15 noiembrie 2018 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Amenajare Drumuri Publice, Siguranţa Circulaţiei din cadrul Direcţiei Tehnice
Pe scurtSe aprobă prelungirea pe încă 3 ani a contractului de închiriere nr. 339/2005 pentru 68 de locuri de parcare între Primăria Brașov și S.C. Ana Hotels S.A., printr-un act adițional, în condițiile analizate de comisiile de specialitate. Decizia înseamnă că zona respectivă va rămâne disponibilă pentru parcare în gospodăria hotelului, iar locurile vor continua să fie gestionate de Primărie în colaborare cu hotelul, până la finalul perioadei nou-stabilite. Conducerea orașului (primarul și Direcția Tehnică) va asigura îndeplinirea hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă prelungirea, prin act adiţional, a Contractului de închiriere nr. 339/2005 a unui număr de 68 de locuri de parcare, încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A., pe o perioadă de 3 (trei) ani, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA Nr. 682
din data de 15 noiembrie 2018
Privind: aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 339/2005 a unui număr de 68 de locuri de parcare, încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A.;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară în data de 15 noiembrie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Amenajare Drumuri Publice, Siguranţa Circulaţiei din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrat cu nr. 98.
315/2018, având ca obiect aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 339/2005 a locurilor de parcare încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A.;
Având în vedere prevederile art. 24 pct. 11 Anexa nr. 1 din H.G. nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local al Municipiului Braşov;
În temeiul art. 10; art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), alin. (5), lit. a); art. 45, alin. (3); art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă prelungirea, prin act adiţional, a Contractului de închiriere nr. 339/2005 a unui număr de 68 de locuri de parcare, încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.A., pe o perioadă de 3 (trei) ani, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov şi Direcţia Tehnică - Serviciul Amenajare Drumuri Publice şi Siguranţa Circulaţiei, vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.