Pe scurtSe decide înscrierea în domeniul public al municipiului Brașov a imobilului situat pe strada Brazilor, tronson 2, prin dezmembrarea topului 7294 și înscrierea parcelei rezultate 7294/1 cu suprafața de 2295 metri pătrați, având categoria de folosință „drum”. Practic, o parte din teren devine drum public al orașului, iar Primarul va asigura punerea în aplicare a hotărârii. Pentru locuitori înseamnă că acea porțiune de teren va fi gestionată ca drum public, iar accesul, întreținerea și eventualele investiții vor fi decise și finanțate de autorități locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 676
din data de 18 decembrie 2014
Privind: înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Brazilor tronson 2;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 18 decembrie 2014;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 104.728/2014, prin care s-a propus aprobarea înscrierii în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Brazilor tronson 2;
Având în vedere H.G. nr. 972/2002, prevederile art. 3, lit. a, art. 8 din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, actualizată;
Văzând şi prevederile art. 888 din Codul Civil şi Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu completările şi modificările ulterioare, coroborată cu Ordinul nr. 700/2014, privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c şi art. 45, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se însuşeşte de către Consiliul Local al Municipiului Braşov, Documentaţia cadastrală de primă înscriere pentru strada Brazilor tronson 2, întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L., documentaţie care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă dezmembrarea imobilului identificat cu nr. top. 7294, conform documentaţiei menţionate la art. 1.
Art. 3. Se aprobă înscrierea imobilului identificat cu nr. top. 7294/1, în suprafaţă de 2295 m.p., având categoria de folosinţă „drum” în domeniul public al Municipiului Braşov.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.