare înaintate de către Fundația Monumentelor Istorice Brașov, înregistrate la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 123.303 din 17.11.2021, 123.347 din 17.11.2021, 123.338 din 17.11.2021 și 123.323 din 17.11.2021; Având în vedere prevederile Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu ale Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. j), art. 134, alin. (4), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,  H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se modifică Anexa la H.C.L. nr. 678 din 22.11.2021 privind finanțarea/cofinanțarea nerambursabilă a intervenției de reabilitarea anvelopei a unor imobile situate în Municipiul Brașov, în cadrul Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de intervenţie asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală din zonele de acțiune prioritară ale Municipiului Brașov, ca urmare a identificării unor erori materiale, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.   Art. 2. Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 678 din 22.11.2021, rămân neschimbate.   Art. 3. H.C.L. nr. 678 din 22.11.2021 privind finanțarea/cofinanțarea nerambursabilă a intervenției de reabilitarea anvelopei a unor imobile situate în Municipiul Brașov, în cadrul Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de intervenţie asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală din zonele de acțiune prioritară ale Municipiului Brașov, astfel modificată, va fi republicată.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, prin Arhitect Şef, Direcția Economică, Direcția Județeană pentru Cultură Brașov, Fundația Monumentelor Istorice Brașov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.         HOTĂRÂREA Nr. 678 din data de  22 noiembrie  2021 Republicată conform H.C.L. nr. 683 din 08 decembrie 2021               Privind: aprobarea finanțării/cofinanțării nerambursabile pentru reabilitarea anvelopei a unor imobile din Municipiul Brașov, conform regulamentului de intervenție pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zone de acțiune prioritară în Municipiul Brașov;     Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință de îndată la data de 08 decembrie 2021; Analizând Referatul de aprobare nr. 130.534 din 07.12.2021, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Autorizări Construcții din cadrul Arhitect Șef, prin care se propune modificarea Anexei la H.C.L. nr. 678 din 22.11.2021 privind aprobarea finanțării/cofinanțării nerambursabile pentru reabilitarea anvelopei a unor imobile din Municipiul Brașov, conform regulamentului de intervenție pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zone de acțiune prioritară în Municipiul Brașov; Ținând cont de propunerile de finanțare/cofinanțare înaintate de către Fundația Monumentelor Istorice Brașov, înregistrate la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 123.303 din 17.11.2021, 123.347 din 17.11.2021, 123.338 din 17.11.2021 și 123.323 din 17.11.2021; Având în vedere prevederile Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu ale Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. j), art. 134, alin. (4), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă finanțarea/cofinanțarea nerambursabilă a intervenției de reabilitarea anvelopei a unor imobile situate în Municipiul Brașov, în cadrul Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de intervenție asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală din zonele de acțiune prioritară ale Municipiului Brașov, aprobat prin H.C.L. nr. 367/2021, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.   Art. 2. Valoarea totală a lucrărilor de execuție a intervenției este detaliată în prezenta Anexă, conform documentațiilor din Dosarele Tehnice și Dosarele de Finanțare pentru realizarea intervențiilor.   Art. 3. (1) Se aprobă contribuția Municipiului Brașov la finanțarea lucrărilor de intervenție în cotele prevăzute în prezenta Anexă. (2) Municipiul Brașov va plăti contribuția pe durata lucrărilor de intervenție, pe baza devizelor de lucrări, conform prevederilor Contractelor de finanțare.   Art. 4. Proprietarii vor plăti contribuțiile ce le revin pentru realizarea intervențiilor, pe baza documentelor financiare conform prevederilor Contractelor de finanțare.   Art. 5. Primarul Municipiului Braşov, prin Arhitect Şef, Direcția Economică, Direcția Județeană pentru Cultură Brașov, Fundația Monumentelor Istorice Brașov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.  Anexe  • Anexa la Pr HCL_07.12.2021.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala